Blogger Template by Blogcrowds


Principiile împreună-călătoririi


Am schiţat şi câteva principii orientative pentru această perioadă în care ne va uni în primul rând postul şi rugăciunea:

  • - să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul
Pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, puteţi renunţa de exemplu în această perioadă la ceva care vă place foarte mult. Există multe alte feluri de a posti, vorbiţi cu duhovnicul şi stabiliţi împreună un canon.

  • - să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (detalii găsiţi pe coloana din dreapta, sus. În varianta de printat o găsiţi aici), iar la pomelnicul personal să adăugăm pe cei care ne-am hotărât să postim împreună. Numele vor fi afişate pe coloana din stânga.

  • - să reducem navigatul pe internet
Să nu cădem în „ispita lucrului folositor” risipindu-ne pe site-uri care ni se par (şi sunt) folositoare, dar care oferind atât de multă informaţie într-un timp scurt nu prea ne lasă nimic consistent în suflet. Măcar pe perioada postului, să citim mai mult din cărţi, se aşează mai bine în suflet…

  • - să zâmbim mult, să dăruim bucurie, să iertăm.

  • - să ne rugăm pentru „tot sufletul necăjit şi întristat” şi să ieşim în întâmpinarea lui cu ce putem. Un lucru, ceva de mâncare, sau măcar un zâmbet, o rugăciune şi o vorbă bună – asta putem face indiferent cât de săraci am fi.
  • - să nu răspundem la rău cu rău, ci cu tăcere şi binecuvântare a persoanei respective.
  • - să îi binecuvântăm mai des pe cei pe care îi întâlnim în fiecare zi, să mulţumim Domnului pentru toate lucrurile bune din viaţa noastră.
  • - Să ne curăţăm sufletul prin Spovedanie şi să îl împodobim cu gânduri bune, pentru a oferi căldură Celui Care va bate la uşa lui, pentru a Se naşte.


Pe lângă aceste principii, aş mai vrea să adaug ceva… Rugăciunea făcută împreună, în acelaşi timp, este mai puternică. De aceea cred că e important să nu ne rugăm doar unii pentru alţii şi pentru binele personal, ci şi pentru Biserică. Iată o scurtă rugăciune:
Adu-Ţi aminte, Doamne, de soborniceasca şi apostolica Ta Biserică, pe care ai agonisit-o cu scump sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o, răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi o păzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar dezbinările ei le potoleşte.
Pomeneşte Doamne, pe toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi de pretutindeni, în pace, întregi, cinstiţi, sănătoşi, îndelungaţi în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău.

Natalia


În Ziua Domnului: prietenii foarte strânse...cu propriile păcate. Păi, din ăştia prieteni?

Pe acasă:
"acasă" numărul 3. "Acasă" numărul 2 nu şi-a găsit locul în acest jurnal.....câteodată unele lucruri sunt prea mari pentru a putea fi închise în paginile unui jurnal,într-o descriere, în limitele unor definiţii. Câteodată unele lucruri sunt atât de mari, încât încetează să mai fie obiectul definiţiilor noastre şi în schimb ne definesc ele pe noi.

Citesc:
"The Screwtape Letters" (C. S. Lewis) ("un deliciu" atât pentru credincioşi cât şi pentru necredincioşi)

O întâlnire de suflet: tristă absenţă

În laborator: prea bolnavă săptămâna asta ca să pot merge în laborator

Bucuria: cam lipseşte (dar cred ca vrea sa se lase gasită)

Dau Slavă Domnului: pentru spovedanie



Psalm de dor


Doamne,
mi-e sufletul prea plin de un poem aşa de drag!
Aş vrea să îl rostesc şoptit sau să-l strig,
dar parcă nu-ncape-n cuvinte...
E ca o pasăre diafană cu luciri de diamante
care se zbate mereu şi mereu atât de neputincioasă,
neştiind pe care fereastră a inimii să evadeze
pentru un zbor spre înalt
sau undeva spre o zare albastra car
e,
pânâ nu de mult părea aşa de străină...
Dacă ar ieşi pe una din ferestrele sufletului meu,
s-ar preface-n curcubeu...
Dacă ar ieşi pe alta,
s-ar face ramură de măr înflorit...
Dacă ar ieşi prin alta,
ar deveni susur blând de limpede izvor
ca lacrima de dor...
Ieşind prin alte ferestre,

s-ar face o adiere cu miresme
de trandafiri
şi lăcrimioare...
...Iar prin altele ieşind
s-ar preface-n cântec de harfă,
sau doină de fluier jelind...
...O, Doamne,
mi-e rănită inima de această zbatere-nd
elungă!
Vino şi sparge colivia sufletului meu!
Atinge aripile păsării rănite şi fă o minune!
...

O, Doamne, îţi mulţumesc!
Ştiam că vei veni degrabă!
Ştiam că prezenţa Ta îmi va aduce aproape,
atât de aproape toată zarea albastră,
tot Cerul!!!
Ştiam că îi vei aduce cu Tine

Pe toţi ai Tăi...
Pe toţi fraţii mei risipiţi pe-ntreaga vale a durerii...
Ştiam că zbaterea păsării rănite
Se va preface-n psalm,
Un psalm de dor,
de dorul de-Acasă,
un psalm aşa de plăcut
când îl putem murmura împreună,
Eu cu Tine, Doamne,

şi cu ei, cu fraţii mei.


Mulţumesc Mariana şi bine ai revenit!


(Sursa foto)

În Ziua Domnului
:
dragoste nu de dragul dragostei, ci dragoste direcţionată, bine focusată, dragoste a cărui subiect e clar definit. Dragostea mea faţă în faţă cu acest concept? Se privesc ca doi străini! Iubire egoistă: iubesc ca să pot spune despre mine că "iubesc". "Iubesc"-ul meu ia forma unei calităţi a mele, şi nu a unei calităţi a subiectului iubirii mele! "Iubesc"-ul meu se pierde în conceptul de a iubi şi nu ajunge să se concretizeze într-o realitate sufletească, emoţională, duhovnicească!

Pe acasă:
dragoste de dragul dragostei, lipsită de focus, lipsită de subiect!

Citesc:
"A Thousand Splendid Suns" (Khaled Hosseini)

O întâlnire de suflet: cu R....de care mi-a fost tare-tare-tare dor!

În laborator: fizic am fost prezentă....sufleteşte deloc! Simt nevoia să "mă întorc" mental şi sufleteşte în realitatea laboratorului!

Bucuria: întoarcerea "acasă", în biserică! Cât de lungă a părut absenţa de o săptămâna!

Dau Slavă Domnului: pentru minunata sărbătorire a zilei de Sfântul Gheorghe......binecuvântată aniversare a zilei de nume! (mulţumesc R, mulţumesc N)


În Ziua Domnului: 1. duminica trecută.....cea mai fericită zi din toate cele petrecute în Statele Unite! 2. duminica asta..... Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat! Bucuria Învierii s-a revărsat din plin!

Pe acasă:
coborâre în iadul existenţei fără Dumnezeu şi suferinţa "exilului" !

Citesc:
activitate încă în stare de abandon!

O întâlnire de suflet: atât de multe în ultimele două săptămâni.....şi atât de marcante!

În laborator: am simţit cum Domnul lucrează în viaţa mea prin oamenii din jurul meu!

Bucuria: Învierea Mântuitorului!

Dau Slavă Domnului: pentru forţarea sufletului meu afară din zona lui de comfort! Trăiri atât de noi.......înfiorător de noi. Binecuvântată cunoaştere de sine!

Jurnal

(sursa foto)

În Ziua Domnului
:
atâta bucurie, încât mă simt stânjenită să o mărturisesc! Fascinaţia întâlnirii unor oameni de o mare deschidere sufletească, compania unor amici dragi, din ce în ce în mai multe raze de soare!

Pe acasă:
perioada taxelor.....lipsită de orice formă de poezie!

Citesc:
file din cartea unui suflet (lectură un pic mai "diferită", dar plină de farmec şi de un imens folos pentru creşterea lumii mele interioare)

O întâlnire de suflet: întreaga săptămâna mi-a fost binecuvântată cu întâlniri speciale, însă am să opresc la cea cu un suflet "român": deschiderea acestui suflet către cei din jur m-a făcut să mă întreb serios dacă se merită să rămânem închişi în noi şi nişte "veşnic necunoscuţi" pentru ce din jurul nostru!

În laborator: o fisură în zidul care stă de obicei între sufletul meu şi cel al colegilor mei americani. Nu ştiu dacă zidul s-ar putea prăbuşi vreodată, însă mă bucur de apariţia acestei fisuri.....îmbucurător semn de slăbiciune!

Bucuria: într-o săptămână plină de voie bună bucuria adevărată a izvorât dintr-un moment de tristeţe. În mijlocul bucuriei exterioare gândul " şi ce rost au toate astea fără Dumnezeu" mi-a alungat veselia. Şi în absenţa acestei veselii, s-a conturat conştientizarea realităţii Lui Dumnezeu, a unei vieţi a cărei scop nu este "fericirea", ci "bucuria"!

Dau Slavă Domnului: pentru transformarea razei în soare!

Jurnal


(sursa foto)

În Ziua Domnului: bucurie din belşug......momente de prietenie voioasă (S), încununate la sfârşitul zilei de clipe de prietenie profundă, adâncă, de prietenie care dă sufletului speranţă şi putere(R)!

Pe acasă:
o cursă teribilă cu timpul.....şi simt că am rămas în urmă şi că am
şi cam obosit!

Citesc:
"Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul" (Jean-Claude Larchet)

Recitesc şi "Postul Mare".....cu fiecare rând citit intru într-o realitate a esenţialului, în universul umanului, în universul meu! Câtă putere au cuvintele Părintelui Schmemann!

O întâlnire de suflet: dimineaţa asta....doar eu şi colega mea în laborator...povestind! Am glumit, am râs cu poftă....şi sufletul meu s-a înveselit şi el!

În laborator: sesiuni cu subiecţi.......mă gândesc câte posibilităţi de întâlnire "cu celălalt" îmi dă Dumnezu în această slujbă!

Bucuria: când am urmat sfatul lui R. de a spune "Doamne, nu pot, mi-e frică".....şi Domnul nu m-a lăsat fără răspuns.

Dau Slavă Domnului: pentru că ne este at
ât de aproape!

(sursa foto)

În Ziua Domnului: o rază timidă de prietenie! Nu toate razele însă se transformă într-un veritabil soare!

Pe acasă:
teamă şi confuzie! Urâte sentimente, care îşi fac imediat apariţia atunci când uităm că nu putem nici măcar respira fără mila Lui Dumnezeu, darămite să trăim o viaţă împlinită, plină de bucurie!


Citesc:
"Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul" (Jean-Claude Larchet)

O întâlnire de suflet: săptămâna asta întâlnirea de suflet a fost excepţională! Cred că pentru prima oară în viaţa mea am stat faţă în faţă cu vulnerabilitatea unui suflet! Şi am să împărtăşesc tuturor celor care se tem să fie vulnerabili şi ridică ziduri şi ziduri de apărare în jurul lor doar pentru a îşi ascunde "slăbiciunile" că vulnerabilitatea genuină, vulnerabilitatea care ne lasă sufletele complet dezgolite, este absolut superbă! Este o dezgolire a "slăbiciunilor" care dă sufletului o putere şi un farmec cum niciodată nu am întâlnit la vreun om "puternic"!

În laborator: numeroase ocazii pentru smerirea sufletului. Spunea maica Siluana într-o conferinţa că în momentul când ne rugăm pentru smerenie, atunci Dumnezeu ne va scoate în cale situaţii, oameni, care ne vor arăta mândria din noi.

Doare, însă am credinţa că realitatea (chiar aşa dureroasă) e mai bună decât iluzia (indiferent de frumuseţea ei).


Bucuria: săptămâna asta s-a lăsat aşteptată şi dorită! Dar a venit! A venit chiar la sfârşit, printr-un cuvânt bun care mi-a dat speranţă, într-un moment când aveam mare nevoie! Într-adevăr mult bine putem face cuiva printr-un simplu cuvânt de încurajare! Din noapte putem face zi!

Dau Slavă Domnului: pentru că nu m-a lăsat să trăiesc în iluzia că "pot şi singură".

Jurnal


(sursa foto)

În Ziua Domnului
:
m-am simţit iubită! Suflet drag, îţi mulţumesc pentru sacrificiul făcut din iubirea pe care mi-o porţi!

Pe acasă:
IUBIRE!


Citesc:
am terminat "Facing East" (Frederica Mathewes-Green). S-a terminat deci jurnalul unui an din viaţa unei preotese creştin ortodoxă din Statele Unite! Adeptă a culturii hippie şi a ideii că religia reprezintă doar o formă de reprimare a gândirii umane, autoarea ajunge în luna de miere într-o catedrală din Irlanda (pe care doar o vizita ca monument) şi acolo se întâlneşte cu Hristos (reprezentat sub forma unei statui, deci nu i se arată într-o biserică ortodoxă. Nu era pregătită încă pentru ortodoxie?). Întâlnirea îi schimbă viaţa, întrucât, spre uimirea ei, aude o voce care îi spune: Eu sunt Viaţa ta! Citind povestea nu am putut să nu mă întreb cât de puternică trebuie să fi fost prezenţa Lui Hristos în momentul acela să îi convingă sufletul!

Aceste cuvinte ne sunt menite nouă tuturor: Hristos e Viaţa noastră! Nu bunurile materiale, nu diplomele, nu realizările noastre, nu p
ărinţii noştri, nu soţii/soţiile noastre, nici chiar copiii noştri! Numai Hristos!

O întâlnire de suflet: cu o fărâmă de prietenie. Această "bucăţică" de prietenie mi-a mângâiat sufletul pentru că a avut loc între mine şi o persoană de naţionalitate americană. Deşi de când sunt pe aceste meleaguri am cunoscut oameni deosebiţi care mi-au îmbogăţit viaţa cum nici nu mă aşteptăm, de foarte puţine ori am simţit că am putut să îmi las sufletul să respire în prezenţa lor! În bucăţica asta de prietenie, sufletul meu a respirat!

În laborator: ziua de naştere a şefului meu! La o bucată de tort, un agnostic, un evreu şi un creştin ortodox vorbeau despre religie! Am realizat atunci cât de important este să Îl mărturisim pe Hristos, să marturisim existenţa Lui prin acţiunile noastre, prin bucuria din viaţa noastră!

Bucuria: o bucurie de copil (uitasem sentimentul ăsta) când, ascultând o conferinţă a maicii Siluana, am auzit: smerenia înseamnă să fii conştient şi să te bucuri că eşti deştept, că eşti frumos, etc. şi să dai slavă Domnului pentru aceste daruri! Deci nu să le ascundem, să le mascăm (falsă smerenie?), nici să suferim pentru că nu suntem îndeajuns de frumoşi, destepţi, ci să ne bucurăm de darurile noastre în Domnul!

Dau Slavă Domnului: pentru că mi-a deschis ochii sufletului să pot înţelege că numai viaţa mea şi bucuria mea în El pot fi mărturie vie a existenţei Lui!

(sursa foto)

"Dumnezeu e în noi", spunea maica Siluana într-o conferinţă şi locul de întâlnire cu El este în noi. Pentru a ajunge să Îl întâlnim, să Îl cunoaştem, trebuie să intrăm în noi şi să ne cunoaştem pe noi înşine.

Greu cuvânt! Ce înseamnă să ne cunoaştem pe noi înşine?

Abordarea mea iniţială a întrebării a fost intelectuală, pur raţională: am început să mă gândesc la ce ştiu despre mine şi să ordonez această informaţie! Rezultatul nu a fost foarte satisfăcător, întrucât ajunsesem să mă definesc doar prin nişte trăsături exterioare: îmi place asta, nu îmi place asta, cred în asta, dar nu şi în asta, etc.! Introspec
ţia de genul ăsta m-a lăsat cumva în exteriorul meu: ajunsesem la o cunoaştere mai bună numai a funcţiilor pe care le îndeplinesc într-o lume exterioară mie!

În timp, însă, am reu
şit să găsesc câteva metode care m-au ajutat să încep drumul spre cunoaşterea de sine. Sunt "metode" care funcţionează pentru mine şi pe care le-am descoperit întâmplător, în diferite situaţii, în momente când gândurile nu imi erau deloc îndreptate spre cunoaşterea de sine.

1. Ce mă supără la persoana din faţa mea?

Întrebarea am cules-o dintr-o conferinţă a maicii Siluana şi răspunsul la această întrebare mi-a arătat de fiecare dată că de fapt motivul supărării mele nu stă în persoana din faţa mea, ci în mine: este expresia unei nevoii neîmplinite!

Câteodată avem nevoie de un cuvânt bun şi faptul că cel de lângă noi nu ni-l oferă ne face să credem că suntem supăraţi pe el/ea! De fapt, e doar nevoia noastră de încurajare care nu a fost împlinită!

Nu doar că ne dăm seama că nu suntem supăraţi pe cel de lângă noi (evitând astfel o ceartă inutilă), dar ne conştientiz
ăm şi propriile nevoi interioare! Ştiind care ne sunt nevoile sufleteşti, emoţionale, suntem în măsură de a încerca să ni le îndeplinim (de cele mai multe ori împlinirea nevoilor însă nu va veni de la cei din jurul nostru, ci de la Dumnezeu. Aşa cum spunea maica Siluana, sufletul nostru tânjeşte după Absolut, iar realitatea noastră este relativă. Ne condamnăm singuri la nefericire dacă căutăm împlinirea nevoii de Absolut în lucruri relative)

Câteodată ne supără doar neîmplinirea nevoii de a se face "voia noastră"! Această nevoie izvoră
şte de multe ori doar dintr-un egoism al firii căzute şi ne împiedică de a îl sluji pe cel din faţa noastră prin răbdare şi înţelegere. Conştientizarea acestei supărări ne aduce mult bine întrucât ne învaţă să ne tăiem această voie şi să ne smerim.

2. Care îţi este dispoziţia sufletului?

Am auzit întrebarea într-o conferinţă a părintelui Savatie Ba
ştovoi într-un îndemn al său pentru atunci când ne mărturisim păcatele. Părintele spunea să nu ne uităm doar la păcatele noastre, ci şi la dispoziţia sufletească pe care am avut-o atunci când am înfăptuit păcatele.

Această intrebare ne poate fi de mare folos în cunoaşterea de sine! În orice activitate pe care o îndeplinim, întrebarea ne ajută să ne dăm seama care ne sunt intenţiile! Şi dacă pl
ănuim să îndeplinim o faptă bună, întrebarea ne dezavaluie imediat dacă şi intenţia este bună! Mai mult, răspunsul la această întrebare, ne dezvăluie adevăruri mult mai profunde decât intenţia acţiunii: ne dezvăluie care ne este starea sufletului!

3. "Suntem ceea ce facem în mod repetat"


Cu toţii avem obiceiuri, tabieturi, activităţi pe care le îndeplinim zilnic, poate chiar de mai multe ori pe zi. Toate acestea vorbesc despre noi şi de mult ori îndeplinirea acestor activităţi repetate este un automatism care se întâmplă la nivel subinconştient. Să ne îndreptăm atenţia spre aceste activităţi şi vom afla multe despre noi!

Dacă realizăm faptul că ne verificăm mail-ul foarte des, putem încerca să reflectăm un pic asupra motivelor pentru care facem asta: ori avem o slujbă care necesită această constantă verificare a coresponden
ţei (nu sunt sigură că o astfel de slujbă există), ori avem un gol înăuntru nostru pe care încercam să îl umplem: plictiseală, singurătate, etc. (toate semne ale unei îndepărtări de esenţa vieţii noastre: Dumnezeu).

Notă de final: să nu uităm că procesul cunoaşterii de sine este unul activ şi conştient!

Jurnal

(poza de Barry Green)

În Ziua Domnului: viziunea iadului interior în care ne aruncă lipsa iubirii Lui Hristos!

Pe acasă:
greutatea unui semn de întrebare: sunt oare "acasă"?


Citesc:
"Facing East" (Frederica Mathewes-Green)

O întâlnire de suflet: sâmbătă seara, după vecernie, am întâlnit chipul Lui Hristos într-un străin! R. era şi ea cu mine (certitudine că nu mi-am închipuit, că nu a fost totul o creaţie a imaginaţiei mele) şi amândouă am simţit prezenţa vie a Lui Hristos.

În laborator: foarte mult timp petrecut cu şeful meu! Deşi acest timp a implicat foarte multă muncă, mi-a deschis şi o mică fereastră spre intimitatea sufletului celui care îmi este şef! Ce minune şi tremur sufletesc când astfel de ferestere ni se deschid.

Bucuria: când am aflat o minunată întâmplare din viaţa sfântului atât de drag mie, sfântul Ioan Maximovici. În perioada petrecută în Shanghai, sfântul se ocupă printre altele şi de copiii orfani ai străzilor. Cu mare dragoste îi lua de pe străzi şi îi ducea să fie îngrijiţi în diferite orfelinate. Într-o seară pe când aducea noi copii într-un orfelinat, femeia care îl ajuta la îngrijirea copiilor i-a reproşat că aduce mult prea mulţi copii şi le lipsesc resursele pentru a îi hrăni şi a îi îngriji. Sfântul atunci a întrebat-o de ce are nevoie pentru a îi hrăni. Femeia a răspuns că deşi le lipsesc multe, cel mai mult ar avea nevoie de făină de ovăz, pentru a pregăti micul dejun pentru copii. După cum mărturiseşte femeia, sfântul şi-a petrecut întreaga noapte rugându-se şi bătând metanii. A doua zi dimineaţă la uşă a sunat un domn care dorea să doneze făină de ovăz pentru orfelinat!

Dau Slavă Domnului:
pentru dezvăluirea neputinţelor mele. Of, nu e plăcut deloc (zice ego-ul).......mie mi-e tare bine (zice sufletul)!

(pozade Barry Green)

La sugestia Marianei şi a Nataliei, mi-am luat şi eu angajamentul să reduc timpul petrecut online!

În postul alimentar renunţăm complet la anumite alimente (de natură animală) şi mâncăm doar anumite alimente. Pe aceeaşi idee mi-am bazat şi "postul de net".

Prin urmare, acest "post de net" ia forma unei renunţări la "mâncarea" oferită de site-urile lumeşti (chiar şi site-urile de ştiri) şi a unei"hrăniri" doar cu informaţii ziditoare, care îmi hrănesc sufletul.

Aşa cum în postul alimentar nu doar eliminăm anumite alimente, dar şi reducem cantitatea în care le consumăm pe cele permise, aşa şi în "postul de net" am hotărât să reduc şi navigarea pe site-urile a căror informaţie o găsesc a fi de folos.

Mai mult, în acest "post de net", am hotărât să ţin şi "post negru" (miercurea şi vinerea).

Prima zi de "post negru" a trecut deja şi vă împărtăşesc cu mare bucurie că efortul (considerabil, ţinând cont că în zilele noastre internetul este folosit pentru majoritatea activităţilor) a meritat: am simţit ieri că timpul s-a dilatat! Timpul şi-a lărgit dimensiunile în jurul meu, trăgând după el şi clipele vieţii mele! Din păcate talentul literar nu mă ajută să pot reda în cuvinte mai potrivite efectul acestui "post negru", dar vă invit să încercaţi acest post şi poate îmi împărtăşiţi propriile experienţe ale urmărilor acestei "curăţiri".

Doamne, ajută!



În Ziua Domnului: Iertare!

Pe acasă
: iertare şi zile de post pline de ispite!


Citesc
: "Postul Mare" (P
ărintele Alexander Schmemann)

O întâlnire de suflet: cu îmbrăţişarea unui prieten! Acest gest de prietenie, oferit cu atâta căldură, m-a făcut să realizez că mare nevoie avem unul de altul, de afecţiune şi iubire în Hristos !

În laborator
:
post! Luni, în prima zi de post, Dumnezeu a orânduit să fiu singură în laborator! Am avut pacea şi liniştea necesară unei postiri sufleteşti!

Bucuria
:
am învăţat în săptămâna asta că bucuria vine mai ales din nevoinţă, din trudă, din oboseală!

Dau Slavă Domnului
: pentru grija pe care mi-o poartă R. Cu răbdare, înţelegere şi dragoste m-a ajutat să "pot" atunci când eu credeam că "nu mai pot".

(poza de Barry Green)

Din predica de azi, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai:

1. IERTARE. IERTARE. IERTARE

Părintele Michael a insistat mult azi asupra mesajului: dacă noi nu vom ierta, nici Dumnezeu Tatăl nu ne va ierta nouă!
Mulţi dintre noi spunem: da, te iert. Doar pentru că ne împăcăm cu persoana care ne-a rănit, doar pentru că alegem să nu mai discutăm subiectul, trăim cu iluzia că am iertat!
Iertarea însă este un act de voinţă, un act de iubire voluntar şi conştient, care de cele mai multe ori ne pune în dificultate.
Cum şi unde începe iertarea şi unde se termină?
Dacă v-aţi pus vreodată aceste întrebări, vă recomand cu mare căldură seminarul iertării al maicii Siluana!
Sigur că există mai multe căi spre adevărata iertare şi Domnul ni le arată după nevoile sufleteşti ale fiecăruia. Pe mine Domnul m-a adus la adevărata iertare prin acest seminar! Sper să se folosească de el cât mai mulţi credincioşi!


2. Postul ţinut în secret, fără a ne arăta slăbiţi, extenuaţi, obosiţi!

Să începem aşadar postul cu zâmbetul pe buze, să îl începem cu bucurie.

3. Acolo unde ne este "comoara", acolo ne este şi inima!
Pentru că renunţăm la navigatul pe internet, la activităţile zgomotoase, la televizor, vom avea sigur mult mai mult timp liber. Ce ocazie bună, deci, de a ne folosi de acest timp reflectând la noi, la sufletul nostru, la "comorile" pentru care ne folosim energia! Şi dacă descoperim cumva că aceste "comori" sunt ale lumii ăsteia şi nu ale Împărăţiei Tatălui, avem prilejul în această "călătorie" să ne folosim de slujbele Bisericii pentru a face pocăinţă şi a ne întoarce "acasă" (putem începe chiar de mâine, participând la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul)

Închei acum prin a îmi cere iertare pentru propriile-mi păcate şi prin a vă ura un Post binecuvântat!



Răspund şi eu cu mare drag la invitaţia Nataliei de a călători împreună spre Înviere şi pe perioada aceasta am să încerc să urmez impreună cu ceilalţi "călători" următoarele :

  • - să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul (pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, rămân multe alte feluri de post)
  • să înmulţim programul zilnic de rugăciune
  • să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (ora României )
  • să reducem navigatul pe internet şi să îl înlocuim cu lecturarea de cărţi, care are altă aşezare şi fixare în suflet
  • să zâmbim mult, să iertăm, să întindem mâini de ajutor
  • să nu mai răspundem atunci când cineva ne greşeşte sau ne răneşte
  • să îl încredinţăm Domnului printr-o rugăciune şi să îl binecuvântăm pe fiecare om pe care ni-l trimite Dumnezeu, în fiecare zi.
Domnul să ne fie alături tuturor în această întoarcere a sufletului din exil.

Doamne, ajută!


În Ziua Domnului: mi-am "văzut" duhul slăbit, anemic! Dacă sărim numai peste o masă, corpul îşi face imediată simţită slăbiciunea. Când duhul nu e hrănit însă, foarte greu observăm că nu mai are energie, că nu mai are resurse şi doar o criză sufletească ne anunţă pericolul "înfometării" spirituale.

Notă pentru sine: nu uita să aşezi şi sufletul la masa îmbelşugată a rugăciunii!

Pe acasă
: zile marcate de un sentiment puternic de dor.


Citesc
: "Postul Mare" (P
ărintele Alexander Schmemann)

O întâlnire de suflet: săptămâna asta întâlnirea a fost cu părinţii mei. Sub forma unei conversaţii via internet, a fost o întâlnire de suflet pentru că a fost caldă, veselă şi ziditoare.

În laborator
:
avem o colegă noua şi un nou "aproape" în care să Îl vedem pe Hristos! Mare taină!

Bucuria
: izor
âtă din suferinţa sentimentului de dor. Ce dulce a devenit această suferinţă când am înţeles că mă aduce mai aproape de Dumnezeu. Să am şansa să îmi sting dorul, aş face-o într-o clipă, amânând astfel întâlnirea cu Domnul. În bunătatea Lui însă, Domnul mă cheamă la întâlnirea cu El tocmai în acest loc al durerii.

Dau Slavă Domnului
: pentru durerile de cap care ţin morţiş să îmi fie prieteni nedespărţiţi în aceste zile. În compania acestor noi "prieteni", vechii "prietenii" (exuberanţa, spiritul de glumă, zburdălnicia gândurilor) au devenit mult mai timizi şi mai tăcuţi. Binecuvântată "tăcere"!


Azi e duminică, mâine e luni.......din nou e duminică şi mâine va fi iarăşi luni! Simt că săptămânile aleargă pe lângă mine şi de multe ori "le văd" doar după ce au trecut deja! Iată încercarea mea de a le "prinde" chiar şi pentru un moment numai: un mic jurnal săptămânal!

În Ziua Domnului: mi-a fost adresată o întrebare mai delicată şi recunosc că mi-a tremurat sufletul în încercarea de a formula un răspuns. Mare ne este responsabilitatea cuvântului care "zideşte" sau "distruge"!

Pe acasă
: am gătit de două ori într-o zi (la prânz fără supraveghere, la cină cu supraveghere :) )


Citesc
: "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului" (Andre Scrima)

O întâlnire de suflet: săptămâna asta am avut o întâlnire "pentru suflet". A fost o întâlnire cu "abuzul verbal". Deşi violenţa verbală nu îmi era adresată personal (vedeam persoana pentru prima dată în viaţa mea) şi eu eram doar un observator la descatuşarea furiei, incidentul mi-a cauzat mare tristeţe. Să fim atenţi mai ales în familie, când aceste incidente pot fi interpretate ca fiind personale şi pot răni atât sufletele celor implicaţi, cât şi relaţia lor!

În laborator
: mulţi subiecţi noi
şi multă conversaţie de "politeţe"

Bucuria
: mi-a făcut o vizită lungă luni! O zi frumoasă (parcă de primăvară) şi mult timp petrecut "frumos" cu R.


Dau Slavă Domnului
: pentru "ridicările" din această săpt
ămână!


Din aceeasi carte "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului" a lui Andre Scrima:

Cum trebuie să fie ucenicul faţă de duhovnic?

Problema ucenicului este aceea a deschiderii. Fără o bună dispoziţie de a se lasă pătruns şi plăsmuit de lucrarea duhovnicului, ucenicul intră într-o gravă primejdie, aceea a refuzului, a obstacolului voluntar şi încăpăţânat, care duce la sterpiciunea sufletească. De aceea, virtuţile fundamentale ale ucenicului sunt dragostea şi încrederea faţă de duhovnic. În acest cadru interior ajunge ucenicul pe de o parte, la cunoaşterea adevărată de sine, iar pe de altă parte, la umplerea lui de duhul viu al îndrumătorului său, care îl va creşte până la stadiul împlinirii duhovniceşti.


(Andre Scrima "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului", p.58-59)



Zilele acestea am început "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului", a lui Andre Scrima! Paginile pe care le-am parcurs până acum vorbesc despre călugărie şi semnificaţiile vieţii de călugăr! Modul în care autorul descrie calugaria=viaţa de înger mi se pare fascinant, întrucât mi-e complet nou (nu am mai întâlnit această abordare. Admit însă că acest element de noutate s-ar putea sa vină şi din faptul că nu obişnuiesc să citesc foarte mult pe această temă). Într-unul din capitole, autorul vorbeşte despre relaţia dintre duhovnic şi ucenic. Deşi termenul de ucenic în cazul acestei cărţi se referă la călugări, am găsit cuvintele autorului pe această temă potrivite şi pentru noi, cei din lume!

Această îmbinare duhovnicească are, mai întâi, în vedere o "iniţiere". În viaţa duhovnicească intri ca într-o trăire pe care trebuie să ţi-o întrupezi, să o faci a ta pe dinăuntru. Pentru aceasta, ai nevoie să te călăuzească pe drumurile ei cineva încercat mai dinainte să-ţi descopere pas cu pas şi clipă de clipă înţelesurile lumii în care intri.
E mai cu seamă necesar acest lucru, pentru că viaţa duhovnicească trebuie asimilată conştient, ea trebuie să fie maximumul de luciditate a spiritului. Nu este admisibil empirismul călugăresc: acesta duce la rutină, la conformism, la nesimţire sufletească, la împietrire. De aceea, Sf. Simeon Noul Teolog nici nu vrea să recunoască drept creştini pe aceia care nu au con
ştiinţa trează a lucrării Sf. Duh în ei. Şi inţierea, mistagogia în conştiinţa duhului, are, de fapt, sensul naşterii de a doua. Omul duhovnicesc nu se poate construi pe dinafară, el se naşte lăuntric, nu din poftă trupească, ci din Dumnezeu. Aceasta e taina fiinţei noastre lăuntrice numite personalitate: moartea de fiecare zi a omului vechi, naşterea de fiecare zi a omului nou. Duhovnicul este cel care ctitoriceşte şi conduce operaţia extrem de delicată a creşterii duhovniceşti a ucenicului, veşnica lui reînnoire în Domnul. El poate spune cu smerenia stadiului sau: "Fiul meu eşti, astăzi eu te-am născut". În felul acesta, îmbinarea duhovnic-ucenic perpetuează preţioasa spiţa a neamului duhovnicesc: duhovnicul transmite ucenicului nu carne din carnea sa, ci duh din duhul său şi al Lui Dumnezeu."

(Andre Scrima "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului", p.56-57)


Avem prieteni care au acelaşi material genetic ca şi noi (majoritatea oamenilor nu intră în această categorie, dar eu mă număr printre puţinii care au un astfel de prieten).

Avem prieteni care ne-au schimbat cursul existenţei. Sunt prietenii cărora le datorăm noua noastră "viaţă"!

Avem prieteni care ne-au "doftorit" şi vindecat sufletul. În faţa prieteniei lor nu ne putem decât pleca capetele în smerenie, căci nici un cuvânt, nici o faptă nu ar putea exprima recunoştinţa şi afecţiunea!

Avem prieteni pe care îi vedem des. Ne întâlnim, discutăm, schimbăm noutăţi despre vieţile noastre, râdem, glumim, împărtăşim o simpatie profundă. Prietenia rămâne însă "exterioară". Sunt prieteni în a căror suflete nu putem privi. Sunt prieteni care nu pot privi
în sufletele noastre!

Avem prieteni a căror stil de viaţă şi valori sunt complet diferite de ale noastre, dar alături de care am trecut prin aceeaşi suferinţă! Sunt prieteni de a căror prietenie "exterioară" nu ne putem bucura (suntem mult prea diferiţi pentru asta). Însă ei sunt prietenii care ne-au văzut sufletul şi prietenii a căror suflet l-am văzut!


Avem prieteni de care putem sta despărţiţi ani întregi, dar a căror regăsire e mereu la fel de genuină, la fel de emoţionantă şi la fel de familiară ca în zilele de dinaintea despărţirii.


Avem prieteni care ştiu mai totul despre noi, prieteni care ne-au văzut răul şi întunericul din noi, care au văzut lumina şi binele din noi. Sunt prietenii care ne sunt alături în cele mai negre momente, care ne sunt alături în bucurii. Ei sunt prietenii care "ne cunosc"!


Avem prieteni în care ne regăsim pe noi înşine. Punctele în comun sunt multe şi diverse!


Avem prieteni care nu ne sunt prieteni. Nu ştim mai nimic unii de alţii, nu petrecem timp împreună, prieteni a căror "prietenie" o respectăm atât de mult, încât am ales să nu fim prieteni!
Deşi paradoxal, aceştia ne sunt prietenii cei mai buni. Sunt prietenii care ne-au făcut să suferim, pe care i-am făcut să sufere, dar care ne-au ajutat să înţelegem că nu suntem aşa de buni cum am vrea să credem că suntem. Sunt prietenii care prin "neprietenia" lor ne fac cel mai mare bine: ne smeresc şi ne aduc prin con
ştientizarea neputinţei noastre alături de Dumnezeu.

Avem prieteni!




Familia normală

Ce înseamnă o familie normală? Întrebaţi o sută de adulţi şi veţi obţine o sută de răspunsuri diferite. Iată cîteva criterii folosite de ei, pe care le-am dedus din observaţiile clinice:


o Părinţi echilibraţi, sănătoşi. Fără depresii, fără boli psihice, nemarcaţi de frustrări majore în ceea ce priveşte viaţa lor în general, sau anumite aspecte ale ei, în special. Dacă au suferit cîndva de depresii, au reuşit să se vindece complet.

o Părinţi non-dependenţi. Pe lîngă problemele evidente - abuzul de alcool sau substanţe chimice - pot exista comportamente obsesive ca excesul de muncă sau de mînie, risipirea banilor, tulburări de nutriţie.

o Părinţi maturi, pe picioarele lor, capabili să se descurce în viaţă.

o Părinţi care au o imagine de sine pozitivă, plină de încredere.

o Părinţi care au o legătură adecvată cu Dumnezeu. În cel mai reuşit scenariu, Dumnezeu reprezintă centrul vieţii familiei.

o Părinţi care urmăresc fericirea căsniciei lor.

o De obicei, persoanele cu un nivel scăzut de codependenţă provin din astfel de familii şi-şi întemeiază la rîndul lor familii sanătoase. Acum, să analizăm celălalt capăt al scalei: dependenţa extremă.


Familia codependentă


Inversaţi situaţia de mai sus:


o Unul sau ambii părinţi suferă de un dezechilibru psihic; părinţii sînt ocupaţi, frustraţi, au o perspectivă nerealistă asupra vieţii. Dacă numai unul dintre părinţi este afectat de aceste probleme, celălalt va fi preocupat exclusiv de partenerul bolnav.

o Părinţi dependenţi de alcool, substanţe chimice, muncă; mistuiţi de furie sau de pofte; obsedaţi de lucruri faţă de care persoanele sănătoase manifestă un interes normal.


o Părinţi imaturi; mai ales părinţi care se bazează pe copiii lor pentru subzistenţă, sprijin afectiv, sfaturi, ajutor.


o Părinţi care au o imagine de sine deformată sau slab dezvoltată.

o Părinţii care nu au o legătură corectă cu Dumnezeu; unul sau ambii pot fi atei sau agnostici. Se poate ca ei să fie extrem de credincioşi, dar perfecţionişti (dacă arăţi, te porţi sau gîndeşti exact aşa cum trebuie, Dumnezeu te va primi), foarte rigizi din punct de vedere a teologici (singurul mod corect de a te raporta la Dumnezeu este cel pe care-l ştiu ei) sau pur şi simplu neînduplecaţi în a-i sili pe copiii lor să urmeze exact acelaşi drum ca şi ei.

o Părinţi care divorţează, se despart, se ceartă violent, au sentimente negative unul faţa de celălalt sau faţă de căsătorie în general; părinţi care nu se înţeleg, dar rămîn cu toate acestea împreună „de dragul copiilor.”

(Labirintul codependen
ţei)

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire