Blogger Template by Blogcrowds

(poza de Barry Green)
Azi a fost prima zi de munca pe acest an!

In aer se simte o mireasma de schimbare. Asta pentru ca si stiu ca ceva trebuie sa se schimbe anul acesta, ca va trebui sa schimb directia! Inca nu stiu pe care din potecile care mi se deschid acum in fata o voi alege (cine stie, poate poteca pe care o voi urma se va deschide intr-un ultim moment), insa sper sa fie o poteca pe Calea pe care mi-a oranduit-o Domnul.

Gandul ca nu voi mai ramane mult la aceasta slujba mi-a schimbat perspectiva asupra oamenilor si a activitatii mele. Maica Siluana povestea intr-o conferinta despre o tanara femeie care isi dorea sa divorteze pentru ca nu mai putea suporta comportamentul sotului. Cand maica i-a spus ca sotul ei va muri in cateva luni, sotia a inceput sa vada partile bune ale sotului si sa il aprecieze pentru ele, fara a mai acorda asa multa atentie defectelor lui.

Ei, dragii mei, cam asa mi s-a intamplat si mie cu slujba mea. Gandul ca aceasta slujba "va muri" pentru mine in cateva luni m-a facut sa imi vad altfel seful, colegii, slujba! Nu ca aveam nevoie sa constientizez faptul ca in curand nu vor mai face parte din viata mea ca sa le vad partile bune. Din fericire, am fost binecuvantata cu o slujba minunata, care m-a invatat multe despre mine, cu un sef de exceptie si cu niste colegi care ma fac sa imi fie mai mare dragul sa vin la munca.

Ce s-a schimbat insa este rolul pe care il am eu in slujba mea. Pana acum mai lasam si eu zilele sa treaca, fara sa ma implic complet in ele. Desi erau toate placute, ma mai lasam si eu traita de ele, fara sa le traiesc eu! Un fel de amorteala: placuta, dar totusi amorteala!

Acum tic-tac-ul timpului care trece ma tine complet "treaza". Vreau sa absorb fiecare clipa, pentru ca stiu ca imi sunt numarate! Sa raman cat se poate de prezenta in fiecare moment, ca nu cumva sa imi scape vreo secunda, din putinele care mi-au ramas.

In timp ce scriu despre aceasta stare de a "fi treaza" nu pot sa nu ma gandesc la "trezvia" despre care ne vorbesc Sfintii Parinti! Daca as constientiza ca si "viata" este o slujba pe care o voi parasi in curand, cum m-as raporta la fiecare clipa? Cred ca m-as lupta sa raman "treaza" (cine stie, poate chiar si la propriu) in fiecare secunda, ca sa nu cumva sa imi scape vreuna fara folos.

Doamne, ajuta-ne noua sa ramanem "treji" in vietile noastre!



5 comments:

Frumos indemn spre trezire si trezvie. Da, incerc si eu, nu prea imi iese, si ca sa-mi amintesc ca voi pleca la un moment dat de aici, am ales ca poza de profil un mormant, cel al parintelui Nicolae Steinhardt.

5 ianuarie 2009, 11:17  

Minunata idee! Da, chiar citeam undeva ca "toti suntem datori cu o moarte". Ce alta imagine mai buna sa ne aminteasca de aceasta datorie decat imaginea unui mormant!

Doamne, ajuta!

5 ianuarie 2009, 11:26  

Mmmm...m-as gandi mai mult la viata decat la moarte...De fapt e foarte indemnator la viata ce si cum ai scris...Imi place! Sa-ti dea Dumnezeu bucurie muuuuuulta!

5 ianuarie 2009, 12:14  

da, si eu simt ca voi schimba jobul anul asta. sper sa nu fie un foc de paie, la cum sunt eu cu teasta in nori.
ilie cioara vorbea despre o astfel de stare care este posibila nu doar in manastiri ci chiar si pe strada.
am si eu o intrebare puerila, te mai cheama si matilda???

6 ianuarie 2009, 01:08  

Draga Stefan, sper sa iti ajute Domnul in schimbarea pe care doresti sa o faci.
Nu consider intrebarea a fi puerila. E numai o curiozitate banuiesc. Nu, celalat nume al meu nu este Matilda!

Doamne, ajuta!

6 ianuarie 2009, 06:44  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire