Blogger Template by Blogcrowds


A cincea categorie de abuzuri şi, poate, cea mai insidioasă, se referă la mesajele implicite sau explicite primite de copii de la părinţii lor, mesaje referitoare la ei înşişi şi la lumea înconjurătoare. Cine sînt? Pot să am încredere în cineva? Ce este viaţa? Cine e Dumnezeu? Ce valoare am eu? Viaţa copilului se modelează conform unor mesaje, rostite sau nu.

Mesajele negative pot fi verbale: în loc de a corecta pur şi simplu comportamentul copilului, mama izbucneşte cu mînie: „Mai bine nu te-ai fi născut! Nu eşti bun de nimic.“ Cu alte cuvinte, îi ucide personalitatea. Copilul nu are un sistem propriu de valori ca să judece aceste afirmaţii. Dacă aşa spune mama, aşa trebuie să fie. Copilul nu are nici un mecanism raţional de apărare, el nu poate spune: „Biata mam
ă! Poate are şi ea probleme personale, care n-au nici o legătură cu mine.“ Nu. În ochii copilului, totul are legătură cu el. Cea mai importantă fiinţă de pe lume tocmai i-a transmis un mesaj şi el îl ia ca atare. Un astfel de mesaj îl loveşte pe copil cu o forţă copleşitoare.

Percepţiile instinctive ale copilului, radarul lui înnăscut, pun în umbră cele mai sofisticate aparate din Războiul stelelor. Copilul percepe intuitiv semnificaţii şi nuanţe chiar în situaţiile în care părinţii înşişi nu realizează că mesajul a fost transmis. Poţi să-i spui cît vrei că îl iubeşti, dacă naşterea lui n-a fost aşteptată şi încă regreţi că l-ai avut, el va şti cu siguranţă aceste lucruri.

În aceeaşi măsură, o familie autoritară şi rigidă poate provoca această codependenţă. Problemele încep atunci cînd modul de a gîndi al părinţilor este unicul permis, cînd felul lor de a înţelege viaţa este unicul valabil, cînd copilului i se interzice să-şi exercite funcţia analitică, punînd sub semnul întrebării sistemul lor de valori, ca să nu mai vorbim de posibilitatea de a încerca şi altceva.

Copiii pleacă de acasă în etape. Mental, afectiv, fizic ei se aventurează în afara cuibului, adesea înainte de a le fi crescut toate penele. Aşa şi este firesc şi sănătos. Părintele rigid, care aşteaptă de la copilul lui să meargă ca şi legat în lesă, trebuie să fie gata în orice moment pentru o explozie. Chiar dacă este vorba de o izbucnire silenţioasă, pagubele nu pot fi evitate.

(Pentru Ann a fost foarte greu să admită că a avut parte de o copilărie nefericită. La urma urmei, părinţii ei îi voiau numai binele şi erau oameni atît de cumsecade. Abuzul comis de tatăl ei fusese involuntar. O iubea pe Ann atît de mult, încît era dispus să muncească pentru ea din greu. El n-a făcut decît să joace cu deosebit succes rolul pe care i-l atribuia societatea, acela de cap şi suport al familiei. În mod firesc, el n-a făcut altceva decît că a împlinit întru totul ceea ce-i impunea spiritul epocii. Mintea vioaie a mamei ei vedea tot felul de lucruri frumoase şi interesante în jur. Ele o împiedicau să se concentreze asupra familiei şi îi captau interesul fiindcă, la vremea respectivă, condiţia femeii, în general, nu-i oferea prea mult. Neglijarea familiei şi lipsa de comunicare nu erau intenţionate. Dar acestea existau. Ambii părinţi, şi Ann în aceeaşi măsură, erau convinşi că îşi cresc copiii aşa cum trebuie. Identificarea semnificaţiei reale a evenimentelor copilăriei ei a fost esenţială pentru vindecarea lui Ann, aşa cum trebuie să fie şi în cazul tău. În lipsa ei, nici Ann, nici tu nu poţi învăţa cum să alegi să iubeşti)

(Labirintul codependeţei)

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire