Punte între două lumi

Postul Crăciunului

2009-11-18T17:04:00.000-08:00

Principiile împreună-călătoririi

Am schiţat şi câteva principii orientative pentru această perioadă în care ne va uni în primul rând postul şi rugăciunea:

- să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul

Pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, puteţi renunţa de exemplu în această perioadă la ceva care vă place foarte mult. Există multe alte feluri de a posti, vorbiţi cu duhovnicul şi stabiliţi împreună un canon.

- să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (detalii găsiţi pe coloana din dreapta, sus. În varianta de printat o găsiţi aici), iar la pomelnicul personal să adăugăm pe cei care ne-am hotărât să postim împreună. Numele vor fi afişate pe coloana din stânga.

- să reducem navigatul pe internet

Să nu cădem în „ispita lucrului folositor” risipindu-ne pe site-uri care ni se par (şi sunt) folositoare, dar care oferind atât de multă informaţie într-un timp scurt nu prea ne lasă nimic consistent în suflet. Măcar pe perioada postului, să citim mai mult din cărţi, se aşează mai bine în suflet…

- să zâmbim mult, să dăruim bucurie, să iertăm.

- să ne rugăm pentru „tot sufletul necăjit şi întristat” şi să ieşim în întâmpinarea lui cu ce putem. Un lucru, ceva de mâncare, sau măcar un zâmbet, o rugăciune şi o vorbă bună – asta putem face indiferent cât de săraci am fi.

- să nu răspundem la rău cu rău, ci cu tăcere şi binecuvântare a persoanei respective.

- să îi binecuvântăm mai des pe cei pe care îi întâlnim în fiecare zi, să mulţumim Domnului pentru toate lucrurile bune din viaţa noastră.

- Să ne curăţăm sufletul prin Spovedanie şi să îl împodobim cu gânduri bune, pentru a oferi căldură Celui Care va bate la uşa lui, pentru a Se naşte.

Pe lângă aceste principii, aş mai vrea să adaug ceva… Rugăciunea făcută împreună, în acelaşi timp, este mai puternică. De aceea cred că e important să nu ne rugăm doar unii pentru alţii şi pentru binele personal, ci şi pentru Biserică. Iată o scurtă rugăciune:

Adu-Ţi aminte, Doamne, de soborniceasca şi apostolica Ta Biserică, pe care ai agonisit-o cu scump sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o, răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi o păzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar dezbinările ei le potoleşte.
Pomeneşte Doamne, pe toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi de pretutindeni, în pace, întregi, cinstiţi, sănătoşi, îndelungaţi în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău.

Natalia

Jurnal

2009-10-12T12:15:00.000-07:00

În Ziua Domnului: prietenii foarte strânse...cu propriile păcate. Păi, din ăştia prieteni?

Pe acasă: "acasă" numărul 3. "Acasă" numărul 2 nu şi-a găsit locul în acest jurnal.....câteodată unele lucruri sunt prea mari pentru a putea fi închise în paginile unui jurnal,într-o descriere, în limitele unor definiţii. Câteodată unele lucruri sunt atât de mari, încât încetează să mai fie obiectul definiţiilor noastre şi în schimb ne definesc ele pe noi.

Citesc: "The Screwtape Letters" (C. S. Lewis) ("un deliciu" atât pentru credincioşi cât şi pentru necredincioşi)

O întâlnire de suflet: tristă absenţă

În laborator: prea bolnavă săptămâna asta ca să pot merge în laborator

Bucuria: cam lipseşte (dar cred ca vrea sa se lase gasită)

Dau Slavă Domnului: pentru spovedanie

Cadou de suflet

2009-05-06T08:36:00.000-07:00

Psalm de dor

Doamne,
mi-e sufletul prea plin de un poem aşa de drag!
Aş vrea să îl rostesc şoptit sau să-l strig,
dar parcă nu-ncape-n cuvinte...
E ca o pasăre diafană cu luciri de diamante
care se zbate mereu şi mereu atât de neputincioasă,
neştiind pe care fereastră a inimii să evadeze
pentru un zbor spre înalt
sau undeva spre o zare albastra care,
pânâ nu de mult părea aşa de străină...
Dacă ar ieşi pe una din ferestrele sufletului meu,
s-ar preface-n curcubeu...
Dacă ar ieşi pe alta,
s-ar face ramură de măr înflorit...
Dacă ar ieşi prin alta,
ar deveni susur blând de limpede izvor
ca lacrima de dor...
Ieşind prin alte ferestre,
s-ar face o adiere cu miresme
de trandafiri
şi lăcrimioare...
...Iar prin altele ieşind
s-ar preface-n cântec de harfă,
sau doină de fluier jelind...
...O, Doamne,
mi-e rănită inima de această zbatere-ndelungă!
Vino şi sparge colivia sufletului meu!
Atinge aripile păsării rănite şi fă o minune!
...
O, Doamne, îţi mulţumesc!
Ştiam că vei veni degrabă!
Ştiam că prezenţa Ta îmi va aduce aproape,
atât de aproape toată zarea albastră,
tot Cerul!!!
Ştiam că îi vei aduce cu Tine
Pe toţi ai Tăi...
Pe toţi fraţii mei risipiţi pe-ntreaga vale a durerii...
Ştiam că zbaterea păsării rănite
Se va preface-n psalm,
Un psalm de dor,
de dorul de-Acasă,
un psalm aşa de plăcut
când îl putem murmura împreună,
Eu cu Tine, Doamne,
şi cu ei, cu fraţii mei.

Mulţumesc Mariana şi bine ai revenit!

Jurnal

2009-04-29T17:35:00.000-07:00

(Sursa foto)

În Ziua Domnului: dragoste nu de dragul dragostei, ci dragoste direcţionată, bine focusată, dragoste a cărui subiect e clar definit. Dragostea mea faţă în faţă cu acest concept? Se privesc ca doi străini! Iubire egoistă: iubesc ca să pot spune despre mine că "iubesc". "Iubesc"-ul meu ia forma unei calităţi a mele, şi nu a unei calităţi a subiectului iubirii mele! "Iubesc"-ul meu se pierde în conceptul de a iubi şi nu ajunge să se concretizeze într-o realitate sufletească, emoţională, duhovnicească!

Pe acasă: dragoste de dragul dragostei, lipsită de focus, lipsită de subiect!

Citesc: "A Thousand Splendid Suns" (Khaled Hosseini)

O întâlnire de suflet: cu R....de care mi-a fost tare-tare-tare dor!

În laborator: fizic am fost prezentă....sufleteşte deloc! Simt nevoia să "mă întorc" mental şi sufleteşte în realitatea laboratorului!

Bucuria: întoarcerea "acasă", în biserică! Cât de lungă a părut absenţa de o săptămâna!

Dau Slavă Domnului: pentru minunata sărbătorire a zilei de Sfântul Gheorghe......binecuvântată aniversare a zilei de nume! (mulţumesc R, mulţumesc N)

Jurnal

2009-04-19T18:16:00.000-07:00

În Ziua Domnului: 1. duminica trecută.....cea mai fericită zi din toate cele petrecute în Statele Unite! 2. duminica asta..... Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat! Bucuria Învierii s-a revărsat din plin!

Pe acasă: coborâre în iadul existenţei fără Dumnezeu şi suferinţa "exilului" !

Citesc: activitate încă în stare de abandon!

O întâlnire de suflet: atât de multe în ultimele două săptămâni.....şi atât de marcante!

În laborator: am simţit cum Domnul lucrează în viaţa mea prin oamenii din jurul meu!

Bucuria: Învierea Mântuitorului!

Dau Slavă Domnului: pentru forţarea sufletului meu afară din zona lui de comfort! Trăiri atât de noi.......înfiorător de noi. Binecuvântată cunoaştere de sine!

Jurnal

2009-04-13T07:30:00.000-07:00

(sursa foto)

În Ziua Domnului: atâta bucurie, încât mă simt stânjenită să o mărturisesc! Fascinaţia întâlnirii unor oameni de o mare deschidere sufletească, compania unor amici dragi, din ce în ce în mai multe raze de soare!

Pe acasă: perioada taxelor.....lipsită de orice formă de poezie!

Citesc: file din cartea unui suflet (lectură un pic mai "diferită", dar plină de farmec şi de un imens folos pentru creşterea lumii mele interioare)

O întâlnire de suflet: întreaga săptămâna mi-a fost binecuvântată cu întâlniri speciale, însă am să opresc la cea cu un suflet "român": deschiderea acestui suflet către cei din jur m-a făcut să mă întreb serios dacă se merită să rămânem închişi în noi şi nişte "veşnic necunoscuţi" pentru ce din jurul nostru!

În laborator: o fisură în zidul care stă de obicei între sufletul meu şi cel al colegilor mei americani. Nu ştiu dacă zidul s-ar putea prăbuşi vreodată, însă mă bucur de apariţia acestei fisuri.....îmbucurător semn de slăbiciune!

Bucuria: într-o săptămână plină de voie bună bucuria adevărată a izvorât dintr-un moment de tristeţe. În mijlocul bucuriei exterioare gândul " şi ce rost au toate astea fără Dumnezeu" mi-a alungat veselia. Şi în absenţa acestei veselii, s-a conturat conştientizarea realităţii Lui Dumnezeu, a unei vieţi a cărei scop nu este "fericirea", ci "bucuria"!

Dau Slavă Domnului: pentru transformarea razei în soare!

Jurnal

2009-04-02T12:26:00.000-07:00

(sursa foto)

În Ziua Domnului: bucurie din belşug......momente de prietenie voioasă (S), încununate la sfârşitul zilei de clipe de prietenie profundă, adâncă, de prietenie care dă sufletului speranţă şi putere(R)!

Pe acasă: o cursă teribilă cu timpul.....şi simt că am rămas în urmă şi că am şi cam obosit!

Citesc: "Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul" (Jean-Claude Larchet)

Recitesc şi "Postul Mare".....cu fiecare rând citit intru într-o realitate a esenţialului, în universul umanului, în universul meu! Câtă putere au cuvintele Părintelui Schmemann!

O întâlnire de suflet: dimineaţa asta....doar eu şi colega mea în laborator...povestind! Am glumit, am râs cu poftă....şi sufletul meu s-a înveselit şi el!

În laborator: sesiuni cu subiecţi.......mă gândesc câte posibilităţi de întâlnire "cu celălalt" îmi dă Dumnezu în această slujbă!

Bucuria: când am urmat sfatul lui R. de a spune "Doamne, nu pot, mi-e frică".....şi Domnul nu m-a lăsat fără răspuns.

Dau Slavă Domnului: pentru că ne este atât de aproape!

Jurnal

2009-03-24T08:41:00.000-07:00

(sursa foto)

În Ziua Domnului: o rază timidă de prietenie! Nu toate razele însă se transformă într-un veritabil soare!

Pe acasă: teamă şi confuzie! Urâte sentimente, care îşi fac imediat apariţia atunci când uităm că nu putem nici măcar respira fără mila Lui Dumnezeu, darămite să trăim o viaţă împlinită, plină de bucurie!

Citesc: "Dumnezeu este Iubire. Mărturia Sfântului Siluan Athonitul" (Jean-Claude Larchet)

O întâlnire de suflet: săptămâna asta întâlnirea de suflet a fost excepţională! Cred că pentru prima oară în viaţa mea am stat faţă în faţă cu vulnerabilitatea unui suflet! Şi am să împărtăşesc tuturor celor care se tem să fie vulnerabili şi ridică ziduri şi ziduri de apărare în jurul lor doar pentru a îşi ascunde "slăbiciunile" că vulnerabilitatea genuină, vulnerabilitatea care ne lasă sufletele complet dezgolite, este absolut superbă! Este o dezgolire a "slăbiciunilor" care dă sufletului o putere şi un farmec cum niciodată nu am întâlnit la vreun om "puternic"!

În laborator: numeroase ocazii pentru smerirea sufletului. Spunea maica Siluana într-o conferinţa că în momentul când ne rugăm pentru smerenie, atunci Dumnezeu ne va scoate în cale situaţii, oameni, care ne vor arăta mândria din noi.

Doare, însă am credinţa că realitatea (chiar aşa dureroasă) e mai bună decât iluzia (indiferent de frumuseţea ei).

Bucuria: săptămâna asta s-a lăsat aşteptată şi dorită! Dar a venit! A venit chiar la sfârşit, printr-un cuvânt bun care mi-a dat speranţă, într-un moment când aveam mare nevoie! Într-adevăr mult bine putem face cuiva printr-un simplu cuvânt de încurajare! Din noapte putem face zi!

Dau Slavă Domnului: pentru că nu m-a lăsat să trăiesc în iluzia că "pot şi singură".

Jurnal

2009-03-19T18:04:00.001-07:00

(sursa foto)

În Ziua Domnului: m-am simţit iubită! Suflet drag, îţi mulţumesc pentru sacrificiul făcut din iubirea pe care mi-o porţi!

Pe acasă: IUBIRE!

Citesc: am terminat "Facing East" (Frederica Mathewes-Green). S-a terminat deci jurnalul unui an din viaţa unei preotese creştin ortodoxă din Statele Unite! Adeptă a culturii hippie şi a ideii că religia reprezintă doar o formă de reprimare a gândirii umane, autoarea ajunge în luna de miere într-o catedrală din Irlanda (pe care doar o vizita ca monument) şi acolo se întâlneşte cu Hristos (reprezentat sub forma unei statui, deci nu i se arată într-o biserică ortodoxă. Nu era pregătită încă pentru ortodoxie?). Întâlnirea îi schimbă viaţa, întrucât, spre uimirea ei, aude o voce care îi spune: Eu sunt Viaţa ta! Citind povestea nu am putut să nu mă întreb cât de puternică trebuie să fi fost prezenţa Lui Hristos în momentul acela să îi convingă sufletul!

Aceste cuvinte ne sunt menite nouă tuturor: Hristos e Viaţa noastră! Nu bunurile materiale, nu diplomele, nu realizările noastre, nu părinţii noştri, nu soţii/soţiile noastre, nici chiar copiii noştri! Numai Hristos!

O întâlnire de suflet: cu o fărâmă de prietenie. Această "bucăţică" de prietenie mi-a mângâiat sufletul pentru că a avut loc între mine şi o persoană de naţionalitate americană. Deşi de când sunt pe aceste meleaguri am cunoscut oameni deosebiţi care mi-au îmbogăţit viaţa cum nici nu mă aşteptăm, de foarte puţine ori am simţit că am putut să îmi las sufletul să respire în prezenţa lor! În bucăţica asta de prietenie, sufletul meu a respirat!

În laborator: ziua de naştere a şefului meu! La o bucată de tort, un agnostic, un evreu şi un creştin ortodox vorbeau despre religie! Am realizat atunci cât de important este să Îl mărturisim pe Hristos, să marturisim existenţa Lui prin acţiunile noastre, prin bucuria din viaţa noastră!

Bucuria: o bucurie de copil (uitasem sentimentul ăsta) când, ascultând o conferinţă a maicii Siluana, am auzit: smerenia înseamnă să fii conştient şi să te bucuri că eşti deştept, că eşti frumos, etc. şi să dai slavă Domnului pentru aceste daruri! Deci nu să le ascundem, să le mascăm (falsă smerenie?), nici să suferim pentru că nu suntem îndeajuns de frumoşi, destepţi, ci să ne bucurăm de darurile noastre în Domnul!

Dau Slavă Domnului: pentru că mi-a deschis ochii sufletului să pot înţelege că numai viaţa mea şi bucuria mea în El pot fi mărturie vie a existenţei Lui!

Cunoaşterea de sine

2009-03-19T05:39:00.000-07:00

(sursa foto)

"Dumnezeu e în noi", spunea maica Siluana într-o conferinţă şi locul de întâlnire cu El este în noi. Pentru a ajunge să Îl întâlnim, să Îl cunoaştem, trebuie să intrăm în noi şi să ne cunoaştem pe noi înşine.

Greu cuvânt! Ce înseamnă să ne cunoaştem pe noi înşine?

Abordarea mea iniţială a întrebării a fost intelectuală, pur raţională: am început să mă gândesc la ce ştiu despre mine şi să ordonez această informaţie! Rezultatul nu a fost foarte satisfăcător, întrucât ajunsesem să mă definesc doar prin nişte trăsături exterioare: îmi place asta, nu îmi place asta, cred în asta, dar nu şi în asta, etc.! Introspecţia de genul ăsta m-a lăsat cumva în exteriorul meu: ajunsesem la o cunoaştere mai bună numai a funcţiilor pe care le îndeplinesc într-o lume exterioară mie!

În timp, însă, am reuşit să găsesc câteva metode care m-au ajutat să încep drumul spre cunoaşterea de sine. Sunt "metode" care funcţionează pentru mine şi pe care le-am descoperit întâmplător, în diferite situaţii, în momente când gândurile nu imi erau deloc îndreptate spre cunoaşterea de sine.

1. Ce mă supără la persoana din faţa mea?

Întrebarea am cules-o dintr-o conferinţă a maicii Siluana şi răspunsul la această întrebare mi-a arătat de fiecare dată că de fapt motivul supărării mele nu stă în persoana din faţa mea, ci în mine: este expresia unei nevoii neîmplinite!

Câteodată avem nevoie de un cuvânt bun şi faptul că cel de lângă noi nu ni-l oferă ne face să credem că suntem supăraţi pe el/ea! De fapt, e doar nevoia noastră de încurajare care nu a fost împlinită!

Nu doar că ne dăm seama că nu suntem supăraţi pe cel de lângă noi (evitând astfel o ceartă inutilă), dar ne conştientizăm şi propriile nevoi interioare! Ştiind care ne sunt nevoile sufleteşti, emoţionale, suntem în măsură de a încerca să ni le îndeplinim (de cele mai multe ori împlinirea nevoilor însă nu va veni de la cei din jurul nostru, ci de la Dumnezeu. Aşa cum spunea maica Siluana, sufletul nostru tânjeşte după Absolut, iar realitatea noastră este relativă. Ne condamnăm singuri la nefericire dacă căutăm împlinirea nevoii de Absolut în lucruri relative)

Câteodată ne supără doar neîmplinirea nevoii de a se face "voia noastră"! Această nevoie izvorăşte de multe ori doar dintr-un egoism al firii căzute şi ne împiedică de a îl sluji pe cel din faţa noastră prin răbdare şi înţelegere. Conştientizarea acestei supărări ne aduce mult bine întrucât ne învaţă să ne tăiem această voie şi să ne smerim.

2. Care îţi este dispoziţia sufletului?

Am auzit întrebarea într-o conferinţă a părintelui Savatie Baştovoi într-un îndemn al său pentru atunci când ne mărturisim păcatele. Părintele spunea să nu ne uităm doar la păcatele noastre, ci şi la dispoziţia sufletească pe care am avut-o atunci când am înfăptuit păcatele.

Această intrebare ne poate fi de mare folos în cunoaşterea de sine! În orice activitate pe care o îndeplinim, întrebarea ne ajută să ne dăm seama care ne sunt intenţiile! Şi dacă plănuim să îndeplinim o faptă bună, întrebarea ne dezavaluie imediat dacă şi intenţia este bună! Mai mult, răspunsul la această întrebare, ne dezvăluie adevăruri mult mai profunde decât intenţia acţiunii: ne dezvăluie care ne este starea sufletului!

3. "Suntem ceea ce facem în mod repetat"

Cu toţii avem obiceiuri, tabieturi, activităţi pe care le îndeplinim zilnic, poate chiar de mai multe ori pe zi. Toate acestea vorbesc despre noi şi de mult ori îndeplinirea acestor activităţi repetate este un automatism care se întâmplă la nivel subinconştient. Să ne îndreptăm atenţia spre aceste activităţi şi vom afla multe despre noi!

Dacă realizăm faptul că ne verificăm mail-ul foarte des, putem încerca să reflectăm un pic asupra motivelor pentru care facem asta: ori avem o slujbă care necesită această constantă verificare a corespondenţei (nu sunt sigură că o astfel de slujbă există), ori avem un gol înăuntru nostru pe care încercam să îl umplem: plictiseală, singurătate, etc. (toate semne ale unei îndepărtări de esenţa vieţii noastre: Dumnezeu).

Notă de final: să nu uităm că procesul cunoaşterii de sine este unul activ şi conştient!

Jurnal

2009-03-09T06:30:00.000-07:00

(poza de Barry Green)

În Ziua Domnului: viziunea iadului interior în care ne aruncă lipsa iubirii Lui Hristos!

Pe acasă: greutatea unui semn de întrebare: sunt oare "acasă"?

Citesc: "Facing East" (Frederica Mathewes-Green)

O întâlnire de suflet: sâmbătă seara, după vecernie, am întâlnit chipul Lui Hristos într-un străin! R. era şi ea cu mine (certitudine că nu mi-am închipuit, că nu a fost totul o creaţie a imaginaţiei mele) şi amândouă am simţit prezenţa vie a Lui Hristos.

În laborator: foarte mult timp petrecut cu şeful meu! Deşi acest timp a implicat foarte multă muncă, mi-a deschis şi o mică fereastră spre intimitatea sufletului celui care îmi este şef! Ce minune şi tremur sufletesc când astfel de ferestere ni se deschid.

Bucuria: când am aflat o minunată întâmplare din viaţa sfântului atât de drag mie, sfântul Ioan Maximovici. În perioada petrecută în Shanghai, sfântul se ocupă printre altele şi de copiii orfani ai străzilor. Cu mare dragoste îi lua de pe străzi şi îi ducea să fie îngrijiţi în diferite orfelinate. Într-o seară pe când aducea noi copii într-un orfelinat, femeia care îl ajuta la îngrijirea copiilor i-a reproşat că aduce mult prea mulţi copii şi le lipsesc resursele pentru a îi hrăni şi a îi îngriji. Sfântul atunci a întrebat-o de ce are nevoie pentru a îi hrăni. Femeia a răspuns că deşi le lipsesc multe, cel mai mult ar avea nevoie de făină de ovăz, pentru a pregăti micul dejun pentru copii. După cum mărturiseşte femeia, sfântul şi-a petrecut întreaga noapte rugându-se şi bătând metanii. A doua zi dimineaţă la uşă a sunat un domn care dorea să doneze făină de ovăz pentru orfelinat!

Dau Slavă Domnului: pentru dezvăluirea neputinţelor mele. Of, nu e plăcut deloc (zice ego-ul).......mie mi-e tare bine (zice sufletul)!

"Post de net"

2009-03-05T07:24:00.000-08:00

(pozade Barry Green)

La sugestia Marianei şi a Nataliei, mi-am luat şi eu angajamentul să reduc timpul petrecut online!

În postul alimentar renunţăm complet la anumite alimente (de natură animală) şi mâncăm doar anumite alimente. Pe aceeaşi idee mi-am bazat şi "postul de net".

Prin urmare, acest "post de net" ia forma unei renunţări la "mâncarea" oferită de site-urile lumeşti (chiar şi site-urile de ştiri) şi a unei"hrăniri" doar cu informaţii ziditoare, care îmi hrănesc sufletul.

Aşa cum în postul alimentar nu doar eliminăm anumite alimente, dar şi reducem cantitatea în care le consumăm pe cele permise, aşa şi în "postul de net" am hotărât să reduc şi navigarea pe site-urile a căror informaţie o găsesc a fi de folos.

Mai mult, în acest "post de net", am hotărât să ţin şi "post negru" (miercurea şi vinerea).

Prima zi de "post negru" a trecut deja şi vă împărtăşesc cu mare bucurie că efortul (considerabil, ţinând cont că în zilele noastre internetul este folosit pentru majoritatea activităţilor) a meritat: am simţit ieri că timpul s-a dilatat! Timpul şi-a lărgit dimensiunile în jurul meu, trăgând după el şi clipele vieţii mele! Din păcate talentul literar nu mă ajută să pot reda în cuvinte mai potrivite efectul acestui "post negru", dar vă invit să încercaţi acest post şi poate îmi împărtăşiţi propriile experienţe ale urmărilor acestei "curăţiri".

Doamne, ajută!

Jurnal

2009-03-03T10:55:00.000-08:00

În Ziua Domnului: Iertare!

Pe acasă: iertare şi zile de post pline de ispite!

Citesc: "Postul Mare" (Părintele Alexander Schmemann)

O întâlnire de suflet: cu îmbrăţişarea unui prieten! Acest gest de prietenie, oferit cu atâta căldură, m-a făcut să realizez că mare nevoie avem unul de altul, de afecţiune şi iubire în Hristos !

În laborator: post! Luni, în prima zi de post, Dumnezeu a orânduit să fiu singură în laborator! Am avut pacea şi liniştea necesară unei postiri sufleteşti!

Bucuria: am învăţat în săptămâna asta că bucuria vine mai ales din nevoinţă, din trudă, din oboseală!

Dau Slavă Domnului: pentru grija pe care mi-o poartă R. Cu răbdare, înţelegere şi dragoste m-a ajutat să "pot" atunci când eu credeam că "nu mai pot".

Începutul Postului Mare

2009-02-28T05:48:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

Din predica de azi, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai:

1. IERTARE. IERTARE. IERTARE

Părintele Michael a insistat mult azi asupra mesajului: dacă noi nu vom ierta, nici Dumnezeu Tatăl nu ne va ierta nouă!
Mulţi dintre noi spunem: da, te iert. Doar pentru că ne împăcăm cu persoana care ne-a rănit, doar pentru că alegem să nu mai discutăm subiectul, trăim cu iluzia că am iertat! Iertarea însă este un act de voinţă, un act de iubire voluntar şi conştient, care de cele mai multe ori ne pune în dificultate.
Cum şi unde începe iertarea şi unde se termină? Dacă v-aţi pus vreodată aceste întrebări, vă recomand cu mare căldură seminarul iertării al maicii Siluana!
Sigur că există mai multe căi spre adevărata iertare şi Domnul ni le arată după nevoile sufleteşti ale fiecăruia. Pe mine Domnul m-a adus la adevărata iertare prin acest seminar! Sper să se folosească de el cât mai mulţi credincioşi!

2. Postul ţinut în secret, fără a ne arăta slăbiţi, extenuaţi, obosiţi!
Să începem aşadar postul cu zâmbetul pe buze, să îl începem cu bucurie.

3. Acolo unde ne este "comoara", acolo ne este şi inima!
Pentru că renunţăm la navigatul pe internet, la activităţile zgomotoase, la televizor, vom avea sigur mult mai mult timp liber. Ce ocazie bună, deci, de a ne folosi de acest timp reflectând la noi, la sufletul nostru, la "comorile" pentru care ne folosim energia! Şi dacă descoperim cumva că aceste "comori" sunt ale lumii ăsteia şi nu ale Împărăţiei Tatălui, avem prilejul în această "călătorie" să ne folosim de slujbele Bisericii pentru a face pocăinţă şi a ne întoarce "acasă" (putem începe chiar de mâine, participând la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul)

Închei acum prin a îmi cere iertare pentru propriile-mi păcate şi prin a vă ura un Post binecuvântat!

Să călătorim împreună spre Înviere

2009-02-26T05:28:00.000-08:00

Răspund şi eu cu mare drag la invitaţia Nataliei de a călători împreună spre Înviere şi pe perioada aceasta am să încerc să urmez impreună cu ceilalţi "călători" următoarele :

- să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul (pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, rămân multe alte feluri de post)
să înmulţim programul zilnic de rugăciune
să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (ora României )
să reducem navigatul pe internet şi să îl înlocuim cu lecturarea de cărţi, care are altă aşezare şi fixare în suflet
să zâmbim mult, să iertăm, să întindem mâini de ajutor
să nu mai răspundem atunci când cineva ne greşeşte sau ne răneşte
să îl încredinţăm Domnului printr-o rugăciune şi să îl binecuvântăm pe fiecare om pe care ni-l trimite Dumnezeu, în fiecare zi.

Domnul să ne fie alături tuturor în această întoarcere a sufletului din exil.

Doamne, ajută!

Jurnal

2009-02-24T17:29:00.000-08:00

În Ziua Domnului: mi-am "văzut" duhul slăbit, anemic! Dacă sărim numai peste o masă, corpul îşi face imediată simţită slăbiciunea. Când duhul nu e hrănit însă, foarte greu observăm că nu mai are energie, că nu mai are resurse şi doar o criză sufletească ne anunţă pericolul "înfometării" spirituale.

Notă pentru sine: nu uita să aşezi şi sufletul la masa îmbelşugată a rugăciunii!

Pe acasă: zile marcate de un sentiment puternic de dor.

Citesc: "Postul Mare" (Părintele Alexander Schmemann)

O întâlnire de suflet: săptămâna asta întâlnirea a fost cu părinţii mei. Sub forma unei conversaţii via internet, a fost o întâlnire de suflet pentru că a fost caldă, veselă şi ziditoare.

În laborator: avem o colegă noua şi un nou "aproape" în care să Îl vedem pe Hristos! Mare taină!

Bucuria: izorâtă din suferinţa sentimentului de dor. Ce dulce a devenit această suferinţă când am înţeles că mă aduce mai aproape de Dumnezeu. Să am şansa să îmi sting dorul, aş face-o într-o clipă, amânând astfel întâlnirea cu Domnul. În bunătatea Lui însă, Domnul mă cheamă la întâlnirea cu El tocmai în acest loc al durerii.

Dau Slavă Domnului: pentru durerile de cap care ţin morţiş să îmi fie prieteni nedespărţiţi în aceste zile. În compania acestor noi "prieteni", vechii "prietenii" (exuberanţa, spiritul de glumă, zburdălnicia gândurilor) au devenit mult mai timizi şi mai tăcuţi. Binecuvântată "tăcere"!

Jurnal

2009-02-18T05:44:00.000-08:00

Azi e duminică, mâine e luni.......din nou e duminică şi mâine va fi iarăşi luni! Simt că săptămânile aleargă pe lângă mine şi de multe ori "le văd" doar după ce au trecut deja! Iată încercarea mea de a le "prinde" chiar şi pentru un moment numai: un mic jurnal săptămânal!

În Ziua Domnului: mi-a fost adresată o întrebare mai delicată şi recunosc că mi-a tremurat sufletul în încercarea de a formula un răspuns. Mare ne este responsabilitatea cuvântului care "zideşte" sau "distruge"!

Pe acasă: am gătit de două ori într-o zi (la prânz fără supraveghere, la cină cu supraveghere :) )

Citesc: "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului" (Andre Scrima)

O întâlnire de suflet: săptămâna asta am avut o întâlnire "pentru suflet". A fost o întâlnire cu "abuzul verbal". Deşi violenţa verbală nu îmi era adresată personal (vedeam persoana pentru prima dată în viaţa mea) şi eu eram doar un observator la descatuşarea furiei, incidentul mi-a cauzat mare tristeţe. Să fim atenţi mai ales în familie, când aceste incidente pot fi interpretate ca fiind personale şi pot răni atât sufletele celor implicaţi, cât şi relaţia lor!

În laborator: mulţi subiecţi noi şi multă conversaţie de "politeţe"

Bucuria: mi-a făcut o vizită lungă luni! O zi frumoasă (parcă de primăvară) şi mult timp petrecut "frumos" cu R.

Dau Slavă Domnului: pentru "ridicările" din această săptămână!

Cum trebuie să fie ucenicul faţă de duhovnic?

2009-02-16T17:15:00.001-08:00

Din aceeasi carte "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului" a lui Andre Scrima:

Cum trebuie să fie ucenicul faţă de duhovnic?

Problema ucenicului este aceea a deschiderii. Fără o bună dispoziţie de a se lasă pătruns şi plăsmuit de lucrarea duhovnicului, ucenicul intră într-o gravă primejdie, aceea a refuzului, a obstacolului voluntar şi încăpăţânat, care duce la sterpiciunea sufletească. De aceea, virtuţile fundamentale ale ucenicului sunt dragostea şi încrederea faţă de duhovnic. În acest cadru interior ajunge ucenicul pe de o parte, la cunoaşterea adevărată de sine, iar pe de altă parte, la umplerea lui de duhul viu al îndrumătorului său, care îl va creşte până la stadiul împlinirii duhovniceşti.

(Andre Scrima "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului", p.58-59)

Despre relaţia duhovnic-ucenic

2009-02-16T15:19:00.000-08:00

Zilele acestea am început "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului", a lui Andre Scrima! Paginile pe care le-am parcurs până acum vorbesc despre călugărie şi semnificaţiile vieţii de călugăr! Modul în care autorul descrie calugaria=viaţa de înger mi se pare fascinant, întrucât mi-e complet nou (nu am mai întâlnit această abordare. Admit însă că acest element de noutate s-ar putea sa vină şi din faptul că nu obişnuiesc să citesc foarte mult pe această temă). Într-unul din capitole, autorul vorbeşte despre relaţia dintre duhovnic şi ucenic. Deşi termenul de ucenic în cazul acestei cărţi se referă la călugări, am găsit cuvintele autorului pe această temă potrivite şi pentru noi, cei din lume!

Această îmbinare duhovnicească are, mai întâi, în vedere o "iniţiere". În viaţa duhovnicească intri ca într-o trăire pe care trebuie să ţi-o întrupezi, să o faci a ta pe dinăuntru. Pentru aceasta, ai nevoie să te călăuzească pe drumurile ei cineva încercat mai dinainte să-ţi descopere pas cu pas şi clipă de clipă înţelesurile lumii în care intri. E mai cu seamă necesar acest lucru, pentru că viaţa duhovnicească trebuie asimilată conştient, ea trebuie să fie maximumul de luciditate a spiritului. Nu este admisibil empirismul călugăresc: acesta duce la rutină, la conformism, la nesimţire sufletească, la împietrire. De aceea, Sf. Simeon Noul Teolog nici nu vrea să recunoască drept creştini pe aceia care nu au conştiinţa trează a lucrării Sf. Duh în ei. Şi inţierea, mistagogia în conştiinţa duhului, are, de fapt, sensul naşterii de a doua. Omul duhovnicesc nu se poate construi pe dinafară, el se naşte lăuntric, nu din poftă trupească, ci din Dumnezeu. Aceasta e taina fiinţei noastre lăuntrice numite personalitate: moartea de fiecare zi a omului vechi, naşterea de fiecare zi a omului nou. Duhovnicul este cel care ctitoriceşte şi conduce operaţia extrem de delicată a creşterii duhovniceşti a ucenicului, veşnica lui reînnoire în Domnul. El poate spune cu smerenia stadiului sau: "Fiul meu eşti, astăzi eu te-am născut". În felul acesta, îmbinarea duhovnic-ucenic perpetuează preţioasa spiţa a neamului duhovnicesc: duhovnicul transmite ucenicului nu carne din carnea sa, ci duh din duhul său şi al Lui Dumnezeu."

(Andre Scrima "Ortodoxia şi Încercarea Comunismului", p.56-57)

Avem prieteni

2009-02-14T06:48:00.000-08:00

Avem prieteni care au acelaşi material genetic ca şi noi (majoritatea oamenilor nu intră în această categorie, dar eu mă număr printre puţinii care au un astfel de prieten).

Avem prieteni care ne-au schimbat cursul existenţei. Sunt prietenii cărora le datorăm noua noastră "viaţă"!

Avem prieteni care ne-au "doftorit" şi vindecat sufletul. În faţa prieteniei lor nu ne putem decât pleca capetele în smerenie, căci nici un cuvânt, nici o faptă nu ar putea exprima recunoştinţa şi afecţiunea!

Avem prieteni pe care îi vedem des. Ne întâlnim, discutăm, schimbăm noutăţi despre vieţile noastre, râdem, glumim, împărtăşim o simpatie profundă. Prietenia rămâne însă "exterioară". Sunt prieteni în a căror suflete nu putem privi. Sunt prieteni care nu pot privi în sufletele noastre!

Avem prieteni a căror stil de viaţă şi valori sunt complet diferite de ale noastre, dar alături de care am trecut prin aceeaşi suferinţă! Sunt prieteni de a căror prietenie "exterioară" nu ne putem bucura (suntem mult prea diferiţi pentru asta). Însă ei sunt prietenii care ne-au văzut sufletul şi prietenii a căror suflet l-am văzut!

Avem prieteni de care putem sta despărţiţi ani întregi, dar a căror regăsire e mereu la fel de genuină, la fel de emoţionantă şi la fel de familiară ca în zilele de dinaintea despărţirii.

Avem prieteni care ştiu mai totul despre noi, prieteni care ne-au văzut răul şi întunericul din noi, care au văzut lumina şi binele din noi. Sunt prietenii care ne sunt alături în cele mai negre momente, care ne sunt alături în bucurii. Ei sunt prietenii care "ne cunosc"!

Avem prieteni în care ne regăsim pe noi înşine. Punctele în comun sunt multe şi diverse!

Avem prieteni care nu ne sunt prieteni. Nu ştim mai nimic unii de alţii, nu petrecem timp împreună, prieteni a căror "prietenie" o respectăm atât de mult, încât am ales să nu fim prieteni! Deşi paradoxal, aceştia ne sunt prietenii cei mai buni. Sunt prietenii care ne-au făcut să suferim, pe care i-am făcut să sufere, dar care ne-au ajutat să înţelegem că nu suntem aşa de buni cum am vrea să credem că suntem. Sunt prietenii care prin "neprietenia" lor ne fac cel mai mare bine: ne smeresc şi ne aduc prin conştientizarea neputinţei noastre alături de Dumnezeu.

Avem prieteni!

Familia normală şi familia codependentă

2009-02-02T11:26:00.000-08:00

Familia normală

Ce înseamnă o familie normală? Întrebaţi o sută de adulţi şi veţi obţine o sută de răspunsuri diferite. Iată cîteva criterii folosite de ei, pe care le-am dedus din observaţiile clinice:

o Părinţi echilibraţi, sănătoşi. Fără depresii, fără boli psihice, nemarcaţi de frustrări majore în ceea ce priveşte viaţa lor în general, sau anumite aspecte ale ei, în special. Dacă au suferit cîndva de depresii, au reuşit să se vindece complet.

o Părinţi non-dependenţi. Pe lîngă problemele evidente - abuzul de alcool sau substanţe chimice - pot exista comportamente obsesive ca excesul de muncă sau de mînie, risipirea banilor, tulburări de nutriţie.

o Părinţi maturi, pe picioarele lor, capabili să se descurce în viaţă.

o Părinţi care au o imagine de sine pozitivă, plină de încredere.

o Părinţi care au o legătură adecvată cu Dumnezeu. În cel mai reuşit scenariu, Dumnezeu reprezintă centrul vieţii familiei.

o Părinţi care urmăresc fericirea căsniciei lor.

o De obicei, persoanele cu un nivel scăzut de codependenţă provin din astfel de familii şi-şi întemeiază la rîndul lor familii sanătoase. Acum, să analizăm celălalt capăt al scalei: dependenţa extremă.

Familia codependentă

Inversaţi situaţia de mai sus:

o Unul sau ambii părinţi suferă de un dezechilibru psihic; părinţii sînt ocupaţi, frustraţi, au o perspectivă nerealistă asupra vieţii. Dacă numai unul dintre părinţi este afectat de aceste probleme, celălalt va fi preocupat exclusiv de partenerul bolnav.

o Părinţi dependenţi de alcool, substanţe chimice, muncă; mistuiţi de furie sau de pofte; obsedaţi de lucruri faţă de care persoanele sănătoase manifestă un interes normal.

o Părinţi imaturi; mai ales părinţi care se bazează pe copiii lor pentru subzistenţă, sprijin afectiv, sfaturi, ajutor.

o Părinţi care au o imagine de sine deformată sau slab dezvoltată.

o Părinţii care nu au o legătură corectă cu Dumnezeu; unul sau ambii pot fi atei sau agnostici. Se poate ca ei să fie extrem de credincioşi, dar perfecţionişti (dacă arăţi, te porţi sau gîndeşti exact aşa cum trebuie, Dumnezeu te va primi), foarte rigizi din punct de vedere a teologici (singurul mod corect de a te raporta la Dumnezeu este cel pe care-l ştiu ei) sau pur şi simplu neînduplecaţi în a-i sili pe copiii lor să urmeze exact acelaşi drum ca şi ei.

o Părinţi care divorţează, se despart, se ceartă violent, au sentimente negative unul faţa de celălalt sau faţă de căsătorie în general; părinţi care nu se înţeleg, dar rămîn cu toate acestea împreună „de dragul copiilor.”

(Labirintul codependenţei)

Dragoste ca în filme?

2009-01-27T18:52:00.000-08:00

Codependenţa creează un fel de radar. O persoană a cărei scară (de codependenţă) arată, să zicem, 80, va gravita întotdeauna în jurul cuiva care se află cam între 75 şi 90. Două sute de oameni se adună într-o mare sală de bal. Unul are 85; toţi ceilalţi sub 20. Un codependent, al cărui termometru arată 80, intră în cameră şi se îndreaptă exact spre cealaltă persoană codependentă din mulţime. De fiecare dată. Merge spre ea ca teleghidat.

Henry nu ştie nimic despre rezervorul de iubire din sufletului lui, ca să nu mai spunem că el e aproape gol, dar simte că ceva lipseşte din fiinţa şi viaţa lui. La vârsta căsătoriei, îşi găseşte iubirea vieţii, pe Henrietta lui. Însă, rezervoarele de iubire ale femeilor cu care se întâlneşte şi cu care are legături mai serioase sunt cam la acelaşi nivel ca şi al lui. Henrietta, înregistrează aproximativ 75, 80, 90 pe scara codependenţei.

Se poate foarte bine ca în cazul lui Henry să nu fie vorba de o alegere conştientă. Într-adevăr, dacă provine dintr-un mediu familial disfuncţional, probabil că şi-a spus, „Jur că în familia mea lucrurile vor sta cu totul altfel! Noi nu vom fi ca mama şi tata.“ Apoi, intră în funcţiune acel radar al codependenţei, care-l ghidează invariabil spre un partener exact ca mama sau ca tata.

Cînd Henry şi Henrietta se întîlnesc, ei ascund sau maschează goliciunea rezervoarelor lor de iubire. Cu ajutorul acestei disimulări, plus a radarului, le este uşor amîndurora să vadă unul în celălalt idealul imaginar; „Iată omul care îmi va oferi iubirea de care am nevoie“. Contractul de căsătorie nescris, nerostit sună astfel: „Tu mă vei împlini. Ceva din adîncul sufletului meu lipseşte - sînt sigur că acel ceva e iubirea - iar tu, adevărata mea dragoste, tu poţi să mi-o oferi.“

Am descoperit că, de obicei, cu cît cineva are rezervorul de iubire mai gol, cu atît mai mult idealizează iubirea romantică. Cu alte cuvinte, măsura în care rezervorul meu pentru iubire este gol este exact măsura în care voi fi înclinat să acord prioritate iubirii romantice, imaginii stereotipe hollywoodiene de genul:«într-o scară de vis am întîlnit un străin într-o încăpere plină de oameni şi am avut senzaţia că îl cunosc de-o viaţă..Sunt convins că numai acest lucru mă va împlini. Că va dura veşnic“. Cînd Henry ajunge să trăiască cu Henrietta, focurile de artificii se sting, zilele minunate par a nu fi fost niciodată. Intensitatea exagerată a sentimentelor pe care le nutresc reflectă goliciunea rezervoarelor lor de iubire.

Dacă rezervorul lui Henry ar fi fost aproape plin, el n-ar fi simţit nevoia irezistibilă de a se pierde cu totul în Henrietta lui. Desigur, ar fi avut sentimente calde, pline de tandreţe şi romantism (dar, în acest caz, şi rezervorul ei ar fi fost aproape plin). Totuşi, sentimentele lui ar fi fost temperate de raţiune, logică, valori morale şi, dacă era creştin, de respectul faţă de voinţa Lui Dumnezeu.

Dar rezervorul lui Henry nu e plin. Atîta timp cît nevoile lui afective rămîn nesatisfăcute, Henry este numai o jumătate de om. Şi, cînd se uneşte cu Henrietta, undeva, în zonele profunde ale psihicului lui, răsună irealizabila speranţă: „Dacă alătur jumătatea mea jumătăţii tale, vom fi un întreg. Tu mă vei împlini pe mine, eu te voi împlini pe tine.“

Însă lucrurile nu merg aşa. La modul figurat, căsnicia poate fi comparată cu înmulţirea, nu cu adunarea. O jumătate ori o jumătate egal o pătrime. Ruptură cu ruptură nu face un întreg. Ruptura rămîne. Henry şi Henrietta ajung mai rău decît înainte de a se fi întîlnit.

Dar nu aceasta-i cea mai gravă problemă. În adîncul sufletului, fiecare a ascuns cu grijă, de celălalt şi de sine însuşi, rezervorul lui de iubire, păstrînd secretul asupra faptului că el e aproape gol. Fiecare a sperat ca va fi iubit ca un copil, copilul ascuns din el, adică spera că va putea absorbi suficientă dragoste de la partenerul lui pentru a-şi umple rezervorul gol. Dar nu poţi scunde prea mult timp secretul de un tovarăş de viaţă. În curînd, fiecare descoperă rezervorul gol al celuilalt. Odată ce înşelăciunea este dată pe faţă, pe măsură ce ies la suprafaţă nevoile afective nesatisfăcute, căsnicia se transformă repede într-o furtună de dezamăgiri, amărăciune şi mînie.

Ce se întîmplă în cazul în care rezervorul Henriettei este aproape plin? Mai mult ca sigur că, foarte curînd, va descoperi că relaţia o sufocă - o seacă literalmente. Ea nu are nevoie de o altă jumătate pentru a se simţi împlinită, întrucît este deja o personalitate formată. Simte că ceva nu-i în regulă cu relaţia respectivă. Avertizată de semnalele evidente, pentru că nu e orbită de codependenţă, se va retrage cu siguranţă din această relaţie înainte de căsătorie.

Reprezentarea pe care o utilizăm în terapia de grup este cea a unui om a cărui maşină a rămas pe autostradă fără benzină. El opreşte altă maşină şi încearcă să-şi facă plinul de la rezervorul acesteia, numai pentru a descoperi că şi el este gol. Puţina benzină care fusese, este acum distribuită atît de prost încît ambii şoferi au rămas în drum, neputînd nici unul să mai pornească.

Este extrem de dificil pentru noi să tratăm cupluri în care există atracţia copleşitoare, magnetică, generată de codependenţă. Sentimentele lor sînt incredibil de puternice. Siguri că este vorba de iubire, partenerii nu pot vedea ceva rău în această adevărată idolatrizare a celuilalt. Nu-i oare dragostea pe care o cîntă Whitney Houston sau Neil Diamond?

Gîndiţi-vă la nenumăratele filme, spectacole de televiziune şi cîntece care idealizează acest gen de relaţii amoroase:

o Fiinţa celui care iubeşte se regăseşte toată în fiinţa iubită.

o Dacă inima ta nu mai tresaltă ca la primii fiori ai iubirii, înseamnă că dragostea a murit (Neil Diamond şi Barbra Streisand, „Nu-mi mai aduci flori”).

o Adevărata dragoste coboară asupra ta ca un trăsnet (stereotipul „străinului pe care-l recunoşti într-o încăpere plină“). Dacă nu te ameţeşte, atunci nu-i vorba de dragoste.

o Atracţia fizică este importantă („Trebuie că ai fost o fată frumoasă!“).

o Adevărata iubire e copleşitoare, cu neputinţă de controlat („Nu pot să nu te mai iubesc“).

Comparaţi afirmaţiile de mai sus cu ceea ce au descoperit specialiştii în legătură cu relaţiile codependente:

o Persoana codependentă are o imagine de sine neclară sau greşită, aşa că tinde să se piardă în celălalt.

o Cu alte cuvinte, codependentului îi lipseşte sentimentul identităţii şi al limitelor personale („Eu sînt eu.“). În schimb, se gîndeşte: nu sînt sigur cine sînt eu. Codependenţii ajung să se implice în mod exagerat şi foarte confuz în relaţiile cu persoanele apropiate lor şi-şi pierd identitatea, lăsîndu-se absorbiţi de fiinţa iubită.

o Deoarece rezervoarele de iubire ale persoanelor codependente funcţionează în gol, ele nu pot recunoaşte sau înţelege acea funcţie omenească fundamentală, dragostea adevărată. Persoanele codependente vor face greşeala de a confunda dragostea cu foamea reciprocă de iubire, adică atracţia fizică, sau cu simpla afecţiune.

o Persoanele codependente au o tendinţă atît de puternică spre dependenţă şi comportamente obsesive, încît aduc cu ele aceste înclinaţii în relaţiile lor personale. Foarte uşor ajung să fie obsedate, fără putinţă de scăpare, de alte persoane.

Adăugaţi sindromul satisfacţiei imediate la formele de iubire codependentă popularizate de mass-media americană şi veţi obţine o versiune dureros de deformată a ceea ce trebuie să fie dragostea. O carte foarte citită acum cîţiva ani le învăţa pe femei ce să facă pentru ca să se mărite. Dacă bărbatul nu îţi cere mîna într-un an, înseamnă că nu merită să mai aştepţi, părăseşte-l şi treci mai departe.

Cultura noastră tinde să ignore faptul că multe căsătorii reuşite sînt încă aranjate. În Japonia, acea lume atît de aparte, 40% din căsătorii sînt aranjate. Rata divorţurilor este o pătrime din cea americană. Nu-i deloc de mirare, că psihologii manifestă adesea mult scepticism faţă de iubirea romantică.

Chiar în cazul căsniciilor solide şi reuşite, motivele care i-au adus pe soţi împreună sînt puse în discuţie la un anumit moment. În cele din urmă, poate ieşi la iveală şi o undă de dezamăgire: „Nu-i tocmai ce am crezut eu.“

Cînd oamenii trăiesc împreună, şi mai ales cînd e vorba de doi codependenţi, relaţia se stabileşte de la început la două niveluri distincte. Am pomenit deja faptul că persoanele codependente ascund potenţialul lor redus de iubire faţă de posibila pereche. Dar lucrurile nu se opresc aici.

Imaginaţi-vă că proaspeţii miri patinează pe pojghiţa subţire de gheaţă a unui iaz. Gheaţa de la suprafaţă reprezintă motivele vizibile şi mărturisite ale căsătoriei lor. Acel „De aceea!“, „Te iubesc la nebunie şi amîndurora ne place să patinăm. Vom petrece o eternitate de extaz patinînd împreună.“

Sub pojghiţa de gheaţă se întrezăreşte lacul, şuvoiul de ape care întruchipează speranţele nerostite, contractul nescris. În cele din urmă, pojghiţa va crăpa, pentru că nu este suficient de solidă pentru a susţine căsnicia - care este cea mai uşoară şi, totodată, cea mai grea datorie umană. Patinatorii se vor prăbuşi în apele adînci din străfunduri. Dacă nu sînt pregătiţi să rezolve aceste probleme, căsnicia lor fie că se destramă, fie că se încarcă de regrete şi dezamăgiri amare. Aceste căsnicii sfîrşesc în cabinetul nostru la numai şase luni după nuntă, în amărăciune şi deziluzie.

„O iubesc din toată inima, dar acum nu mai ştiu cine este.“

„Nu e bărbatul cu care m-am căsătorit. E un străin. S-a schimbat.“

Există oare un lucru atît de pur, de neatins, ca iubirea romantică? Există, cu siguranţă, însă acest lucru nu seamănă deloc cu trista versiune de iubire pe care o oferă codependenţa.

("Labirintul codependenţei")

Am ales să public acest fragment din cartea " Labirintul codependenţei" din două motive:

1. Mi-a lămurit situaţia unui cuplu a căror poveste de dragoste părea ca scoasă din poveşti! Se înţelegeau din priviri, din gesturi şi păreau făcuţi unul pentru celalat. Câţiva ani mai târziu, povestea s-a terminat cu neîncredere, gelozie, lipsă de respect, divorţ, şi......supriza:re-căsătorire urmată de o căsnicie sufocată de resentiment. Am înţeles acum cum a fost posibil ca "dragostea ca în filme" să se transforme din flacără într-o cenuşă care îi înneacă pe ambii parteneri.

2. Toţi avem un anumit grad de codependenţa. La unii măsoară 80, la alţii poate doar 20. Intuiesc că fiecare dintre noi a visat măcar o dată la această "iubire ca în filme". Poate câţiva doar am "visat", dar mulţi am căutat-o cu ardoare şi când am întâlnit-o ne-am aruncat în ea cu toate forţele sufletului nostru. Mai mult, atunci când nu am găsit-o, am creeat-o noi!

Tind să cred că majoritatea oamenilor depăşesc 50 pe scara codependenţei (0-100). Viaţa în afara Lui Dumnezeu ne face egoişti, lipsiţi de abilitatea de a iubi cu adevărat! Ne căsătorim (cu parteneri aleşi în funcţie de gradul lipsei de iubire), dăm naştere la prunci (dacă vrem!) şi îi creştem în aceeaşi lipsă de Dumnezeu (de Iubire) (dacă nu cunoşti iubirea adevarată nu ai cum să o oferi şi altora. Oferi numai o "iubire" distorţionată ).

Astfel codependenţa noastră (indicator al golului lăsat în noi de absenţa afecţiunii, a Iubirii, a Lui Dumnezeu) se perpetuează de la generaţie la generaţie,crescând chiar în intensitate! Poate ne va fi de folos să conştientizăm fiecare în parte propriul grad de "codependenţă"!

Doamne, ajută!

Bucuria e în noi

2009-01-26T12:29:00.000-08:00

Ce faci când sufletul ţi-e scufundat în golul lăsat de lipsa bucuriei? Când puterile sufleteşti îţi sunt atât de slabe, încât îţi e străină propria existenţă?

Eu am cerut sfatul "jumătăţii mele mai bune"! Şi răspunsul a venit cu o înţelepciune în faţa căreia sufletul mi-a tresărit: te aduni în interiorul tău! Ieşi din trăirea în exterior şi te cuibăreşti în interiorul sufletului tău!

Sfatul mi-a dezarmat orice dorinţă şi putere de a mă împotrivi! Şi am mers şi "m-am adunat" în sufletul meu...şi Doamne, ce am găsit! Am găsit "bucurie". Am găsit bucuria de care maica siluana spunea că e în noi, dar pe care noi o căutăm în exterior ("Bucuria e în noi...noi suntem în afara noastră şi ne uităm pe fereastră") .

Nu e o bucurie exterioară, nu e veselie şi exuberanţă! Nu-nu... e o bucurie caldă, liniştită! O bucurie care m-a ţintuit în "interiorul" meu! Deodată, a fi în interiorul meu, în adâncul meu nu mă mai plictisea. Iar exteriorul părea doar "zbucium"!

Mulţumesc suflet drag pentru sfatul atât de înţelept!

Doamne, ajută!

Formă subtilă de abuz

2009-01-25T19:14:00.001-08:00

A cincea categorie de abuzuri şi, poate, cea mai insidioasă, se referă la mesajele implicite sau explicite primite de copii de la părinţii lor, mesaje referitoare la ei înşişi şi la lumea înconjurătoare. Cine sînt? Pot să am încredere în cineva? Ce este viaţa? Cine e Dumnezeu? Ce valoare am eu? Viaţa copilului se modelează conform unor mesaje, rostite sau nu.

Mesajele negative pot fi verbale: în loc de a corecta pur şi simplu comportamentul copilului, mama izbucneşte cu mînie: „Mai bine nu te-ai fi născut! Nu eşti bun de nimic.“ Cu alte cuvinte, îi ucide personalitatea. Copilul nu are un sistem propriu de valori ca să judece aceste afirmaţii. Dacă aşa spune mama, aşa trebuie să fie. Copilul nu are nici un mecanism raţional de apărare, el nu poate spune: „Biata mamă! Poate are şi ea probleme personale, care n-au nici o legătură cu mine.“ Nu. În ochii copilului, totul are legătură cu el. Cea mai importantă fiinţă de pe lume tocmai i-a transmis un mesaj şi el îl ia ca atare. Un astfel de mesaj îl loveşte pe copil cu o forţă copleşitoare.

Percepţiile instinctive ale copilului, radarul lui înnăscut, pun în umbră cele mai sofisticate aparate din Războiul stelelor. Copilul percepe intuitiv semnificaţii şi nuanţe chiar în situaţiile în care părinţii înşişi nu realizează că mesajul a fost transmis. Poţi să-i spui cît vrei că îl iubeşti, dacă naşterea lui n-a fost aşteptată şi încă regreţi că l-ai avut, el va şti cu siguranţă aceste lucruri.

În aceeaşi măsură, o familie autoritară şi rigidă poate provoca această codependenţă. Problemele încep atunci cînd modul de a gîndi al părinţilor este unicul permis, cînd felul lor de a înţelege viaţa este unicul valabil, cînd copilului i se interzice să-şi exercite funcţia analitică, punînd sub semnul întrebării sistemul lor de valori, ca să nu mai vorbim de posibilitatea de a încerca şi altceva.

Copiii pleacă de acasă în etape. Mental, afectiv, fizic ei se aventurează în afara cuibului, adesea înainte de a le fi crescut toate penele. Aşa şi este firesc şi sănătos. Părintele rigid, care aşteaptă de la copilul lui să meargă ca şi legat în lesă, trebuie să fie gata în orice moment pentru o explozie. Chiar dacă este vorba de o izbucnire silenţioasă, pagubele nu pot fi evitate.

(Pentru Ann a fost foarte greu să admită că a avut parte de o copilărie nefericită. La urma urmei, părinţii ei îi voiau numai binele şi erau oameni atît de cumsecade. Abuzul comis de tatăl ei fusese involuntar. O iubea pe Ann atît de mult, încît era dispus să muncească pentru ea din greu. El n-a făcut decît să joace cu deosebit succes rolul pe care i-l atribuia societatea, acela de cap şi suport al familiei. În mod firesc, el n-a făcut altceva decît că a împlinit întru totul ceea ce-i impunea spiritul epocii. Mintea vioaie a mamei ei vedea tot felul de lucruri frumoase şi interesante în jur. Ele o împiedicau să se concentreze asupra familiei şi îi captau interesul fiindcă, la vremea respectivă, condiţia femeii, în general, nu-i oferea prea mult. Neglijarea familiei şi lipsa de comunicare nu erau intenţionate. Dar acestea existau. Ambii părinţi, şi Ann în aceeaşi măsură, erau convinşi că îşi cresc copiii aşa cum trebuie. Identificarea semnificaţiei reale a evenimentelor copilăriei ei a fost esenţială pentru vindecarea lui Ann, aşa cum trebuie să fie şi în cazul tău. În lipsa ei, nici Ann, nici tu nu poţi învăţa cum să alegi să iubeşti)

(Labirintul codependeţei)

Exerciţii mentale

2009-01-23T06:25:00.000-08:00

Aici am găsit nişte exerciţii menite să ridice nivelul creativităţii şi să confere minţii mai multă flexibilitate! Aceste exerciţii scot mintea din rutina zilnică şi, deşi se pot dovedi a fi o adevărată provocare, odată îndeplinite, ele pot duce la creşterea capacităţii noastre cognitive!

Întrucât exerciţiile mi-au stârnit curiozitatea, am încercat numărul 7 chiar astăzi!

E fooooaaaaaaaarte greu de îndeplinit! Nu mi-am dat seama până acum cât de bine determinate sunt "căile" pe care mintea mea le foloseşte zi de zi! Si cu ce fidelitate le urmează!

Spre bucuria mea însă, conştientizarea exerciţiului m-a forţat să rămân prezentă în moment, să fiu pe deplin antrenată în interacţiunea cu persoană respectivă! Mai mult, exerciţiul mi-a "închis" mintea faţă de diversele gânduri care mă acaparează de multe ori, tulburându-mi liniştea!

1. Petreceţi o oră pe zi fără a vorbi decât în răspuns la întrebări directe. Nu creeati impresia că sunteţi supărat sau bolnav. Fiţi cât se poate de natural/naturală, fără a oferi remarci şi fără a încerca să aflaţi informaţii prin diverse întrebări.

2. Încercaţi să petreceţi 30 de minute pe zi gândindu-va doar la un subiect anume! Începeţi cu 5 minute şi creşteţi perioada pe măsură ce vă deprindeti cu exerciţiul.

3. Scrieţi o scrisoare fără să folosiţi cuvinte care fac referinţă la propria persoană :eu, al meu, a mea, mei, mele, mi.

4. Vorbiţi vreme de 15 minute fără să folosiţi cuvinte care se referă la propria persoană :eu, al meu, a mea, mie, mi.

5. Scrieţi o scrisoare într-un ton optimist, de succes sau într-un ton împăciuitor, blând, vesel. Fără distorţionari ale evenimentelor, fără minciuni, fără exagerări. Căutaţi activităţi şi evenimente care pot fi într-adevăr subiectul unei scrisori scrise pe un asemenea ton.

6. Când intraţi într-o încăpere aglomerată, opriţi-vă în pragul uşii şi priviţi-o în toată lărgimea ei. Analizaţi detaliile!

7. Când staţi de vorbă cu o nouă cunoştinţă, încercaţi să faceţi persoana respectivă să vorbească despre el/ea, fără a face încercarea evidentă şi stânjenitoare. Întoarceţi întrebările de reciprocitate ale interlocutorului fără a îl face să simtă că nu îi răspundeţi la întrebări.

8. Încercaţi să purtaţi o conversatie doar despre propria persoană, fără a vă plânge, fără a vă lauda şi fără a vă plictisi compania.

9. Plănuiţi 2 ore dintr-o zi şi urmăriţi planul întocmai.

10. Plănuiţi 12 activităţi la întâmplare: mâncaţi în cel mai neobişnuit loc la care va puteţi gândi, staţi treji toată noaptea şi munciţi, etc.

11. Din când în când, stabiliţi o zi în care să spuneti "da" la toate cerinţele care vi se fac (în măsura în care sunt rezonabile)

Încercaţi-le! Sunt mai grele decât par, dar sunt si foarte amuzante!

Lupta cu păcatul

2009-01-21T08:17:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

Ce minune de mesaj am gasit azi pe site-ul maicii Siluana! Sa ne fie de folos in lupta cu propriile patimi!

Dragul meu C.,

Daca inteleg bine durerea ta, suferi ca in ciuda a tot ce ai facut, cazi iarasi si iarasi si ca nu te poti ridica imediat, ci dupa un an, sau doi, sau trei…

Si spui ca poate ca nu urasti indestul pacatul? Da?

Ei, poate pe aici vom putea descoperi ceva nou.

Viata ta, viata noastra, e miscata de puterea poftitoare, doritoare, a sufletului, care mobilizeaza vointa in directia „comorii” ravnite. Aceasta putere insa nu este singura pe care o avem. Sufletul mai are si o putere de cunoastere prin care putem alege daca voim sa ne miscam pofta in acea directie sau sa alegem alta.

Tu, acum, dupa o destul de lunga lupta cu pacatul, descoperi ceva de care ar merita sa tii seama: ca dorinta ta e ambivalenta: Pe de o parte, doresti mantuirea, si te pocaiesti cu sinceritate si cu lacrimi (daca prin pocainta intelegem doar plangerea pacatului comis), pe de alta parte, cazi iarasi in pacat si, mai ales, nu te ridici din el pana nu te indulcesti cumva indestul de „roadele” lui…

Aici ai nevoie de onestitate fata de tine: recunoaste ca tu nu vrei si nu te poti lipsi de indulcirea pe care ti-o da pacatul! Tu nu vrei sa lupti pana l sange cu el! Tu nu te pocaiesti decat dupa ce te batjocoreste pacatul! Tu, daca vrei, va trebui sa ceri de la Dumnezeu ceva mai dulce decat pacatul!

Ei, acest ceva este prezenta Lui! Asta ne ofera El in Biserica Lui (din care tu si eu suntem madulare vii, suntem chiar Biserica) si asta e nevoie sa cautam, sa cerem si sa pastram, ca sa ne mantuim de dependenta de indulcirea pacatului!

Noi, oamenii pacatosi, cautam indulcirea cu pacatul pentru ca suntem amarati, pentru ca lumea in care ne-am nascut si am crescut ne-a amarat viata si sufletul si ne-a invatat ca singura dulceata e cea a pacatului. Si descoperim mereu ca suntem din ce in ce mai amarati si ca-i amaram, la randul nostru, pe cei dragi, din ce in ce mai mult si mai tare…

Amaraciunea este moartea sufletului si ea trebuie biruita! Si o vom birui numai in clipa in care vom accepta sa murim de moartea de care credem ca fugim prin pacat.

Simti ca nu poti sa nu faci gestul la care te impinge arsura poftei si ca vei muri daca te opresti? Mori, si vei fi viu!

Nu poti? Ei bine, aceasta este clipa! Acum, in clipa ispitei, arata-te Lui si alege sa-L primesti pe El si striga: „Iata, eu nu pot sa raman cu Tine pentru ca ma lipesc de nevoia mea de aceasta placere. Pentru ca, in aceste clipe mi-e urat, mi-e frica... E in mine un gol pe care vreau repede sa-l umplu cu ceva… Dar Tu nu ma lasa. Ajuta-ma! Vino Tu in acest gol al meu!”.

Acest strigat, in acel moment va fi o moarte, pentru ca prin el vei rastigni in tine singurul lucru care te intereseaza atunci si, cu acel interes, si pe tine insuti, pe tine robul acelei compulsii. Atunci vei alege moartea si El iti va oferi Viata Lui. Atunci, in chiar clipa aceea in care simti ca mori daca nu faci ce-ti cere pacatul, alege sa mori strigand: „Miluieste-ma! Eu nu pot nimic fara Tine!”.

Restul, plansul de dupa, s-ar putea sa fie doar o moarte de ciuda a orgoliului care a fost calcat in picioare de ispititorul!

Incearca asta cu ispite mici si vei invata sa biruiesti si in ceea ce crezi tu ca sunt ispite si pacate mari!

Cu dragoste si incredere,

Maica Siluana

Cugetări

2009-01-19T13:14:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

Hoinărind pe internet am găsit o listă de cugetari a lui Dalai Lama şi unele mi-au atras atenţia pentru că mi s-au părut valide şi dintr-un punct de vedere creştin ortodox.

1. Marile poveşti de dragoste şi marile împliniri implică mari riscuri.

(nu e relaţia de Iubire cu Dumnezeu un risc imens pe care alegem să ni-l asumăm? De câte ori nu ne simţim în conversaţiile cu necredincioşi că nişte "nebuni"? "Nebuni" pentru că alegem să "credem" în ceva care nu lucrează la exterior, care nu poate fi văzut, pipăit. Însă ce frumos:

Pariaţi că Dumnezeu există. Dacă Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând in El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul. - Blaise Pascal)

2. Când pierzi, nu pierde şi lecţia!

(Domnul ne iubeşte şi atunci când am pierdut o luptă, trebuie să înţelegem că probabil luptam pentru o cauza greşită! Să nu pierdem ocazia de a învăţa din astfel de pierderi: a. pentru ce luptam? b. de ce am ales această luptă? c. cât de intens am luptat? d. de ce am pierdut lupta? Vom invata multe despre noi inşine)

3. Urmăreşte cele trei reguli: Respect pentru sine; Respect pentru alţii; şi Responsabilitate pentru toate acţiunile tale

(respectul şi responsabilitatea vin din conştientizarea clipă de clipă a prezenţei Lui Dumnezeu)

4. Aminteşte-ţi că neprimind ce vrei este câteodată un mare noroc

(toţi cei care am spus "Facă-se voia Ta Doamne!" înţelegem că tocmai în acestă neîmplinire vedem şi simţim Iubirea Domnului pentru noi )

5. Când ai realizat că ai făcut o greşeală, ia imediat măsurile necesare să o corectezi

(pocăinţa şi spovedanie? Cu cât un păcat ramane mai mult timp nespovedit, cu atât macină mai adânc in sufletul nostru si ne răneşte prin îndepărtarea de Dumnezeu)

6. În fiecare zi petrece câtva timp în singurătate

(să fie timpul cu tine însuţi, timpul în care te dăruieşti Domnului în rugăciune?)

7. Atmosfera de dragoste din casa ta este fundaţia vieţii tale!

(Iubirea se învăţa şi se pune în practică acasă! Cei apropiaţi nouă sunt cel mai greu de iubit, dar relaţia noastră cu ei ne indică dacă ştim sau nu să iubim.)

8. În neînţelegerile cu cei dragi, concentrează-te numai pe situaţia curentă. Nu aduce în conversaţie lucrurile din trecut.

(lucrurile din trecut reapar în neînţelegeri din cauza neiertării. O data iertate, ele nu mai rănesc sufletul şi nu mai reapar la suprafaţa sub forma de reproşuri)

9. Nu uita că cea mai bună relaţie este una în care dragostea unuia pentru altul depăşeşte nevoia unuia de celălat

(maica Siluana spunea că dragostea e o alegere, e un act voit. Nu este un sentiment, aşa cum îl interpretăm majoritatea dintre noi. Nu te "iubesc" pentru că mă faci să te iubesc, ci te iubesc pentru că eu aleg să te iubesc. Dacă "am nevoie" de tine (pentru că îmi umpli un gol sufletesc, pentur că mă faci să mă simt într-un anume fel), atunci nu "te iubesc" pe tine, ci iubesc o proiecţie a mea în tine)

10. Abordează iubirea cu un abandon nebunesc

(să fim "nebuni" în abandonul eu-ului nostru. Doar renuntând la noi, la mândria noastră, vom reuşi să iertăm toate tuturor şi în final să iubim)

Pentru părinţi şi viitori părinţi

2009-01-15T10:59:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

Cu permisiunea Nataliei, preiau aici articolul "Părinţi inteligenţi" apărut în nr. 24 al publicaţiei "Apostolat în Ţara Făgăraşului". L-am găsit a fi o adevărată comoară de învăţăminte pentru părinţi şi îl împărtăşesc aici cu voi, toţi cei care aţi fost binecuvântaţi sau veţi fi binecuvântaţi de Domnul cu naştere de prunci! Să vă ajute Domnul în creşterea lor spre mântuire!

Părinţi inteligenţi

Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihoterapeut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, tradusă şi în română, Dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană. Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă. Câteva dintre consecinţele creării acestui univers artificial în care cresc copiii noştri sunt:

Blocarea inteligenţei

Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei

Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa. Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.

Informăm şi nu formăm

Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi. Care este rezultatul? O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri. CE ESTE DE FĂCUT?

Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele:

Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria fiinţă

În timp ce părinţii buni se străduiesc să satisfacă, în măsura posibilităţilor, dorinţele copiilor lor (haine, pantofi, aniversări, produse electronice, excursii), părinţii inteligenţi le oferă ceva ce nu se poate cumpăra: povestea vieţii lor, experienţele lor, bune sau rele, timpul lor. Povestiţi cu copiii voştri despre greutăţile prin care aţi trecut, despre aventurile şi visurile voastre, despre momentele cele mai fericite! Mulţi părinţi se spetesc să le ofere copiilor tot ce e mai bun, dar uită să le deschidă cartea vieţii lor, să le împărtăşească existenţa lor. Un lucru foarte important în viaţa voastră este să iertaţi. Dacă aveţi un duşman, este mai ieftin să îl iertaţi, pentru că altfel duşmanul va dormi cu voi şi vă va tulbura somnul. Înţelegeţi-i slăbiciunile şi iertaţi-l, doar aşa vă veţi elibera de el. Şi învăţaţi-i pe copiii voştri să facă la fel, să îi ierte pe cei care în dezamăgesc, explicându-le acest mecanism. Agresiunile, respingerile şi atitudinile noastre pot crea un nivel înalt de tensiune emoţională în copii, generând cicatrice pentru totdeauna. Dacă aţi greşit faţă de copil, nu este suficient ca în secunda următoare să fiţi drăguţ cu el sau, şi mai rău, să compensaţi agresivitatea cu cadouri. Astfel îl veţi face să vă manipuleze, nu să vă iubească. Puteţi repara răul pe care i l-aţi făcut doar pătrunzând în lumea lui, recunoscându-vă greşeala şi explicând-o. Spuneţi mereu copiilor voştri că ei nu sunt simple note de subsol, ci paginile centrale ale poveştii vieţii voastre. Foarte mulţi copii dezvoltă o personalitate individualistă. Una din cauzele acestui lucru este faptul că părinţii nu îşi încrucişează parcursul vieţii cu cel al copiilor lor. Chiar dacă munciţi mult, faceţi din puţinul timp disponibil mari momente de convieţuire cu copiii voştri; rostogoliţi-vă cu ei pe podea, jucaţi-vă, râdeţi, faceţi totul cu plăcere. Nu uitaţi, copiii voştri nu au nevoie de fiinţe extraordinare, ci de fiinţe umane, care îşi deschid inima. Deschideţi-vă, plângeţi şi râdeţi împreună cu ei, îmbrăţişaţi-i. Acest lucru e mai important decât să le daţi averi sau să îi criticaţi de nenumărate ori.

Va urma.
A consemnat Natalia Corlean

Este vremea muceniciei!

2009-01-15T06:47:00.000-08:00

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice - dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei - 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie - scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei“(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele şi permisele auto acest cip biometric ce conţine amprenta digitală şi imaginea facială. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor - ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea - şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate - ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?- „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei - păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcaţi cu haine albe.

Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă - „Măi, nu mai lua buletinul sau paşaportul” - păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit - ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor - de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.

Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.

Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră - în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi - pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.

Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.

Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice - stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi - în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009

Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith

Arhimandritul Justin Pârvu

(sursa)

Aici găsiţi şi petiţia împotriva introducerii paşapoartelor biometrice!

http://www.petitieonline.ro/petitie-p07990056.html

Rămăşiţele "îndrăgostelii"?

2009-01-14T07:45:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

"Ieri s-a încheiat definitiv iubirea mea pentru V. Vorbindu-i Alicei despre anumite trăiri în această perioadă, m-a năpădit o uimire ce m-a aruncat în golul acela în care ştii că nimic nu e adevărat. Şi golul m-a locuit cu o intensitate şi o durată nemaiîntâlnite. Aşadar şi povestea cu V, ca toate poveştile pe care le-am trăit, cu, vorba Alicei "Doamne, şi cu ce intensitate şi refuz al oicarei îndoieli din partea martorilor", s-a prăvălit acolo, de unde nici stafiile nu se mai întorc de la o vreme. Multă moarte ai în tine făptură ciudată! Cu fiecare "poveste" moartă, ai murit şi tu câte puţin, dar mai ai."

(Gena Geamanu, Spovedanie Neterminată)

Să luăm aminte!

2009-01-13T11:49:00.000-08:00

Diavolul:

1. te îndepărtează de raţionamentele false, ca nu cumva deprinzându-te să raţionezi, să ajungi la cele corecte, care ar putea să te apropie de Dumnezeu.

2. te îndepărtează de lucrurile universale şi te îndeamnă de te preocupi de “şuvoiul experienţelor imediate ale simţurilor”.

3. te împiedică să crezi în neobişnuit, preferând să te ţină legat de banalul lucrurilor, pe care le numeşte “viaţă adevărată”.

4. te zăpăceşte de cap.

5. te va face să te concentrezi pe viaţa lăuntrică, în dauna celor mai elementare îndatoriri exterioare.

8. te va face să neglijezi lucrurile spirituale mici (cu care trebuie să începi), în schimbul lucrurilor mari (care la început te depăşesc).

9. ... te aduce în starea în care să practici scrutarea de sine timp de un ceas fără să descoperi nici unul din acele lucruri care sar în ochi oricui a trăit vreodată în aceeaşi casă cu tine.

10. te ţine cât mai departe de orice intenţie de a te ruga.

11. dacă totuşi vrei să te rogi, te va îndrepta spre rugăciunea spontană, neconvenţională şi în afara oricăror canoane.

12. te lasă să consideri cu totul neimportantă poziţia corpului în vremea rugăciunii.

13. îţi deviază mintea de la Dumnezeu spre tine: atunci când te rogi pentru curaj, te face să te simţi tu însuţi curajos, când te rogi pentru îndurare, te face să te consideri deja iertat.

14. te îndeamnă să te rogi icoanei sau crucifixului, şi nu lui Dumnezeu.

15. doreşte să mori într-un spital de lux, printre doctori care mint, asistente care mint, prieteni care mint, înlăturând definitiv posibilitatea prezenţei unui preot, care n-ar face decât să-i dezvăluie bolnavului adevărata situaţie în care se află!

16. vrea ca mintea ta să fie încolţită de cea mai mare nesiguranţă, umplută de imagini contradictorii ale viitorului, fiecare din ele izvor de speranţă sau teamă.

17. te împiedică să înţelegi că frica de azi este crucea pe care o ai de purtat, tentându-te să te gândeşti la lucrurile de care ţi-e frică în perspectivă.

18. te îndeamnă să-ţi verşi răutatea în capul vecinilor cu care te întâlneşti în fiecare zi, şi bunăvoinţa să ţi-o risipeşti aiurea, diluată în imaginar.

19. te face să consideri lumea un scop şi credinţa un mijloc – niciodată invers.

20. încercând să inventeze una din plăcerile create de Dumnezeu, le-a maimuţărit pe toate sub forma perversiunilor.

21. te îndeamnă să guşti din plăcerile inventate de Dumnezeu, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis.

22. îţi insuflă o sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică.

23. îţi ia sufletul şi nu-ţi dă nimic în schimb.

24. preferă o religie moderată, pe care o consideră la fel de bună ca şi absenţa religiei însăşi.

25. vrea să frecventezi oameni bogaţi, deştepţi, intelectuali la modul superficial şi animaţi de un scepticism universal aplicabil.

26. încearcă să amâne cât de mult poate momentul în care tu conştientizezi ispita care e “lumea”.

27. se străduieşte prin orice metode să te îndepărteze de Dumnezeu, şi doar tu crezi că e nevoie pentru atingerea scopului său malefic de nişte păcate spectaculoase. Adesea, simpla pierdere de vreme este suficientă. Sunt suflete care se pierd cu o crimă, sunt care se dau pe o şeptică.

28. caută să te îndepărteze atât de dureri, cât şi de plăceri, ambele fiind repere ale realităţii.

29. te va face conştient de virtuţile tale, făcându-le astfel să piardă din strălucire până la dispariţie.

30. va încerca să te facă să te dispreţuieşti, sperând astfel că-i vei dispreţui şi pe ceilalţi.

31. face orice ca tu să nu te concentrezi asupra prezentului şi eternităţii.

32. induce frica obsedantă sau încrederea oarbă.

33. te îndepărtează de prezent şi de eternitate, te aruncă în trecut dar mai cu seamă în viitor

34. încurajează şcoli de gândire precum evoluţionismul, umanismul ştiinţific sau comunismul, care nu au nimic în comun cu eternitatea, fiind axate pe viitor.

35. vrea ca tu să mizezi sufleteşte pe viitor, să i te dăruieşti.

36. încearcă, dacă nu te poate vindeca de mersul la biserică, să te facă să cauţi “biserica ce ţi se potriveşte”.

37. se străduieşte să-ţi extirpe din conştiinţă interesul pentru subiectul lăcomiei, făcându-te să crezi că aceasta are o latură pur cantitativă. Te face să vezi lăcomia excesului şi să uiţi lăcomia moftului.

38. te face să creze că acea experienţă curioasă şi în genere de scurtă durată numită “dragoste” este singura raţiune respectabilă a căsătoriei.

39. te face să crezi că un lucru este acel lucru şi nu altul, şi că un individ este acel individ şi nu altul.

40. te face să crezi că “a fi” înseamnă “a fi în competiţie”.

41. te face să consideri intenţia de a fi loial unui partener în scopul întrajutorării, al păstrării castităţii şi al transmiterii vieţii ca mult mai puţin importantă decât un simplu val de pasiune.

42. te face să crezi că “dragostea” nici nu are stavile şi nici nu mai are nevoie de altceva pentru a-l înnobila pe om.

43. te face să crezi că nu ai cum să scapi de pasiuni decât dacă le faci pe plac.

44. te face să crezi că abstinenţa e nesănătoasă.

45. îţi sugerează să ai cât mai multe pretenţii de la viaţă.

46. te face să crezi că există “timpul tău”.

47. te face să crezi că ai drept exclusiv de proprietate asupra timpului tău.

48. detestă cântul şi liniştea, preferând zgomotul.

49. promovează un “Iisus istoric” în detrimentul unui “Iisus simbolic”.

50. te încurajează să tratezi creştinismul ca pe un simplu mijloc, dar care nu cumva să conducă spre Dumnezeu.

51. transformă gustul schimbării în setea neostoită pentru noutatea absolută.

52. te face să preferi generozităţii (valoare pozitivă) lipsa de egoism (valoare negativă).

53. încurajează orice formă de falsă spiritualitate.

54. încearcă să te convingă că o rugă împlinită, ca şi una refuzată, nu au de fapt nici un efect.

55. te îndeamnă să crezi că urăşti în numele altora, dezinteresat, când în fapt sentimentul urii îţi aparţine doar ţie.

56. caută să te aducă la disperare, pentru că disperarea este un păcat mai mare decât toate păcatele care o provoacă.

57. atunci când te aştepţi la ceva, te face să crezi că ai dreptul să obţii acel ceva, pentru că doar în acest fel simpla dezamăgire se poate transforma în ultragiu.

58. te face să consideri că doar caracterul urât al unei persoane detestate este “adevărat”, făcându-te să crezi că doar când urăşti pe cineva îl vezi aşa cum e în realitate. Invers, te aduce în punctul în care ţi se pare că frumuseţea unei persoane iubite este un văl subiectiv, care “maschează” ceva.

(C. S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr)

Jurnalul unui "m-am îndrăgostit"

2009-01-12T18:40:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

Într-o postare mai veche menţionam că în anul 2008 am trăit şi "minunea" de a mă îndrăgosti! A început ca o simplă "indragosteală" şi s-a transformat în "minune" prin rugăciune.

Ce am învăţat:

1. Să mă rog !

Ştiu, ştiu că este foarte greu! Mai ales când sentimentele, în goana lor nebună, încalcă limitele inimii şi încep să îţi invadeze întreaga fiinţă. Mintea şi raţiunea deja nu mai sunt aliaţi de nădejde. Zâmbetul nici el nu te mai ascultă şi îţi luminează faţa cu neruşinarea nevinovată a unui copil în fiecare clipă. Dar rugăciunea are loc în duh şi acolo am scăpare!

Rugăciunea e un loc de întâlnire cu cel pe care îl îndrăgesc! Clipele rugăciunii mele pentru el şi pentru mine sunt momentele când "ies la întâlnire" cu el. Nu suntem în parc, nu suntem la o îngheţată, la un suc......suntem chiar în sufletul lui şi al meu.

Când ne îndrăgostim, vălul care ne cade peste ochiii care îl "vad" pe celalat cade şi peste noi, lăsându-i celuilat doar posibilitatea de a întrezări ceea ce suntem. Bucuria iubirii ne face frumoşi, ne adaugă podoabe sufleteşti care nu sunt ale noastre şi care vor cădea mai curând decât putem noi crede. Numai Domnul mă ştie şi pe mine şi pe el, în forma noastră adevărată. El ne cunoaşte sufletele şi doar în faţa Lui, în rugăciune, eu voi ajunge să îl cunosc pe el şi el pe mine! Va fi o cunoaştere de care nu voi fi conştientă pe moment, pentru că va fi o cunoaştere în duh! Dar va fi o cunoaştere ziditoare şi izbăvitoare de ispita unei "iubiri" tragice.

Piatra de încercare constă în ciocnirea dintre dorinţa mea de a şti "acum" deznodamantul şi faptul că rugăciunea nu primeşte răspuns imediat decât foarte rar. Trebuie rabadare şi credinţă în lucrarea Domnului!

2. Să mă întreb de ce îmi place el!

Faptul că mă îndrăgostesc de el şi nu de altul spune ceva despre mine!

În primul rând, să fac bine o analiză a calităţilor care mă atrag la el. Ele vor vorbi despre ce valorez eu într-un partener, iar faptul că apreciez "anumite" calităţi spune ceva şi despre starea sufletului meu!

"Îmi place pentru că mă face să râd" (folosesc exemplul asta pentru că femeile în general se îndrăgostesc mai uşor de bărbaţii cu umor). La suprafaţa poate părea ceva chiar de bun augur. Poate e jovial şi plin de viaţă şi mă va face fericită! Dar de ce natură sunt glumele lui, de ce râd la ele? Pe cine luăm în râs? Şi mai imporant, dacă mă fascinează faptul că mă face să râd, ce rămâne din iubirea mea atunci când voi simţi nevoia să plâng?

Exemplele pot alcătui aici o lista lungă. Deşi importantă, acest tip de cunoaştere este doar primul pas. Adevărul este că noi oamenii suntem atraşi unul de altul şi la un nivel subinconstient.

Îmi place de el şi pentru că e "deştept, frumos şi cu bani", dar şi pentru că sunt în mine anumite dorinţe de care nu sunt conştientă, dar care acţionează în mine şi mă împing spre el. Şi de obicei acestea sunt cele mai importante în decizia noastră să ne placă de X şi nu Y. Că, vorba aia, băieţi" frumoşi, destepţi şi cu bani" sunt cu miile! Dar eu l-am ales doar pe X.

Aceste motive însă nu se pot descoperi doar dacă conştientizez calităţile care mă atrag la el, întrucât ele acţionează într-un mod ascuns mie. Dar le pot afla dacă 3. sunt atentă la el în întregul lui!

a. cum i-aş caracteriza acţiunile? Ce face, cum face?
b. cum interacţionează cu alţi oameni?
c. cum se raportează la lume în general? Foarte-foarte important!
d. cum vorbeşte despre părinţii lui şi care îi sunt relaţiile cu părinţii?
e. cum arată conceptele lui de "iubire", "iertare", "resentiment","orgoliu"? Rămân aceste "concepte" doar în stadiul de concepte sau se concretizează în acţiuni?
f. cum ne certăm? Mă simt ascultată, înţeleasă?
g. cum arată echilibrul dintre trăirea lui interioară şi trăirea exterioară? Care predomină?

Dacă un răspuns la întrebările de sus nu te satisface, nu te descuraja în privinţa lui. Nici răspunsurile tale nu arată ideal. Aflarea răspunsurilor este importantă nu pentru a îl judecă pe el, ci pentru a îl înţelege, pentru a "îl vedea".

Maica Siluana spunea că "Iubirea îmi dă puterea să văd ce nu se vede. Ce numim noi iubire, îndrăgostirea, este o capcană a firii, aşa, pusă, lăsată, îngăduită de Dumnezeu, ca să ne biruim egoismul, ca să avem energie să ne descoperim şi să ne iubim. Că dacă nu ne-am îndrăgosti...nu am sta, nu am avea răbdare. Încet încet,descopăr că nu doar sunt atras şi îndrăgostit, ci chiar iubesc persoana aceea".

Da, am învăţat că "indrăgosteala" e un impuls capcană. Dacă nu sunt în rugăciune mă va prinde şi nu voi ajunge niciodată la adevărata iubire! Faptul că m-am îndrăgostit de X, nu înseamnă decât că îmi da răbdarea de a mă opri şi de a încerca să îl descopăr! Atât numai! Ia aminte G: oricât de intense ar fi sentimentele de atracţie (nu doar fizică, ci şi emoţională, sufletească), ele NU reprezintă iubire! Ele reprezintă numai forţa alegerii de a te opri în faţa sufletului lui (motivele pentru care alegem să ne oprim diferă de oprirea în sine).

4. să văd cum se poartă cu mine!

a. mă caută? (sfat de la o bună amică)
b. ce formă ia căutarea?
c. cum mă priveşte?
(atenţie însă: limbajul privirii are nevoie de traducător. Doar Duhul Sfânt poate traduce ce spun privirile lui în limbajul înţeles de sufletul meu însetat de Iubire! )
d. cum îmi vorbeşte?

5. să fiu atentă la ce simt în preajma lui!

Primele răspunsuri (fericită, împlinită, etc.) ar indica faptul că mă simt"îndrăgostită". "Îndrăgostită" reflectă însă trăirea mea, şi nu reflectă starea relaţiei cu el! "Îndrăgostită" mă pot simţi şi în faţa lui X, şi a lui Y, şi a lui Z!
Pleacându-mi genunchii în rugăciune voi "simţi" şi altceva. Voi simţi efectele acelei cunoaşteri în duh de care vorbeam mai sus. Dacă "indrăgosteala" are şansă să crească în iubirea adevărată , sufletul meu va avea pace. Dacă nu, voi simţi ori tristeţe, ori mâhnire,ori o nelinişte duhovnicească.

6. să ofer darul timpului!

Toate poveţele de mai sus sunt binefăcătoare dacă sunt urmate în timp mai îndelungat! Ceva ce azi te-a înşelat, mâine ţi se va revela în rugăciune în forma adevărată! Dă-ţi însă şansa unui "mâine"!

"În perioada de cunoaştere a celuilat trebuie să-ţi ţii inima cu amândouă mâinile, ca pe o fiară sălbatică". Urmat cu perseverenţă, acest minunat îndemn, îmi va da şansa acelui "mâine" binecuvântat.

Fiţi binecuvântaţi toţi cei ce iubiţi!

Deosebeşte în tine pe Duhul Sfânt de duhul cel rău

2009-01-12T05:26:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

Deosebeşte în tine Duhul dătător-de-viaţă şi duhul care ucide sufletul.

Când nutreşti în suflet gânduri bune îţi este bine şi uşor. Atunci simţi în inimă linişte şi bucurie şi ai în tine duh bun, Duhul cel Sfânt; atunci însă când eşti frământat de intenţii rele sau de porniri ticăloase ale inimii, ţi-e rău, te simţi împovărat; această tulburare lăuntrică îţi arată că ai în tine duh rău, duh viclean.

Când duhul viclean se află în noi, simţim o strângere de inimă şi o nelinişte şi de cele mai multe ori o mare greutate de a ajunge cu inima la Domnul, fiindcă duhul cel rău leagă sufletul şi nu-l lasă să se înalţe la Dumnezeu. Duhul viclean este duhul îndoielii, necredinţei, patimilor, strâmtorării, întristării, neliniştii; duhul cel bun este duhul credinţei care nu se îndoieşte, duhul virtuţii, al libertăţii sufleteşti şi al lărgimii, duhul păcii şi al bucuriei.

După aceste semne cunoaşte când ai în tine Duhul lui Dumnezeu şi când ai duhul rău; înalţă-te cât poţi de des cu inimă recunoscătoare către Duhul Atotsfânt, Cel ce te luminează şi te însufleţeşte, şi fugi din răsputeri de îndoială, de necredinţă şi de patimi, cele prin care ne pătrunde în suflet şarpele răutăţii, furul şi ucigătorul de suflete.

(Sfântul Ioan de Kronstadt - Viaţa mea în Hristos)

(Sursa o gasiti aici)

Minciuna

2009-01-10T18:29:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

Cu toţii ne lovim de minciună. Cel mai des, ne lovim de propriile minciuni. Şi dacă Domnul îşi face milă de noi, simţim că şi minciunile mici dor, ca ne desfigurează sufletul. De fapt, cele mici dor cel mai tare! Căci pe cele mari poate reuşim cumva să le justificam în faţa propriei conştiinţe!

"Minciuna măruntă, dar cu atât mai tristă. Minciuna mare, minciuna care tinde să ascundă o ticăloşie e urâtă, desigur, dar ascunde ceva, un fapt. E o laşitate, dar e dictată într-o măsură de instinctul de conservare. Pe câtă vreme minciuna măruntă, pricinuită de nimicuri zilnice, dovedeşte că-ndaratul ei e numai sufletul, nu o faptă, oricât ar fi ea de odioasă,- numai sufletul, de care cel care minte se ruşinează, simţindu-şi-l corupt".
(Ionel Teodoreanu, Bal Mascat)

Din gândurile Marianei

2009-01-08T07:38:00.001-08:00

Mariana mi-a făcut marea bucurie de a împărtăşi cu mine acest minunat fragment scris de ea şi cu permisiunea ei, îl postez aici pentru a bucura mai multe suflete:

Pentru Tine, Domnul meu drag!

Ce pace dulce mă înfăşoară!...Ce linişte mângâietoare!...Ce lumină de raze prinse în cununi de curcubeu!!!...O, Doamne, eşti aici!...Bunul meu şi sfânt Dumnezeu!
Îţi simt paşii uşori atingând cărările sufletului meu...şi în urma lor e atâta lumină!...E o dâră de curcubeu...
Te opreşti o clipă lângă izvoarele mele învolburate, le priveşti îndelung, apoi iei din palma unui înger petale de nuferi albi şi le presari câte una, şi zâmbeşti...Apoi le presari pe toate odată...şi apa îţi oglindeşte chipul fericit de încă o izbândă...
Înaintezi prin grădina inimii mele ca o adiere de miruri...îmi înviorezi toate florile sufletului meu obosit de patimi, de griji, de temeri...
Te uiţi cu înţelegere spre pomii cu ramuri grele, dar cu roduri necoapte...şi lumina Ta blândă şi căldura Ta mângâietoare le dă aromă şi culoare şi gust...
Privirea Ta caută stelele de pe cerul sufletului meu...Cu o atingere diafană dai deoparte perdeaua grea de temeri şi regrete şi îmi arăţi lumina luceafărului de seară... şi a celui de dimineaţă...
Ce frumoşi sunt luceferii nopţii când eşti cu mine, Domnul meu!!!
Ce albaştri sunt zorii pe care mi-i pui înainte atrăgându-mi zborul spre Tine!
O! Lumina mea, Liniştea mea, Iubirea mea cea mai dragă, Iisuse!!! Rămâi pe totdeauna în grădina inimii mele! Nu pot să îţi mai duc dorul...Rămâi!...am atâtea a-Ţi spune...şi inima mea ar vrea să Ţi le şoptească în cea mai dulce tihnă şi taină...tăcând şi bătând pentru Tine cu iubire din Iubirea Ta...Iart-o că tremură când îţi simte prezenţa! Iart-o când îşi apleacă privirea de atâta lumină...Iart-o când se topeşte la auzul cuvintelor Tale...O, Domnul meu drag! Cuvântul Tău, cuvintele Tale, îmi îmbălsămează toată fiinţa!...Mă înfăşoară ca Lumina! Mă biruie şi mă îngenunchează pentru totdeauna!
...E atâta Linişte de Rai!!!...Tac...inima tace...tace şi ascultă un susur blând...
Ştiu, Doamne! E oceanul Iubirii Tale care freamătă pentru fiinţa mea atât de slabă, pe care Iubirea Ta şi Mila o face puternică şi biruitoare!
Mulţumesc!...Atât pot murmura cu buzele mele...Doar atât pot acum...Inima mea plină de Tine poate mai mult...Ascultă...îţi vorbeşte...nici eu nu ştiu ce îţi spune...Atâta ştiu: că Te iubeşte, Domnul meu drag!

Înalţă rugă, suflete!

2009-01-07T05:15:00.000-08:00

Doamne, în liniştea zorilor acestei zile, vin să cer de la Tine pace, înţelepciune şi tărie.

Vreau să privesc astăzi lumea cu ochii plini de Iubire.

Vreau să fiu răbdător, înţelegător şi blând. Să-i văd dincolo de aparenţe pe fiii Tăi, aşa cum îi vezi Tu, şi astfel să nu văd decât binele în fiecare dintre ei.

Închide urechile mele faţă de orice calomnie, păzeşte-mi limba de orice vorbire de rău; să nu rămână în mintea mea decât gândurile ce binecuvântează.

Să fiu atât de binevoitor şi de voios, încât toţi aceia care se apropie de mine să simtă prezenţa Ta.

Îmbracă-mă în frumuseţea Ta, Doamne, şi fă ca de-a lungul zilei să Te vestesc lumii. Amin!

Prima zi de munca din 2009

2009-01-05T10:05:00.000-08:00

(poza de Barry Green)
Azi a fost prima zi de munca pe acest an!

In aer se simte o mireasma de schimbare. Asta pentru ca si stiu ca ceva trebuie sa se schimbe anul acesta, ca va trebui sa schimb directia! Inca nu stiu pe care din potecile care mi se deschid acum in fata o voi alege (cine stie, poate poteca pe care o voi urma se va deschide intr-un ultim moment), insa sper sa fie o poteca pe Calea pe care mi-a oranduit-o Domnul.

Gandul ca nu voi mai ramane mult la aceasta slujba mi-a schimbat perspectiva asupra oamenilor si a activitatii mele. Maica Siluana povestea intr-o conferinta despre o tanara femeie care isi dorea sa divorteze pentru ca nu mai putea suporta comportamentul sotului. Cand maica i-a spus ca sotul ei va muri in cateva luni, sotia a inceput sa vada partile bune ale sotului si sa il aprecieze pentru ele, fara a mai acorda asa multa atentie defectelor lui.

Ei, dragii mei, cam asa mi s-a intamplat si mie cu slujba mea. Gandul ca aceasta slujba "va muri" pentru mine in cateva luni m-a facut sa imi vad altfel seful, colegii, slujba! Nu ca aveam nevoie sa constientizez faptul ca in curand nu vor mai face parte din viata mea ca sa le vad partile bune. Din fericire, am fost binecuvantata cu o slujba minunata, care m-a invatat multe despre mine, cu un sef de exceptie si cu niste colegi care ma fac sa imi fie mai mare dragul sa vin la munca.

Ce s-a schimbat insa este rolul pe care il am eu in slujba mea. Pana acum mai lasam si eu zilele sa treaca, fara sa ma implic complet in ele. Desi erau toate placute, ma mai lasam si eu traita de ele, fara sa le traiesc eu! Un fel de amorteala: placuta, dar totusi amorteala!

Acum tic-tac-ul timpului care trece ma tine complet "treaza". Vreau sa absorb fiecare clipa, pentru ca stiu ca imi sunt numarate! Sa raman cat se poate de prezenta in fiecare moment, ca nu cumva sa imi scape vreo secunda, din putinele care mi-au ramas.

In timp ce scriu despre aceasta stare de a "fi treaza" nu pot sa nu ma gandesc la "trezvia" despre care ne vorbesc Sfintii Parinti! Daca as constientiza ca si "viata" este o slujba pe care o voi parasi in curand, cum m-as raporta la fiecare clipa? Cred ca m-as lupta sa raman "treaza" (cine stie, poate chiar si la propriu) in fiecare secunda, ca sa nu cumva sa imi scape vreuna fara folos.

Doamne, ajuta-ne noua sa ramanem "treji" in vietile noastre!

Premiul MEME

2009-01-04T10:07:00.000-08:00

Azi Ana si Dana mi-au facut o primire calduroasa in lumea blogurilor. Va multumesc din suflet pentru premiul MEME acordat.

Eu am decis sa dau premiul urmatoarelor bloguri:

1. http://daruindveidobandi.blogspot.com/

(Pentru ca pe acest blog sufletul meu se odihneste. Am gasit in autoarea blogului o femeie calda, primitoare si un adevarat model de urmat in trairea pe Cale)

2. http://dulcecasa.blogspot.com/

(Pentru ca blogul acesta m-a adus in aceasta minunata comunitate de femei ortodoxe si pentru ca din prima clipa mi-a facut placere sa il urmaresc si de fiecare data am gasit postarile ca fiind de un real folos)

3. http://fiifericit.blogspot.com/

(Dau acest premiu cu toata inima sufletului cald care in momentul cand eram "sad and confused" (trista si confuza) m-a intrebat "ce s-a intamplat", m-a ascultat cu blandete si mi-a spus un cuvant bun. Va multumesc! )

4. http://drumsprelumina.blogspot.com/

(Pentru ca postarile de aici vorbesc pe limba sufletului meu)

5. http://jurnalulanei.blogspot.com/

(Pentru ca acest blog ma binedispune. Imi place pentru ca este un blog "colorat", plin de viata si bucurie)

6. http://uncoltisorderai.blogspot.com

(Pentru ca e un blog tare frumos, atat la exterior (estetica), cat si la interior (continutul postarilor) )

Regulamentul premiului:

1. se introduce bannerul, a carui cod poate fi gasit aici
2. se scrie linkul blogului de la care am primit blogul

Multumesc Ana : http://jurnalulanei.blogspot.com/
Multumesc Dana: http://fiifericit.blogspot.com/

3. se numesc alte 6 bloguri care merita premiul (pot fi mai putin de 6) si daca este posibil se explica si motivul. Un blog poate primi premiul de mai multe ori.
4. cine primeste premiul, trebuie sa posteze banner-ul pe prima pagina, pentru a putea fi vazut de toti vizitatorii.

La multi ani! Sa aveti un an nou binecuvantat!

Despre iubire:

2009-01-03T07:06:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

Despre iubire:

Cred, simt, ştiu, nu numai din Sfântă Scriptură, că Dumnezeu este iubire, înţeleg mereu mai mult acest lucru. După mintea mea, Dumnezeu nu poate să nu iubească pe cineva. Ne-iubirea este diavolească, omenească, dar nu dumnezeiască. Tot ce apare în Sfântă Scriptură sub numele de "mânia" Lui Dumnezeu, şi alte expresii de acest gen, e tot iubire. Lipsă de iubire este refuzul acesteia, adică refuzul lui Dumnezeu Care este Iubire.
Desigur, este o îndrăzneală fără de margini să spun că Dumnezeu mă iubeşte pe mine, pe mine aşa cum sunt şi cum am fost. Dar această îndrăzneală este şi smerenie, cred eu, pentru că aşa cum simt iubirea Lui, aşa simt şi că nu mă iubeşte pentru că sunt aşa cum sunt, ci pentru că sunt, în ciudă faptului că sunt cum sunt. Nu pentru că merit, am, fac, sau am făcut (nu El mi-a dat tot ce am şi tot El putere şi minte să fac ceea ce am făcut bun-dacă am făcut ceva bun?), ci pentru că sunt pur şi simplu. Numai când mă va judecă, va conta cum sunt, cum am fost, ce am făcut, cum am folosit darurile Sale, cum am răspuns iubirii Lui. Dar El, Iubire este şi va fi veşnic Iubire. Şi este verb, nu substantiv. Iar eu şi toată făptură suntem operă şi obiectul şi subiectul iubirii Sale !

(Gena Geamanu, Spovedanie neterminata, Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 233-234)

Iubire

2009-01-01T10:11:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

Un fragment din "Spovedanie neterminata" despre iubire:

Revenind la mine, descopăr iarăşi şi iarăşi că Dumnezeu este iubire. Mereu mai adânc. Dumnezeu este iubire pentru toţi. Ne iubeşte pe toţi. Diferenţierea nu vine din meritele fiecăruia, ci din răspunsul dat de fiecare acestei iubiri. Dar răspunsul e o deschidere, iar nu o facere. Lucrarea mea de om deschide spre, nu generează iubire. Nu te mai poţi mândri că eşti un ales ştiind că El ţi-a dăruit şi dorul de iubire, şi viaţă, şi putinţă de a te deschide. Şi mai ales, nu te poţi mândri văzând cum îi iubeşte pe toţi şi cum te cheamă la iubirea pentru toţi. Iar tu, tu ce faci? Cum iubeşti? Pe cine?

Cum ne raportam la viata

2008-12-31T11:56:00.000-08:00

(poza de Barry Green)

Azi am hotărât să mă întorc la cartea "Spovedanie Neterminată" de Gena Geamănu. Mi-am cumpărat-o ultima oară când am fost în România şi, deşi am fost foarte încântată că am găsit-o, când am început să o citesc m-am simţit copleşită de durerea autoarei în luptă ei cu lipsă de sens a vieţii şi am renunat la lectură.

Dar astăzi am prins curaj! Şi bine am făcut, pentru că am găsit în această carte lucruri minunate! Am să le împărtăşesc aici cu voi şi cu mine însămi, de ce nu!

"Ce bine spunea Alice: 'Nu eu am făcut lumea'. Da' nici eu n-am făcut-o. Atunci, cum o pot acuza de lipsă de sens, odată ce nu am o atitudine corectă faţă de ea? Aş vrea s-o modific eu? Cum? Cum mi-ar plăcea mie? Dar ştiu măcar cum mi-ar plăcea?

Cred că ar trebui să mă supun. Să accept viaţă şi să fiu atentă. Atenţia mi-a fost mereu perturbata de suferinţe. Sunt în faţă unei cărţi scrise într-o limbă străină. Că să o pot cîţi trebuie să trec prin penibilă fază a învăţării cuvintelor şi a regulilor gramaticale. Şi poate că aşa cum, într-o bună zi, ajungi să citeşti o astfel de carte fără să mai percepi că nu e în limbă ta, poate tot aşa, într-o zi voi reuşi să trăiesc viaţă aceea mai adevărată".

Să va fie de folos tuturor celor care încă nu v-aţi găsit locuşorul în propria viaţă!

Doamne, ajută!

Rezolutii de anul nou!

2008-12-30T10:34:00.000-08:00

2008 se furiseaza deja pe usa afara si pasii lui 2009 se aud grabiti!

Intr-o secunda lasam vechiul an in urma si il incepem pe cel nou! Majoritatea oamenilor se angajeaza in doua practici caracteristice trecerii dintre ani: intocmirea balantei pentru anul trecut si formularea unor rezolutii pentru noul an! Si asa, in acea secunda dintre ani, cand trecem de la 23:59:59 la 24:00:00, toate dezamagirile raman in urma si noi pornim cu speranta in viitor.

Pentru mine aceasta trecere dintre ani nu a avut niciodata foarte mare valoare. Nu mi-am facut niciodata balanta anului pe care il lasam in urma si nici nu mi-am facut vreodata rezolutii pentru noul an.

Zilele trecute insa, hoinaream pe un website care imi place mult (www.happiness-project.com- cu un asa nume, cum ar putea sa nu imi placa?) si am dat peste niste sfaturi despre cum sa nu renuntam la rezolutiile de anul nou. Mi-am zis ca nu are ce sa imi strice daca arunc o privire.

Primul sfat deja imi captivase atentia: Fii specific! Ideea mi-a placut imediat.

Sa nu fim deci vagi in formularea rezolutiilor, ca apoi nu vom putea fi harnici in infaptuirea lor. Sa ne stabilim teluri concrete si posibil de realizat, si nu idei generale . De exemplu, rezolutiile de genul: sa citesc mai mult, sa fiu mai prietenoasa ar putea fi inlocuite cu : sa citesc 10 pagini in fiecare joi seara, sa salut pe toata lumea. Par mult mai usor de realizat, nu?

Si pentru ca mi-a placut ideea tare mult, m-am hotarat sa imi stabilesc si eu niste teluri pentru anul 2009:

1. sa raspund la telefon
2. sa raspund la mail-uri si sa returnez apelurile telefonice pierdute cat mai curand cu putinta
3. sa spun un "nu" hotarat si imediat la invitatiile pe care stiu ca nu le pot onora
4. sa imi sun prietenii macar o data la doua saptamani
5. sa scriu familiei un mail in fiecare saptamana

Cam asta e lista "neputintelor" care ma chinuie si pe care simt ca as putea sa le indrept. Am sa las lista deschisa, ca sa mai pot adauga cand ma voi simti "puternica" indeajuns sa mai indrept si alte "neputinte".

Si pentru ca am facut primele mele rezolutii, am sa va vorbesc acum un pic si de anul 2008. Nu ca o balanta, pentru ca nu imi plac listele de neimpliniri si impliniri. Evit sa cred in acesti termeni, pentru ca stiu ca in viata traita in Hristos nu exista asa ceva. Toate intamplarile din viata sunt lasate de Domnul spre folosul nostru, spre indreptarea noastra. Si ceea ce lumeste intra in categoria de implinire, in viata duhovniceasca ne poate fi chiar daunator. Inversul e si el valabil: ceea ce in lume e vazut ca o neimplinire, in viata duhovniceasca poate fi o mare izbanda si de real folos.

Dar sa va povestesc acum cateva lucruri minunate din anul 2008:

1. cu ajutorul Domnului am facut seminarul iertarii al maicii Siluana. Consider asta sa fie minunea si binecuvantarea vietii mele si il recomand cu mare caldura tuturor.

2. Domnul mi-a oranduit sa merg de doua ori acasa in Romania si mi-am revazut familia si locurile dragi! Au fost vizite care m-au intregit sufleteste si emotional si dau slava Domnului pentru ele.

3. m-am indragostit, am suferit......si intr-un final Domnul mi-a explicat cum e cu dragostea (dar despre asta intr-o postare viitoare)

4. am simtit ca Domnul ma iubeste! Am trecut prin niste ispite sufletesti mari din care Domnul m-a scos cu mare rabdare si dragoste! De o manuta ma tinea El si de o manuta ma tinea sora mea care m-a indrumat cu mare-mare intelepciune si rabdare! Iti multumesc draga mea pentru minunatele sfaturi! Ai reusit sa imi aduci pace cand mintea si sufletul imi erau tare intunecate! Si iti multumesc Doamne pentru sora mea!

Dragii mei, va doresc tuturor un 2009 care sa va aduca mai aproape de Dumnezeu si de mantuire!

La multi ani!

Doamne, ajuta!

Sarbatori Fericite!

2008-12-23T18:09:00.000-08:00

Craciunul e deja foarte aproape!
Gandul imi zboara cu drag la Romania mea in strai de sarbatoare, la oamenii calzi si primitori, la bucatele care mi-au hranit nu numai trupul, ci si identitatea de romanca, la obiceiurile vechi de sute de ani, la mireasma aerului care din nari imi ajungea direct in suflet si il facea mare si plin! Era mireasma de "acasa", mireasma pe care nu am mai regasit-o nicaieri! Un amestec ametitor de miros de lemn ars in soba cu arome iesite din toate bucatariile in care se gateau aceleasi mancaruri! Un amestec care facea ca gerul sa aiba miros sfant!

Scumpii mei romani, va doresc Sarbatori binecuvantate si ma rog ca Nasterea Mantuitorului sa va umple sufletul si casele de lumina sperantei si a credintei, de caldura iubirii traite in Domnul si de clinchetul zglobiu al unui ras izvorat din bucurie sfanta!

Cu drag si dor,

Georgiana

A venit si-aici Craciunul

2008-12-22T12:27:00.000-08:00

A venit şi-aici Crăciunul

Florile dalbe.
Să ne mângâie surghiunul;
Florile, florile dalbe
cade albă nea
peste viaţa mea,
peste suflet ninge.
Cade albă nea
peste viaţa mea
care-aici se stinge.

Tremură albastre stele
Florile dalbe
peste dorurile mele;
Florile, florile dalbe.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
pâlpâiri de stele.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.

Maica Domnului Curată
Florile dalbe
Adă veste minunată!
Florile, florile dalbe
Zâmbetul tău drag
înfloreste-n prag
ca o zi de soare!
Zâmbetul tău drag
îl aşteaptă-n prag
cei din închisoare.

Steaua prinde să lucească
Florile dalbe
peste ieslea-mpărătească.
Florile, florile dalbe.
Şi din nou trei magi
varsă din desagi
aur şi tămâie.
Îngerii de sus
magilor le-au pus
cerul sub călcâie.

Lumea-n cântec se deşteaptă
Florile dalbe
pe Mesia îl aşteaptă.
Florile, florile dalbe.
Zâmbete cereşti
intră pe fereşti,
vin în orice casă.
Şi în orice gând
arde tremurând
câte o stea sfioasă.

Numai temniţa posacă
Florile dalbe
a-mpietrit sub promoroacă.
Florile, florile dalbe.
Stăm în bezna grea
pentru noi nu-i stea
cerul nu s-aprinde.
îngerii grăbiţi
Pentru osândiţi
nu aduc colinde.

Peste fericiri apuse
Florile dalbe
tinde-Ti mila Ta Iisuse.
Florile, florile dalbe.
Cei din închisori
te-aşteaptă în zori
pieptul lor suspină.
Cei din închisori
te-aşteaptă în zori
să le-aduci lumina.

O, Iisuse Împărate
Florile dalbe
iartă lacrimi şi păcate!
Florile, florile dalbe.
Vin’ să-nchizi uşor
rănile ce dor,
visul ni-l descuie.
Noi te-om aştepta,
căci pe Crucea Ta
stăm bătuţi în cuie.
Florile, florile dalbe.

Radu Gyr

"Life is about creating yourself"

2008-09-13T16:38:00.000-07:00

(poza de Barry Green)

Participam la creearea noastra in fiecare moment, cu fiecare cuvant auzit, cu fiecare cuvant spus, cu fiecare gand primit sau respins, cu fiecare actiune infaptuita sau nu, cu fiecare sentiment simtit sau nu! Toate aceste mici evenimente din interiorul si exteriorul nostru ne formeaza.

Interesant ar fi sa ne punem problema efectului televizorului asupra "formarii" noastre! Nu imi voi pune problema fenomenelor neurologice care se au loc in procesul vizionarii unui program la televizor! Intrebarea mea ramane doar la nivelul personalitatii noastre, a lumii noastre interioare! Cine vom fi dupa privitul la televizor?

Un articol pe care il citeam acum cateva zile discuta despre schizofrenie si televizor si comparatia dintre ele m-a facut sa inteleg un pic efectele televizorului asupra personalitatii noastre! Schizofrenia este o boala in care pacientul nu mai poate percepe lumea exterioara asa cum este ea in realitate datorita unei alte realitati care ii inunda constientul. Ganduri, imagini, perceptii auditive ies la suprafata in constient, distortionand simtul realitatii al pacientului.

Televizorul creeaza aceeasi realitate fictiva, care ne patrunde in constient si ne distortioneaza realitatea exterioara si interioara! Imagini, idei, slogane, tipare de succes, tipare de personalitate sunt aruncate cu forta si viteza catre noi si ne patrund in minte si suflet, si ne formeaza! Valorile noastre de bine si rau, de urat si frumos, de moral si imoral, de succes si de esec sunt atunci formate de televizor!

Acum, daca aceasta "realitate" creeata de televizor ar fi valabila si in lumea exterioara, nu ar fi deloc o problema. Am trai cu totii fericiti si impliniti urmarind standardele si tiparele impuse de televizor! Din pacate insa, realitatea nu e deloc ca cea de la televizor! Si ne trezim confuzi si chiar un pic "schizofrenici". Iesim in lume si vedem ca urmarind tiparele de la televizor nu ne face fericiti. Si ne intrebam: pai cum? Fac exact ca in filme si desi personajul era fericit, eu nu sunt! Am eu o problema?

Am sa folosesc ideea de feminitate ca exemplu, pentru ca sunt si eu femeie si inteleg fenomenul la nivel personal. Vedem la televizor ca fata frumoasa, indrazneata, "experimentata", foarte senzuala, ajunge sa fie fericita in final. Ce dezamagire pe fete cand ies in lume si aplicand toate "retetele" de la televizor ajung de fapt la o existenta chinuita, lipsita de dragostea dupa care au tanjit atat! Si iar sentimentul de uimire si intrebarea "am eu o problema"? Si asa suntem un pic schizofrenici. Avem o realitate in mintea noastra si o alta realitate in jurul nostru. Iar noi nu mai stim care e reala si dupa care sa ne ghidam!

Mentiona articolul ca tinerii de azi, fiind crescuti in fata televizorului, au mari probleme de adaptare la realitate exterioara. Si asta se intampla deoarece notiunile lor de viata sunt altele, sunt cele determinate de televizor. Si cand se confrunta cu realitatea, ei traiesc o mare drama pentru ca nu recunosc valorile lumii lor interioare in lumea lor exterioara! Si daca nu as sti personal de chinul psihologic al tinerilor din ziua de azi, as spune ca e exagerat, ca mereu generatia tinerilor se simte "neinteleasa". Insa rata sinuciderilor in mediul tinerilor ne trage de maneca si ne spune ca e mai mult decat ca sunt "neintelesi". Problema e ca ei nu inteleg ceea ce ii inconjoara. Nu arata deloc ca ceea ce este in interiorul lor! Si de aici drama lor!

Daca scopul nostru este in viata sa ne formam personalitatile, eu zic ca ar fi intelept sa ne formam o personalitate "sanatoasa" cu radacini in ceea ce este real. Folosesc termenul "real" ca fiind realitatea care ne-a dat-o Dumnezeu. Adevarul este ca Dumnezeu a facut lumea dupa niste legi (fizice, chimice, psihologice) si legile astea determina realitatea adevarata! Atata timp cat noi ne formam dupa alte "legi", legi imprumutate de la televizor, mi-e teama ca nu avem alta sansa decat sa traim o viata schizofrenica, o viata chinuita, nefericita! Haideti sa ne formam dupa legile date de Dumnezeu!

Doamne, ajuta!

Orice are un inceput!

2008-09-06T09:41:00.000-07:00

Pentru a ajunge in punctul B trebuie sa pornesti din punctul A. Punctul A pentru orice om este momentul zamislirii. Punctul B banuiesc ca este moartea fizica (Desi faptul ca biserica se poate ruga inca pentru noi ma face sa ma gandesc ca punctul B nu e atins tocmai la moarte. Poate punctul B este la Judecata finala). Sa consideram insa ca moartea e punctul B.

Ce facem deci intre A si B? Se pare ca ne "construim". Constienti sau nu, noi depunem zilnic efort de "construire", de "zidire". Noi nu suntem deci intr-o forma fixa, predestinata, ci ne formam constant. Ei, asta da responsabilitate!
Constientizarea acestei zidirii active este inceputul unei vieti responsabile.
Doamne, ajuta!