Punte între două lumi

(poza de Barry Green)

"Ieri s-a încheiat definitiv iubirea mea pentru V. Vorbindu-i Alicei despre anumite trăiri în această perioadă, m-a năpădit o uimire ce m-a aruncat în golul acela în care ştii că nimic nu e adevărat. Şi golul m-a locuit cu o intensitate şi o durată nemaiîntâlnite. Aşadar şi povestea cu V, ca toate poveştile pe care le-am trăit, cu, vorba Alicei "Doamne, şi cu ce intensitate şi refuz al oicarei îndoieli din partea martorilor", s-a prăvălit acolo, de unde nici stafiile nu se mai întorc de la o vreme. Multă moarte ai în tine făptură ciudată! Cu fiecare "poveste" moartă, ai murit şi tu câte puţin, dar mai ai."

(Gena Geamanu, Spovedanie Neterminată)

Diavolul:

1. te îndepărtează de raţionamentele false, ca nu cumva deprinzându-te să raţionezi, să ajungi la cele corecte, care ar putea să te apropie de Dumnezeu.

2. te îndepărtează de lucrurile universale şi te îndeamnă de te preocupi de “şuvoiul experienţelor imediate ale simţurilor”.

3. te împiedică să crezi în neobişnuit, preferând să te ţină legat de banalul lucrurilor, pe care le numeşte “viaţă adevărată”.

4. te zăpăceşte de cap.

5. te va face să te concentrezi pe viaţa lăuntrică, în dauna celor mai elementare îndatoriri exterioare.

8. te va face să neglijezi lucrurile spirituale mici (cu care trebuie să începi), în schimbul lucrurilor mari (care la început te depăşesc).

9. ... te aduce în starea în care să practici scrutarea de sine timp de un ceas fără să descoperi nici unul din acele lucruri care sar în ochi oricui a trăit vreodată în aceeaşi casă cu tine.

10. te ţine cât mai departe de orice intenţie de a te ruga.

11. dacă totuşi vrei să te rogi, te va îndrepta spre rugăciunea spontană, neconvenţională şi în afara oricăror canoane.

12. te lasă să consideri cu totul neimportantă poziţia corpului în vremea rugăciunii.

13. îţi deviază mintea de la Dumnezeu spre tine: atunci când te rogi pentru curaj, te face să te simţi tu însuţi curajos, când te rogi pentru îndurare, te face să te consideri deja iertat.

14. te îndeamnă să te rogi icoanei sau crucifixului, şi nu lui Dumnezeu.

15. doreşte să mori într-un spital de lux, printre doctori care mint, asistente care mint, prieteni care mint, înlăturând definitiv posibilitatea prezenţei unui preot, care n-ar face decât să-i dezvăluie bolnavului adevărata situaţie în care se află!

16. vrea ca mintea ta să fie încolţită de cea mai mare nesiguranţă, umplută de imagini contradictorii ale viitorului, fiecare din ele izvor de speranţă sau teamă.

17. te împiedică să înţelegi că frica de azi este crucea pe care o ai de purtat, tentându-te să te gândeşti la lucrurile de care ţi-e frică în perspectivă.

18. te îndeamnă să-ţi verşi răutatea în capul vecinilor cu care te întâlneşti în fiecare zi, şi bunăvoinţa să ţi-o risipeşti aiurea, diluată în imaginar.

19. te face să consideri lumea un scop şi credinţa un mijloc – niciodată invers.

20. încercând să inventeze una din plăcerile create de Dumnezeu, le-a maimuţărit pe toate sub forma perversiunilor.

21. te îndeamnă să guşti din plăcerile inventate de Dumnezeu, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis.

22. îţi insuflă o sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică.

23. îţi ia sufletul şi nu-ţi dă nimic în schimb.

24. preferă o religie moderată, pe care o consideră la fel de bună ca şi absenţa religiei însăşi.

25. vrea să frecventezi oameni bogaţi, deştepţi, intelectuali la modul superficial şi animaţi de un scepticism universal aplicabil.

26. încearcă să amâne cât de mult poate momentul în care tu conştientizezi ispita care e “lumea”.

27. se străduieşte prin orice metode să te îndepărteze de Dumnezeu, şi doar tu crezi că e nevoie pentru atingerea scopului său malefic de nişte păcate spectaculoase. Adesea, simpla pierdere de vreme este suficientă. Sunt suflete care se pierd cu o crimă, sunt care se dau pe o şeptică.

28. caută să te îndepărteze atât de dureri, cât şi de plăceri, ambele fiind repere ale realităţii.

29. te va face conştient de virtuţile tale, făcându-le astfel să piardă din strălucire până la dispariţie.

30. va încerca să te facă să te dispreţuieşti, sperând astfel că-i vei dispreţui şi pe ceilalţi.

31. face orice ca tu să nu te concentrezi asupra prezentului şi eternităţii.

32. induce frica obsedantă sau încrederea oarbă.

33. te îndepărtează de prezent şi de eternitate, te aruncă în trecut dar mai cu seamă în viitor

34. încurajează şcoli de gândire precum evoluţionismul, umanismul ştiinţific sau comunismul, care nu au nimic în comun cu eternitatea, fiind axate pe viitor.

35. vrea ca tu să mizezi sufleteşte pe viitor, să i te dăruieşti.

36. încearcă, dacă nu te poate vindeca de mersul la biserică, să te facă să cauţi “biserica ce ţi se potriveşte”.

37. se străduieşte să-ţi extirpe din conştiinţă interesul pentru subiectul lăcomiei, făcându-te să crezi că aceasta are o latură pur cantitativă. Te face să vezi lăcomia excesului şi să uiţi lăcomia moftului.

38. te face să creze că acea experienţă curioasă şi în genere de scurtă durată numită “dragoste” este singura raţiune respectabilă a căsătoriei.

39. te face să crezi că un lucru este acel lucru şi nu altul, şi că un individ este acel individ şi nu altul.

40. te face să crezi că “a fi” înseamnă “a fi în competiţie”.

41. te face să consideri intenţia de a fi loial unui partener în scopul întrajutorării, al păstrării castităţii şi al transmiterii vieţii ca mult mai puţin importantă decât un simplu val de pasiune.

42. te face să crezi că “dragostea” nici nu are stavile şi nici nu mai are nevoie de altceva pentru a-l înnobila pe om.

43. te face să crezi că nu ai cum să scapi de pasiuni decât dacă le faci pe plac.

44. te face să crezi că abstinenţa e nesănătoasă.

45. îţi sugerează să ai cât mai multe pretenţii de la viaţă.

46. te face să crezi că există “timpul tău”.

47. te face să crezi că ai drept exclusiv de proprietate asupra timpului tău.

48. detestă cântul şi liniştea, preferând zgomotul.

49. promovează un “Iisus istoric” în detrimentul unui “Iisus simbolic”.

50. te încurajează să tratezi creştinismul ca pe un simplu mijloc, dar care nu cumva să conducă spre Dumnezeu.

51. transformă gustul schimbării în setea neostoită pentru noutatea absolută.

52. te face să preferi generozităţii (valoare pozitivă) lipsa de egoism (valoare negativă).

53. încurajează orice formă de falsă spiritualitate.

54. încearcă să te convingă că o rugă împlinită, ca şi una refuzată, nu au de fapt nici un efect.

55. te îndeamnă să crezi că urăşti în numele altora, dezinteresat, când în fapt sentimentul urii îţi aparţine doar ţie.

56. caută să te aducă la disperare, pentru că disperarea este un păcat mai mare decât toate păcatele care o provoacă.

57. atunci când te aştepţi la ceva, te face să crezi că ai dreptul să obţii acel ceva, pentru că doar în acest fel simpla dezamăgire se poate transforma în ultragiu.

58. te face să consideri că doar caracterul urât al unei persoane detestate este “adevărat”, făcându-te să crezi că doar când urăşti pe cineva îl vezi aşa cum e în realitate. Invers, te aduce în punctul în care ţi se pare că frumuseţea unei persoane iubite este un văl subiectiv, care “maschează” ceva.

(C. S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr)

(poza de Barry Green)

Într-o postare mai veche menţionam că în anul 2008 am trăit şi "minunea" de a mă îndrăgosti! A început ca o simplă "indragosteală" şi s-a transformat în "minune" prin rugăciune.

Ce am învăţat:

1. Să mă rog !

Ştiu, ştiu că este foarte greu! Mai ales când sentimentele, în goana lor nebună, încalcă limitele inimii şi încep să îţi invadeze întreaga fiinţă. Mintea şi raţiunea deja nu mai sunt aliaţi de nădejde. Zâmbetul nici el nu te mai ascultă şi îţi luminează faţa cu neruşinarea nevinovată a unui copil în fiecare clipă. Dar rugăciunea are loc în duh şi acolo am scăpare!

Rugăciunea e un loc de întâlnire cu cel pe care îl îndrăgesc! Clipele rugăciunii mele pentru el şi pentru mine sunt momentele când "ies la întâlnire" cu el. Nu suntem în parc, nu suntem la o îngheţată, la un suc......suntem chiar în sufletul lui şi al meu.

Când ne îndrăgostim, vălul care ne cade peste ochiii care îl "vad" pe celalat cade şi peste noi, lăsându-i celuilat doar posibilitatea de a întrezări ceea ce suntem. Bucuria iubirii ne face frumoşi, ne adaugă podoabe sufleteşti care nu sunt ale noastre şi care vor cădea mai curând decât putem noi crede. Numai Domnul mă ştie şi pe mine şi pe el, în forma noastră adevărată. El ne cunoaşte sufletele şi doar în faţa Lui, în rugăciune, eu voi ajunge să îl cunosc pe el şi el pe mine! Va fi o cunoaştere de care nu voi fi conştientă pe moment, pentru că va fi o cunoaştere în duh! Dar va fi o cunoaştere ziditoare şi izbăvitoare de ispita unei "iubiri" tragice.

Piatra de încercare constă în ciocnirea dintre dorinţa mea de a şti "acum" deznodamantul şi faptul că rugăciunea nu primeşte răspuns imediat decât foarte rar. Trebuie rabadare şi credinţă în lucrarea Domnului!

2. Să mă întreb de ce îmi place el!

Faptul că mă îndrăgostesc de el şi nu de altul spune ceva despre mine!

În primul rând, să fac bine o analiză a calităţilor care mă atrag la el. Ele vor vorbi despre ce valorez eu într-un partener, iar faptul că apreciez "anumite" calităţi spune ceva şi despre starea sufletului meu!

"Îmi place pentru că mă face să râd" (folosesc exemplul asta pentru că femeile în general se îndrăgostesc mai uşor de bărbaţii cu umor). La suprafaţa poate părea ceva chiar de bun augur. Poate e jovial şi plin de viaţă şi mă va face fericită! Dar de ce natură sunt glumele lui, de ce râd la ele? Pe cine luăm în râs? Şi mai imporant, dacă mă fascinează faptul că mă face să râd, ce rămâne din iubirea mea atunci când voi simţi nevoia să plâng?

Exemplele pot alcătui aici o lista lungă. Deşi importantă, acest tip de cunoaştere este doar primul pas. Adevărul este că noi oamenii suntem atraşi unul de altul şi la un nivel subinconstient.

Îmi place de el şi pentru că e "deştept, frumos şi cu bani", dar şi pentru că sunt în mine anumite dorinţe de care nu sunt conştientă, dar care acţionează în mine şi mă împing spre el. Şi de obicei acestea sunt cele mai importante în decizia noastră să ne placă de X şi nu Y. Că, vorba aia, băieţi" frumoşi, destepţi şi cu bani" sunt cu miile! Dar eu l-am ales doar pe X.

Aceste motive însă nu se pot descoperi doar dacă conştientizez calităţile care mă atrag la el, întrucât ele acţionează într-un mod ascuns mie. Dar le pot afla dacă 3. sunt atentă la el în întregul lui!

a. cum i-aş caracteriza acţiunile? Ce face, cum face?
b. cum interacţionează cu alţi oameni?
c. cum se raportează la lume în general? Foarte-foarte important!
d. cum vorbeşte despre părinţii lui şi care îi sunt relaţiile cu părinţii?
e. cum arată conceptele lui de "iubire", "iertare", "resentiment","orgoliu"? Rămân aceste "concepte" doar în stadiul de concepte sau se concretizează în acţiuni?
f. cum ne certăm? Mă simt ascultată, înţeleasă?
g. cum arată echilibrul dintre trăirea lui interioară şi trăirea exterioară? Care predomină?

Dacă un răspuns la întrebările de sus nu te satisface, nu te descuraja în privinţa lui. Nici răspunsurile tale nu arată ideal. Aflarea răspunsurilor este importantă nu pentru a îl judecă pe el, ci pentru a îl înţelege, pentru a "îl vedea".

Maica Siluana spunea că "Iubirea îmi dă puterea să văd ce nu se vede. Ce numim noi iubire, îndrăgostirea, este o capcană a firii, aşa, pusă, lăsată, îngăduită de Dumnezeu, ca să ne biruim egoismul, ca să avem energie să ne descoperim şi să ne iubim. Că dacă nu ne-am îndrăgosti...nu am sta, nu am avea răbdare. Încet încet,descopăr că nu doar sunt atras şi îndrăgostit, ci chiar iubesc persoana aceea".

Da, am învăţat că "indrăgosteala" e un impuls capcană. Dacă nu sunt în rugăciune mă va prinde şi nu voi ajunge niciodată la adevărata iubire! Faptul că m-am îndrăgostit de X, nu înseamnă decât că îmi da răbdarea de a mă opri şi de a încerca să îl descopăr! Atât numai! Ia aminte G: oricât de intense ar fi sentimentele de atracţie (nu doar fizică, ci şi emoţională, sufletească), ele NU reprezintă iubire! Ele reprezintă numai forţa alegerii de a te opri în faţa sufletului lui (motivele pentru care alegem să ne oprim diferă de oprirea în sine).

4. să văd cum se poartă cu mine!

a. mă caută? (sfat de la o bună amică)
b. ce formă ia căutarea?
c. cum mă priveşte?
(atenţie însă: limbajul privirii are nevoie de traducător. Doar Duhul Sfânt poate traduce ce spun privirile lui în limbajul înţeles de sufletul meu însetat de Iubire! )
d. cum îmi vorbeşte?

5. să fiu atentă la ce simt în preajma lui!

Primele răspunsuri (fericită, împlinită, etc.) ar indica faptul că mă simt"îndrăgostită". "Îndrăgostită" reflectă însă trăirea mea, şi nu reflectă starea relaţiei cu el! "Îndrăgostită" mă pot simţi şi în faţa lui X, şi a lui Y, şi a lui Z!
Pleacându-mi genunchii în rugăciune voi "simţi" şi altceva. Voi simţi efectele acelei cunoaşteri în duh de care vorbeam mai sus. Dacă "indrăgosteala" are şansă să crească în iubirea adevărată , sufletul meu va avea pace. Dacă nu, voi simţi ori tristeţe, ori mâhnire,ori o nelinişte duhovnicească.

6. să ofer darul timpului!

Toate poveţele de mai sus sunt binefăcătoare dacă sunt urmate în timp mai îndelungat! Ceva ce azi te-a înşelat, mâine ţi se va revela în rugăciune în forma adevărată! Dă-ţi însă şansa unui "mâine"!

"În perioada de cunoaştere a celuilat trebuie să-ţi ţii inima cu amândouă mâinile, ca pe o fiară sălbatică". Urmat cu perseverenţă, acest minunat îndemn, îmi va da şansa acelui "mâine" binecuvântat.


Fiţi binecuvântaţi toţi cei ce iubiţi!

(poza de Barry Green)


Deosebeşte în tine Duhul dătător-de-viaţă şi duhul care ucide sufletul.

Când nutreşti în suflet gânduri bune îţi este bine şi uşor. Atunci simţi în inimă linişte şi bucurie şi ai în tine duh bun, Duhul cel Sfânt; atunci însă când eşti frământat de intenţii rele sau de porniri ticăloase ale inimii, ţi-e rău, te simţi împovărat; această tulburare lăuntrică îţi arată că ai în tine duh rău, duh viclean.

Când duhul viclean se află în noi, simţim o strângere de ini­mă şi o nelinişte şi de cele mai multe ori o mare greutate de a ajunge cu inima la Domnul, fiindcă duhul cel rău leagă sufletul şi nu-l lasă să se înalţe la Dumnezeu. Duhul viclean este duhul îndoielii, necredinţei, patimilor, strâm­torării, întristării, neliniştii; duhul cel bun este duhul credinţei care nu se îndoieşte, duhul virtuţii, al libertăţii sufleteşti şi al lărgimii, duhul păcii şi al bucuriei.

După aceste semne cunoaşte când ai în tine Duhul lui Dumnezeu şi când ai duhul rău; înalţă-te cât poţi de des cu inimă recunoscătoare către Duhul Atotsfânt, Cel ce te luminează şi te însufleţeşte, şi fugi din răsputeri de îndoială, de necredinţă şi de patimi, cele prin care ne pătrunde în suflet şarpele răutăţii, furul şi ucigătorul de suflete.

(Sfântul Ioan de Kronstadt - Viaţa mea în Hristos)

(Sursa o gasiti aici)