Punte între două lumi

Din aceeasi carte "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului" a lui Andre Scrima:

Cum trebuie să fie ucenicul faţă de duhovnic?

Problema ucenicului este aceea a deschiderii. Fără o bună dispoziţie de a se lasă pătruns şi plăsmuit de lucrarea duhovnicului, ucenicul intră într-o gravă primejdie, aceea a refuzului, a obstacolului voluntar şi încăpăţânat, care duce la sterpiciunea sufletească. De aceea, virtuţile fundamentale ale ucenicului sunt dragostea şi încrederea faţă de duhovnic. În acest cadru interior ajunge ucenicul pe de o parte, la cunoaşterea adevărată de sine, iar pe de altă parte, la umplerea lui de duhul viu al îndrumătorului său, care îl va creşte până la stadiul împlinirii duhovniceşti.


(Andre Scrima "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului", p.58-59)

Zilele acestea am început "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului", a lui Andre Scrima! Paginile pe care le-am parcurs până acum vorbesc despre călugărie şi semnificaţiile vieţii de călugăr! Modul în care autorul descrie calugaria=viaţa de înger mi se pare fascinant, întrucât mi-e complet nou (nu am mai întâlnit această abordare. Admit însă că acest element de noutate s-ar putea sa vină şi din faptul că nu obişnuiesc să citesc foarte mult pe această temă). Într-unul din capitole, autorul vorbeşte despre relaţia dintre duhovnic şi ucenic. Deşi termenul de ucenic în cazul acestei cărţi se referă la călugări, am găsit cuvintele autorului pe această temă potrivite şi pentru noi, cei din lume!

Această îmbinare duhovnicească are, mai întâi, în vedere o "iniţiere". În viaţa duhovnicească intri ca într-o trăire pe care trebuie să ţi-o întrupezi, să o faci a ta pe dinăuntru. Pentru aceasta, ai nevoie să te călăuzească pe drumurile ei cineva încercat mai dinainte să-ţi descopere pas cu pas şi clipă de clipă înţelesurile lumii în care intri. E mai cu seamă necesar acest lucru, pentru că viaţa duhovnicească trebuie asimilată conştient, ea trebuie să fie maximumul de luciditate a spiritului. Nu este admisibil empirismul călugăresc: acesta duce la rutină, la conformism, la nesimţire sufletească, la împietrire. De aceea, Sf. Simeon Noul Teolog nici nu vrea să recunoască drept creştini pe aceia care nu au conştiinţa trează a lucrării Sf. Duh în ei. Şi inţierea, mistagogia în conştiinţa duhului, are, de fapt, sensul naşterii de a doua. Omul duhovnicesc nu se poate construi pe dinafară, el se naşte lăuntric, nu din poftă trupească, ci din Dumnezeu. Aceasta e taina fiinţei noastre lăuntrice numite personalitate: moartea de fiecare zi a omului vechi, naşterea de fiecare zi a omului nou. Duhovnicul este cel care ctitoriceşte şi conduce operaţia extrem de delicată a creşterii duhovniceşti a ucenicului, veşnica lui reînnoire în Domnul. El poate spune cu smerenia stadiului sau: "Fiul meu eşti, astăzi eu te-am născut". În felul acesta, îmbinarea duhovnic-ucenic perpetuează preţioasa spiţa a neamului duhovnicesc: duhovnicul transmite ucenicului nu carne din carnea sa, ci duh din duhul său şi al Lui Dumnezeu."

(Andre Scrima "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului", p.56-57)