Blogger Template by Blogcrowds

Jurnal


(sursa foto)

În Ziua Domnului
:
m-am simţit iubită! Suflet drag, îţi mulţumesc pentru sacrificiul făcut din iubirea pe care mi-o porţi!

Pe acasă:
IUBIRE!


Citesc:
am terminat "Facing East" (Frederica Mathewes-Green). S-a terminat deci jurnalul unui an din viaţa unei preotese creştin ortodoxă din Statele Unite! Adeptă a culturii hippie şi a ideii că religia reprezintă doar o formă de reprimare a gândirii umane, autoarea ajunge în luna de miere într-o catedrală din Irlanda (pe care doar o vizita ca monument) şi acolo se întâlneşte cu Hristos (reprezentat sub forma unei statui, deci nu i se arată într-o biserică ortodoxă. Nu era pregătită încă pentru ortodoxie?). Întâlnirea îi schimbă viaţa, întrucât, spre uimirea ei, aude o voce care îi spune: Eu sunt Viaţa ta! Citind povestea nu am putut să nu mă întreb cât de puternică trebuie să fi fost prezenţa Lui Hristos în momentul acela să îi convingă sufletul!

Aceste cuvinte ne sunt menite nouă tuturor: Hristos e Viaţa noastră! Nu bunurile materiale, nu diplomele, nu realizările noastre, nu p
ărinţii noştri, nu soţii/soţiile noastre, nici chiar copiii noştri! Numai Hristos!

O întâlnire de suflet: cu o fărâmă de prietenie. Această "bucăţică" de prietenie mi-a mângâiat sufletul pentru că a avut loc între mine şi o persoană de naţionalitate americană. Deşi de când sunt pe aceste meleaguri am cunoscut oameni deosebiţi care mi-au îmbogăţit viaţa cum nici nu mă aşteptăm, de foarte puţine ori am simţit că am putut să îmi las sufletul să respire în prezenţa lor! În bucăţica asta de prietenie, sufletul meu a respirat!

În laborator: ziua de naştere a şefului meu! La o bucată de tort, un agnostic, un evreu şi un creştin ortodox vorbeau despre religie! Am realizat atunci cât de important este să Îl mărturisim pe Hristos, să marturisim existenţa Lui prin acţiunile noastre, prin bucuria din viaţa noastră!

Bucuria: o bucurie de copil (uitasem sentimentul ăsta) când, ascultând o conferinţă a maicii Siluana, am auzit: smerenia înseamnă să fii conştient şi să te bucuri că eşti deştept, că eşti frumos, etc. şi să dai slavă Domnului pentru aceste daruri! Deci nu să le ascundem, să le mascăm (falsă smerenie?), nici să suferim pentru că nu suntem îndeajuns de frumoşi, destepţi, ci să ne bucurăm de darurile noastre în Domnul!

Dau Slavă Domnului: pentru că mi-a deschis ochii sufletului să pot înţelege că numai viaţa mea şi bucuria mea în El pot fi mărturie vie a existenţei Lui!

(sursa foto)

"Dumnezeu e în noi", spunea maica Siluana într-o conferinţă şi locul de întâlnire cu El este în noi. Pentru a ajunge să Îl întâlnim, să Îl cunoaştem, trebuie să intrăm în noi şi să ne cunoaştem pe noi înşine.

Greu cuvânt! Ce înseamnă să ne cunoaştem pe noi înşine?

Abordarea mea iniţială a întrebării a fost intelectuală, pur raţională: am început să mă gândesc la ce ştiu despre mine şi să ordonez această informaţie! Rezultatul nu a fost foarte satisfăcător, întrucât ajunsesem să mă definesc doar prin nişte trăsături exterioare: îmi place asta, nu îmi place asta, cred în asta, dar nu şi în asta, etc.! Introspec
ţia de genul ăsta m-a lăsat cumva în exteriorul meu: ajunsesem la o cunoaştere mai bună numai a funcţiilor pe care le îndeplinesc într-o lume exterioară mie!

În timp, însă, am reu
şit să găsesc câteva metode care m-au ajutat să încep drumul spre cunoaşterea de sine. Sunt "metode" care funcţionează pentru mine şi pe care le-am descoperit întâmplător, în diferite situaţii, în momente când gândurile nu imi erau deloc îndreptate spre cunoaşterea de sine.

1. Ce mă supără la persoana din faţa mea?

Întrebarea am cules-o dintr-o conferinţă a maicii Siluana şi răspunsul la această întrebare mi-a arătat de fiecare dată că de fapt motivul supărării mele nu stă în persoana din faţa mea, ci în mine: este expresia unei nevoii neîmplinite!

Câteodată avem nevoie de un cuvânt bun şi faptul că cel de lângă noi nu ni-l oferă ne face să credem că suntem supăraţi pe el/ea! De fapt, e doar nevoia noastră de încurajare care nu a fost împlinită!

Nu doar că ne dăm seama că nu suntem supăraţi pe cel de lângă noi (evitând astfel o ceartă inutilă), dar ne conştientiz
ăm şi propriile nevoi interioare! Ştiind care ne sunt nevoile sufleteşti, emoţionale, suntem în măsură de a încerca să ni le îndeplinim (de cele mai multe ori împlinirea nevoilor însă nu va veni de la cei din jurul nostru, ci de la Dumnezeu. Aşa cum spunea maica Siluana, sufletul nostru tânjeşte după Absolut, iar realitatea noastră este relativă. Ne condamnăm singuri la nefericire dacă căutăm împlinirea nevoii de Absolut în lucruri relative)

Câteodată ne supără doar neîmplinirea nevoii de a se face "voia noastră"! Această nevoie izvoră
şte de multe ori doar dintr-un egoism al firii căzute şi ne împiedică de a îl sluji pe cel din faţa noastră prin răbdare şi înţelegere. Conştientizarea acestei supărări ne aduce mult bine întrucât ne învaţă să ne tăiem această voie şi să ne smerim.

2. Care îţi este dispoziţia sufletului?

Am auzit întrebarea într-o conferinţă a părintelui Savatie Ba
ştovoi într-un îndemn al său pentru atunci când ne mărturisim păcatele. Părintele spunea să nu ne uităm doar la păcatele noastre, ci şi la dispoziţia sufletească pe care am avut-o atunci când am înfăptuit păcatele.

Această intrebare ne poate fi de mare folos în cunoaşterea de sine! În orice activitate pe care o îndeplinim, întrebarea ne ajută să ne dăm seama care ne sunt intenţiile! Şi dacă pl
ănuim să îndeplinim o faptă bună, întrebarea ne dezavaluie imediat dacă şi intenţia este bună! Mai mult, răspunsul la această întrebare, ne dezvăluie adevăruri mult mai profunde decât intenţia acţiunii: ne dezvăluie care ne este starea sufletului!

3. "Suntem ceea ce facem în mod repetat"


Cu toţii avem obiceiuri, tabieturi, activităţi pe care le îndeplinim zilnic, poate chiar de mai multe ori pe zi. Toate acestea vorbesc despre noi şi de mult ori îndeplinirea acestor activităţi repetate este un automatism care se întâmplă la nivel subinconştient. Să ne îndreptăm atenţia spre aceste activităţi şi vom afla multe despre noi!

Dacă realizăm faptul că ne verificăm mail-ul foarte des, putem încerca să reflectăm un pic asupra motivelor pentru care facem asta: ori avem o slujbă care necesită această constantă verificare a coresponden
ţei (nu sunt sigură că o astfel de slujbă există), ori avem un gol înăuntru nostru pe care încercam să îl umplem: plictiseală, singurătate, etc. (toate semne ale unei îndepărtări de esenţa vieţii noastre: Dumnezeu).

Notă de final: să nu uităm că procesul cunoaşterii de sine este unul activ şi conştient!

Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire