Punte între două lumi

(poza de Barry Green)

Cu permisiunea Nataliei, preiau aici articolul "Părinţi inteligenţi" apărut în nr. 24 al publicaţiei "Apostolat în Ţara Făgăraşului". L-am găsit a fi o adevărată comoară de învăţăminte pentru părinţi şi îl împărtăşesc aici cu voi, toţi cei care aţi fost binecuvântaţi sau veţi fi binecuvântaţi de Domnul cu naştere de prunci! Să vă ajute Domnul în creşterea lor spre mântuire!

Părinţi inteligenţi

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană. Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă. Câteva dintre consecinţele creării acestui univers artificial în care cresc copiii noştri sunt:

• Blocarea inteligenţei

Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

• Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei

Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa. Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.

• Informăm şi nu formăm

Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi. Care este rezultatul? O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri. CE ESTE DE FĂCUT?

Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele:

Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria fiinţă

În timp ce părinţii buni se străduiesc să satisfacă, în măsura posibilităţilor, dorinţele copiilor lor (haine, pantofi, aniversări, produse electronice, excursii), părinţii inteligenţi le oferă ceva ce nu se poate cumpăra: povestea vieţii lor, experienţele lor, bune sau rele, timpul lor. Povestiţi cu copiii voştri despre greutăţile prin care aţi trecut, despre aventurile şi visurile voastre, despre momentele cele mai fericite! Mulţi părinţi se spetesc să le ofere copiilor tot ce e mai bun, dar uită să le deschidă cartea vieţii lor, să le împărtăşească existenţa lor. Un lucru foarte important în viaţa voastră este să iertaţi. Dacă aveţi un duşman, este mai ieftin să îl iertaţi, pentru că altfel duşmanul va dormi cu voi şi vă va tulbura somnul. Înţelegeţi-i slăbiciunile şi iertaţi-l, doar aşa vă veţi elibera de el. Şi învăţaţi-i pe copiii voştri să facă la fel, să îi ierte pe cei care în dezamăgesc, explicându-le acest mecanism. Agresiunile, respingerile şi atitudinile noastre pot crea un nivel înalt de tensiune emoţională în copii, generând cicatrice pentru totdeauna. Dacă aţi greşit faţă de copil, nu este suficient ca în secunda următoare să fiţi drăguţ cu el sau, şi mai rău, să compensaţi agresivitatea cu cadouri. Astfel îl veţi face să vă manipuleze, nu să vă iubească. Puteţi repara răul pe care i l-aţi făcut doar pătrunzând în lumea lui, recunoscându-vă greşeala şi explicând-o. Spuneţi mereu copiilor voştri că ei nu sunt simple note de subsol, ci paginile centrale ale poveştii vieţii voastre. Foarte mulţi copii dezvoltă o personalitate individualistă. Una din cauzele acestui lucru este faptul că părinţii nu îşi încrucişează parcursul vieţii cu cel al copiilor lor. Chiar dacă munciţi mult, faceţi din puţinul timp disponibil mari momente de convieţuire cu copiii voştri; rostogoliţi-vă cu ei pe podea, jucaţi-vă, râdeţi, faceţi totul cu plăcere. Nu uitaţi, copiii voştri nu au nevoie de fiinţe extraordinare, ci de fiinţe umane, care îşi deschid inima. Deschideţi-vă, plângeţi şi râdeţi împreună cu ei, îmbrăţişaţi-i. Acest lucru e mai important decât să le daţi averi sau să îi criticaţi de nenumărate ori.

Va urma.
A consemnat Natalia Corlean

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice - dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei - 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie - scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei“(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele şi permisele auto acest cip biometric ce conţine amprenta digitală şi imaginea facială. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor - ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea - şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?- „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei - păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.

Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă - „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” - păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit - ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor - de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.

Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.

Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră - în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.

Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.

Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice - stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi - în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009

Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith

Arhimandritul Justin Pârvu

(sursa)

Aici găsiţi şi petiţia împotriva introducerii paşapoartelor biometrice!

http://www.petitieonline.ro/petitie-p07990056.html

(poza de Barry Green)

"Ieri s-a încheiat definitiv iubirea mea pentru V. Vorbindu-i Alicei despre anumite trăiri în această perioadă, m-a năpădit o uimire ce m-a aruncat în golul acela în care ştii că nimic nu e adevărat. Şi golul m-a locuit cu o intensitate şi o durată nemaiîntâlnite. Aşadar şi povestea cu V, ca toate poveştile pe care le-am trăit, cu, vorba Alicei "Doamne, şi cu ce intensitate şi refuz al oicarei îndoieli din partea martorilor", s-a prăvălit acolo, de unde nici stafiile nu se mai întorc de la o vreme. Multă moarte ai în tine făptură ciudată! Cu fiecare "poveste" moartă, ai murit şi tu câte puţin, dar mai ai."

(Gena Geamanu, Spovedanie Neterminată)

Diavolul:

1. te îndepărtează de raţionamentele false, ca nu cumva deprinzându-te să raţionezi, să ajungi la cele corecte, care ar putea să te apropie de Dumnezeu.

2. te îndepărtează de lucrurile universale şi te îndeamnă de te preocupi de “şuvoiul experienţelor imediate ale simţurilor”.

3. te împiedică să crezi în neobişnuit, preferând să te ţină legat de banalul lucrurilor, pe care le numeşte “viaţă adevărată”.

4. te zăpăceşte de cap.

5. te va face să te concentrezi pe viaţa lăuntrică, în dauna celor mai elementare îndatoriri exterioare.

8. te va face să neglijezi lucrurile spirituale mici (cu care trebuie să începi), în schimbul lucrurilor mari (care la început te depăşesc).

9. ... te aduce în starea în care să practici scrutarea de sine timp de un ceas fără să descoperi nici unul din acele lucruri care sar în ochi oricui a trăit vreodată în aceeaşi casă cu tine.

10. te ţine cât mai departe de orice intenţie de a te ruga.

11. dacă totuşi vrei să te rogi, te va îndrepta spre rugăciunea spontană, neconvenţională şi în afara oricăror canoane.

12. te lasă să consideri cu totul neimportantă poziţia corpului în vremea rugăciunii.

13. îţi deviază mintea de la Dumnezeu spre tine: atunci când te rogi pentru curaj, te face să te simţi tu însuţi curajos, când te rogi pentru îndurare, te face să te consideri deja iertat.

14. te îndeamnă să te rogi icoanei sau crucifixului, şi nu lui Dumnezeu.

15. doreşte să mori într-un spital de lux, printre doctori care mint, asistente care mint, prieteni care mint, înlăturând definitiv posibilitatea prezenţei unui preot, care n-ar face decât să-i dezvăluie bolnavului adevărata situaţie în care se află!

16. vrea ca mintea ta să fie încolţită de cea mai mare nesiguranţă, umplută de imagini contradictorii ale viitorului, fiecare din ele izvor de speranţă sau teamă.

17. te împiedică să înţelegi că frica de azi este crucea pe care o ai de purtat, tentându-te să te gândeşti la lucrurile de care ţi-e frică în perspectivă.

18. te îndeamnă să-ţi verşi răutatea în capul vecinilor cu care te întâlneşti în fiecare zi, şi bunăvoinţa să ţi-o risipeşti aiurea, diluată în imaginar.

19. te face să consideri lumea un scop şi credinţa un mijloc – niciodată invers.

20. încercând să inventeze una din plăcerile create de Dumnezeu, le-a maimuţărit pe toate sub forma perversiunilor.

21. te îndeamnă să guşti din plăcerile inventate de Dumnezeu, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis.

22. îţi insuflă o sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică.

23. îţi ia sufletul şi nu-ţi dă nimic în schimb.

24. preferă o religie moderată, pe care o consideră la fel de bună ca şi absenţa religiei însăşi.

25. vrea să frecventezi oameni bogaţi, deştepţi, intelectuali la modul superficial şi animaţi de un scepticism universal aplicabil.

26. încearcă să amâne cât de mult poate momentul în care tu conştientizezi ispita care e “lumea”.

27. se străduieşte prin orice metode să te îndepărteze de Dumnezeu, şi doar tu crezi că e nevoie pentru atingerea scopului său malefic de nişte păcate spectaculoase. Adesea, simpla pierdere de vreme este suficientă. Sunt suflete care se pierd cu o crimă, sunt care se dau pe o şeptică.

28. caută să te îndepărteze atât de dureri, cât şi de plăceri, ambele fiind repere ale realităţii.

29. te va face conştient de virtuţile tale, făcându-le astfel să piardă din strălucire până la dispariţie.

30. va încerca să te facă să te dispreţuieşti, sperând astfel că-i vei dispreţui şi pe ceilalţi.

31. face orice ca tu să nu te concentrezi asupra prezentului şi eternităţii.

32. induce frica obsedantă sau încrederea oarbă.

33. te îndepărtează de prezent şi de eternitate, te aruncă în trecut dar mai cu seamă în viitor

34. încurajează şcoli de gândire precum evoluţionismul, umanismul ştiinţific sau comunismul, care nu au nimic în comun cu eternitatea, fiind axate pe viitor.

35. vrea ca tu să mizezi sufleteşte pe viitor, să i te dăruieşti.

36. încearcă, dacă nu te poate vindeca de mersul la biserică, să te facă să cauţi “biserica ce ţi se potriveşte”.

37. se străduieşte să-ţi extirpe din conştiinţă interesul pentru subiectul lăcomiei, făcându-te să crezi că aceasta are o latură pur cantitativă. Te face să vezi lăcomia excesului şi să uiţi lăcomia moftului.

38. te face să creze că acea experienţă curioasă şi în genere de scurtă durată numită “dragoste” este singura raţiune respectabilă a căsătoriei.

39. te face să crezi că un lucru este acel lucru şi nu altul, şi că un individ este acel individ şi nu altul.

40. te face să crezi că “a fi” înseamnă “a fi în competiţie”.

41. te face să consideri intenţia de a fi loial unui partener în scopul întrajutorării, al păstrării castităţii şi al transmiterii vieţii ca mult mai puţin importantă decât un simplu val de pasiune.

42. te face să crezi că “dragostea” nici nu are stavile şi nici nu mai are nevoie de altceva pentru a-l înnobila pe om.

43. te face să crezi că nu ai cum să scapi de pasiuni decât dacă le faci pe plac.

44. te face să crezi că abstinenţa e nesănătoasă.

45. îţi sugerează să ai cât mai multe pretenţii de la viaţă.

46. te face să crezi că există “timpul tău”.

47. te face să crezi că ai drept exclusiv de proprietate asupra timpului tău.

48. detestă cântul şi liniştea, preferând zgomotul.

49. promovează un “Iisus istoric” în detrimentul unui “Iisus simbolic”.

50. te încurajează să tratezi creştinismul ca pe un simplu mijloc, dar care nu cumva să conducă spre Dumnezeu.

51. transformă gustul schimbării în setea neostoită pentru noutatea absolută.

52. te face să preferi generozităţii (valoare pozitivă) lipsa de egoism (valoare negativă).

53. încurajează orice formă de falsă spiritualitate.

54. încearcă să te convingă că o rugă împlinită, ca şi una refuzată, nu au de fapt nici un efect.

55. te îndeamnă să crezi că urăşti în numele altora, dezinteresat, când în fapt sentimentul urii îţi aparţine doar ţie.

56. caută să te aducă la disperare, pentru că disperarea este un păcat mai mare decât toate păcatele care o provoacă.

57. atunci când te aştepţi la ceva, te face să crezi că ai dreptul să obţii acel ceva, pentru că doar în acest fel simpla dezamăgire se poate transforma în ultragiu.

58. te face să consideri că doar caracterul urât al unei persoane detestate este “adevărat”, făcându-te să crezi că doar când urăşti pe cineva îl vezi aşa cum e în realitate. Invers, te aduce în punctul în care ţi se pare că frumuseţea unei persoane iubite este un văl subiectiv, care “maschează” ceva.

(C. S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr)

(poza de Barry Green)

Într-o postare mai veche menţionam că în anul 2008 am trăit şi "minunea" de a mă îndrăgosti! A început ca o simplă "indragosteală" şi s-a transformat în "minune" prin rugăciune.

Ce am învăţat:

1. Să mă rog !

Ştiu, ştiu că este foarte greu! Mai ales când sentimentele, în goana lor nebună, încalcă limitele inimii şi încep să îţi invadeze întreaga fiinţă. Mintea şi raţiunea deja nu mai sunt aliaţi de nădejde. Zâmbetul nici el nu te mai ascultă şi îţi luminează faţa cu neruşinarea nevinovată a unui copil în fiecare clipă. Dar rugăciunea are loc în duh şi acolo am scăpare!

Rugăciunea e un loc de întâlnire cu cel pe care îl îndrăgesc! Clipele rugăciunii mele pentru el şi pentru mine sunt momentele când "ies la întâlnire" cu el. Nu suntem în parc, nu suntem la o îngheţată, la un suc......suntem chiar în sufletul lui şi al meu.

Când ne îndrăgostim, vălul care ne cade peste ochiii care îl "vad" pe celalat cade şi peste noi, lăsându-i celuilat doar posibilitatea de a întrezări ceea ce suntem. Bucuria iubirii ne face frumoşi, ne adaugă podoabe sufleteşti care nu sunt ale noastre şi care vor cădea mai curând decât putem noi crede. Numai Domnul mă ştie şi pe mine şi pe el, în forma noastră adevărată. El ne cunoaşte sufletele şi doar în faţa Lui, în rugăciune, eu voi ajunge să îl cunosc pe el şi el pe mine! Va fi o cunoaştere de care nu voi fi conştientă pe moment, pentru că va fi o cunoaştere în duh! Dar va fi o cunoaştere ziditoare şi izbăvitoare de ispita unei "iubiri" tragice.

Piatra de încercare constă în ciocnirea dintre dorinţa mea de a şti "acum" deznodamantul şi faptul că rugăciunea nu primeşte răspuns imediat decât foarte rar. Trebuie rabadare şi credinţă în lucrarea Domnului!

2. Să mă întreb de ce îmi place el!

Faptul că mă îndrăgostesc de el şi nu de altul spune ceva despre mine!

În primul rând, să fac bine o analiză a calităţilor care mă atrag la el. Ele vor vorbi despre ce valorez eu într-un partener, iar faptul că apreciez "anumite" calităţi spune ceva şi despre starea sufletului meu!

"Îmi place pentru că mă face să râd" (folosesc exemplul asta pentru că femeile în general se îndrăgostesc mai uşor de bărbaţii cu umor). La suprafaţa poate părea ceva chiar de bun augur. Poate e jovial şi plin de viaţă şi mă va face fericită! Dar de ce natură sunt glumele lui, de ce râd la ele? Pe cine luăm în râs? Şi mai imporant, dacă mă fascinează faptul că mă face să râd, ce rămâne din iubirea mea atunci când voi simţi nevoia să plâng?

Exemplele pot alcătui aici o lista lungă. Deşi importantă, acest tip de cunoaştere este doar primul pas. Adevărul este că noi oamenii suntem atraşi unul de altul şi la un nivel subinconstient.

Îmi place de el şi pentru că e "deştept, frumos şi cu bani", dar şi pentru că sunt în mine anumite dorinţe de care nu sunt conştientă, dar care acţionează în mine şi mă împing spre el. Şi de obicei acestea sunt cele mai importante în decizia noastră să ne placă de X şi nu Y. Că, vorba aia, băieţi" frumoşi, destepţi şi cu bani" sunt cu miile! Dar eu l-am ales doar pe X.

Aceste motive însă nu se pot descoperi doar dacă conştientizez calităţile care mă atrag la el, întrucât ele acţionează într-un mod ascuns mie. Dar le pot afla dacă 3. sunt atentă la el în întregul lui!

a. cum i-aş caracteriza acţiunile? Ce face, cum face?
b. cum interacţionează cu alţi oameni?
c. cum se raportează la lume în general? Foarte-foarte important!
d. cum vorbeşte despre părinţii lui şi care îi sunt relaţiile cu părinţii?
e. cum arată conceptele lui de "iubire", "iertare", "resentiment","orgoliu"? Rămân aceste "concepte" doar în stadiul de concepte sau se concretizează în acţiuni?
f. cum ne certăm? Mă simt ascultată, înţeleasă?
g. cum arată echilibrul dintre trăirea lui interioară şi trăirea exterioară? Care predomină?

Dacă un răspuns la întrebările de sus nu te satisface, nu te descuraja în privinţa lui. Nici răspunsurile tale nu arată ideal. Aflarea răspunsurilor este importantă nu pentru a îl judecă pe el, ci pentru a îl înţelege, pentru a "îl vedea".

Maica Siluana spunea că "Iubirea îmi dă puterea să văd ce nu se vede. Ce numim noi iubire, îndrăgostirea, este o capcană a firii, aşa, pusă, lăsată, îngăduită de Dumnezeu, ca să ne biruim egoismul, ca să avem energie să ne descoperim şi să ne iubim. Că dacă nu ne-am îndrăgosti...nu am sta, nu am avea răbdare. Încet încet,descopăr că nu doar sunt atras şi îndrăgostit, ci chiar iubesc persoana aceea".

Da, am învăţat că "indrăgosteala" e un impuls capcană. Dacă nu sunt în rugăciune mă va prinde şi nu voi ajunge niciodată la adevărata iubire! Faptul că m-am îndrăgostit de X, nu înseamnă decât că îmi da răbdarea de a mă opri şi de a încerca să îl descopăr! Atât numai! Ia aminte G: oricât de intense ar fi sentimentele de atracţie (nu doar fizică, ci şi emoţională, sufletească), ele NU reprezintă iubire! Ele reprezintă numai forţa alegerii de a te opri în faţa sufletului lui (motivele pentru care alegem să ne oprim diferă de oprirea în sine).

4. să văd cum se poartă cu mine!

a. mă caută? (sfat de la o bună amică)
b. ce formă ia căutarea?
c. cum mă priveşte?
(atenţie însă: limbajul privirii are nevoie de traducător. Doar Duhul Sfânt poate traduce ce spun privirile lui în limbajul înţeles de sufletul meu însetat de Iubire! )
d. cum îmi vorbeşte?

5. să fiu atentă la ce simt în preajma lui!

Primele răspunsuri (fericită, împlinită, etc.) ar indica faptul că mă simt"îndrăgostită". "Îndrăgostită" reflectă însă trăirea mea, şi nu reflectă starea relaţiei cu el! "Îndrăgostită" mă pot simţi şi în faţa lui X, şi a lui Y, şi a lui Z!
Pleacându-mi genunchii în rugăciune voi "simţi" şi altceva. Voi simţi efectele acelei cunoaşteri în duh de care vorbeam mai sus. Dacă "indrăgosteala" are şansă să crească în iubirea adevărată , sufletul meu va avea pace. Dacă nu, voi simţi ori tristeţe, ori mâhnire,ori o nelinişte duhovnicească.

6. să ofer darul timpului!

Toate poveţele de mai sus sunt binefăcătoare dacă sunt urmate în timp mai îndelungat! Ceva ce azi te-a înşelat, mâine ţi se va revela în rugăciune în forma adevărată! Dă-ţi însă şansa unui "mâine"!

"În perioada de cunoaştere a celuilat trebuie să-ţi ţii inima cu amândouă mâinile, ca pe o fiară sălbatică". Urmat cu perseverenţă, acest minunat îndemn, îmi va da şansa acelui "mâine" binecuvântat.


Fiţi binecuvântaţi toţi cei ce iubiţi!

(poza de Barry Green)


Deosebeşte în tine Duhul dătător-de-viaţă şi duhul care ucide sufletul.

Când nutreşti în suflet gânduri bune îţi este bine şi uşor. Atunci simţi în inimă linişte şi bucurie şi ai în tine duh bun, Duhul cel Sfânt; atunci însă când eşti frământat de intenţii rele sau de porniri ticăloase ale inimii, ţi-e rău, te simţi împovărat; această tulburare lăuntrică îţi arată că ai în tine duh rău, duh viclean.

Când duhul viclean se află în noi, simţim o strângere de ini­mă şi o nelinişte şi de cele mai multe ori o mare greutate de a ajunge cu inima la Domnul, fiindcă duhul cel rău leagă sufletul şi nu-l lasă să se înalţe la Dumnezeu. Duhul viclean este duhul îndoielii, necredinţei, patimilor, strâm­torării, întristării, neliniştii; duhul cel bun este duhul credinţei care nu se îndoieşte, duhul virtuţii, al libertăţii sufleteşti şi al lărgimii, duhul păcii şi al bucuriei.

După aceste semne cunoaşte când ai în tine Duhul lui Dumnezeu şi când ai duhul rău; înalţă-te cât poţi de des cu inimă recunoscătoare către Duhul Atotsfânt, Cel ce te luminează şi te însufleţeşte, şi fugi din răsputeri de îndoială, de necredinţă şi de patimi, cele prin care ne pătrunde în suflet şarpele răutăţii, furul şi ucigătorul de suflete.

(Sfântul Ioan de Kronstadt - Viaţa mea în Hristos)

(Sursa o gasiti aici)